E ușor să intri în contact cu noi! STR MIHAI VITEAZU NR 32 SUCEAVA, JUD SUCEAVA

Un concept Luna

Expoziţia de fotografie „Regards sur la Bucovine”, proiect al Asociaţiei Un Concept Luna finanțat de Institutul Cultural Român prin Programul CANTEMIR, va fi deschisă în perioada 7 iulie-26 iulie 2023 în foaierul Théâtre DesHalles, Avignon.

De patruzeci şi şapte de numere de când edităm Insert Cultural încă nu ne-am făcut datoria profesională de buni comunicatori pentru Asociaţia Un Concept Luna. Suntem atât de hulpavi în consumul cultural, încât nu ne putem abţine să nu ne dăm cu părerea despre tot ce vedem. Ei bine, în ajunul plecării (şi a) noastre la Avignon, de la biroul de presă şi comunicare al Asociaţiei Un Concept Luna ni s-a transmis elegant că plata transportului şi a cazării la Avignon ar putea întâmpina probleme neaşteptate şi majore dacă nu găsim timp să comunicam corect anvergura activităţilor Asociaţiei. (Adică nu plecăm nicăieri dacă nu ne lăudăm şi noi, măcar o dată pe an).

Astfel că vă vom povesti săptămâna viitoare, direct de la Avignon, despre ce este vorba în expoziţia cu care mergem acolo. Astăzi vă spunem cu ce ne lăudam noi când scriem proiecte.

Asociaţia UN CONCEPT LUNA (AUCL) a luat naştere în 2019, deci se poate lăuda cu o experienţă de patru ani în implementarea de proiecte culturale. În domeniul artelor vizuale a curatoriat şi organizat expoziţii de fotografie (24), pictură (2), arta instalaţiei (6), artă vizuală (2). În domeniul artelor performative asociaţia are experienţă în producţia de spectacole de teatru (3) şi spectacole cu foc (7). Spectacolele de teatru au avut reprezentaţii în spaţii convenţionale (săli de spectacole) şi în spaţii neconvenţionale (la curte, pub-uri, cafenele, centre rezidenţiale pentru persoane vârstnice). Spectacolele cu foc participă la festivaluri de artă medievală (Suceava, Sibiu, Ardud, Oradea, Brăila, Gura Humorului) şi au fost difuzate şi live în condiţiile pandemice din anul 2020. Recent unii dintre voi aţi putut vedea un astfel de spectacol şi în mijlocul oraşului, în rondul din faţa Teatrului Municipal Matei Vişniec, la finalul festivalului de teatru.

Domeniile principale de activitate ale asociaţiei sunt ţintite pe zona artelor performative, adică ne interesează şi dorim să dezvoltăm tot ce ţine de teatru şi spectacole cu foc; artelor vizuale, adică fotografie, pictură, grafică, instalaţii, artă plastică şi toate formele hibride imaginabile; jurnalism şi antreprenoriat cultural, adică Insert cultural şi tot ce umbrela acestuia ne permite să dezvoltăm. Şi, ca să nu ne plictisim, am adus şi vreo două concerte.

Scopul tuturor acestor proiecte este dezvoltarea publicului, diversificarea ofertei culturale şi creşterea accesului la cultură, domenii în care, credem noi, avem mari lipsuri. Modulul „Teatru la curte”, de exemplu, creează oportunitatea întâlnirii directe dintre public și actori, posibilitatea dezvoltării unei relații personale cu lumea artelor spectacolului, prin prezentarea unui spectacol de teatru în aer liber, acasă la spectator. Este o experienţă culturală sperăm memorabilă pentru Mahomezii la care aducem muntele. Şi aşa, încet, discret (sau nu), să seducem Mahomezii să le vină lor înşile ideea de a merge la teatru. (Da, la fostul Cinema Modern.) În acest proiect prezentăm producţiile teatrale ale asociaţiei, cu actori profesionişti.

În ceea ce priveşte Ordinul Solomonarilor, trupa noastră de foc, aceştia sunt cea mai bună exemplificare a intenţiilor noastre. Ei sunt şi Străjerii Cetăţii Sucevii, cuminţi păstrători de arme medievaleşi Ordinul Solomonarilor, demoni mânuitori de foc. Promovează mituri şi legende arhaice, prezentându-le prin cele mai moderne şi spectaculoase mijloace. Căpeteniile au experienţă de peste 10 ani în arta mânuirii flăcărilor şi a spadelor şi atrag mereu alături de ele sânge tânăr (şi viu, nu vă panicaţi aşa). Deci, cum spuneam, bipolaritatea experienţei cu exuberanţa, a vechiului cu modernul, a poveştilor cu metal-ul, a legendei cu YouTube-ul, totul pentru a crea, creşte şi suda în jur un public şi, dincolo de acesta, o comunitate care să transceada împărţirea pe vârste, genuri, profesii, etc.

Extensiile activităţilor spectacologice la şcoală sunt „Spectacolul lecturii. Lectura ca spectacol”, care duce teatrul în sălile de clasă, sub formă de spectacole lectură susţinute de actori profesionişti şi „Prezentare de arme medievale”, susţinute de Straja Cetății Sucevii, care, spre uimirea dumneavoastră, duce oșteni medievali și echipamentul lor de luptă în școli. Dacă scopul primului proiect (cu peste 100 de spectacole lectură susținute până în prezent în 14 școli din mediu urban și rural) este stimularea şi dezvoltarea gândirii critice și trezirea plăcerii lecturii, cel de al doilea ar trebui să dezvolte gustul pentru istorie, care, devenită palpabilă prin artefactele ei devenite accesibile fizic, poate deveni activă. În mintea copiilor, nu vă speriaţi, pentru că nu tolerăm turnirurile în şcoală. Prezentarea de arme, echipamente și armuri din diferite culturi și perioade istorice face mult mai atractivă istoria pentru copii, stimulându-i să vadă cu alți ochi această materie de studiu.

Si, pe lângă proiectele proprii, asociația noastră isi propune şi să aducă în atenţia publicului spectacole de înaltă calitate a unor artişti neafiliaţi asociaţiei.

Cu proiectul „Memoria afectivă” ne apropiem de zona fotografiei. Acesta urmăreşte să descopere şi să promoveze artişti şi lucrările lor, oferind publicului noi perspective, păstrând într-o formă accesibilă şi atrăgătoare imagini care prin ele însele spun o poveste şi care, ca ansamblu, oferă o viziune agregată, subiectivă, a lumii înconjurătoare. În cadrul acestui proiect au fost tipărite şi lansate albumele de fotografie „Rădăcini. Maicile neamului românesc”, „Cuvinte întrupate. Imagine şi formă în universul dramaturgic al lui Matei Vişniec” și „Ordinul Solomonarilor. Fascinaţia Focului.” (pe care le puteţi achiziţiona de pe site-ul nostru), o expoziţie de fotografie (online şi onsite), „Iana Sânziana”, dedicată cămăşii tradiţionale româneşti şi cinci expoziţii cu fotografie de teatru.

Proiectul „Pereţii prind viaţă” transformă spaţiul convenţional în spaţiu expoziţional şi invită comunitatea la o implicare activă în promovarea artiştilor şi a artei. Pereţii banali şi monotoni ai clădirilor de birouri devin galerii de artă prin expoziţiile de artă vizuală curatoriate de asociaţie. Este un proiect care promovează artişti, facilitează contactul publicului cu lucrările lor, oferă bucuria descoperirii efectelor benefice ale artei în viaţa de zi cu zi. (13 expoziţii de fotografie şi o expoziţie de micro instalaţii origami in 2 clădiri din Iaşi, una din Fălticeni şi trei din Suceava).

În domeniul artelor plastice și a artelor vizuale Asociația Un Concept Luna are în portofoliu participări cu expoziţii în cadrul unor festivaluri prestigioase precum FITS (Festivalul Internațional de Teatru Sibiu), unde a participat în ediții diferite cu expoziții de fotografie (1) și de instalații (3) sau Festivalul Zilele Teatrului „Matei Vișniec” Suceava cu expoziții de fotografie (4), instalații (3), pictură (1), grafică (2) şi, recent, o expoziţie a lui George Roşu la Institutul Francez din Timişoara.

Astazi mai subliniem doar că AUCL activează și în domeniul publicistic, editând săptămânal, pe print în fiecare marți, în cotidianul „Crai Nou” Suceava și online în fiecare joi (unconceptluna.ro și CraiNou.ro) suplimentul „Insert Cultural”, supliment ajuns la numărul 48 astazi. În cele 4 pagini ale „Insertului cultural” dedicăm texte subiectelor culturale, publicăm Interviuri pe fugă, opere de artă vizuală, desen satiric și poezie.

Şi aşa, să sperăm că am mai îndulcit colegii de la comunicare şi că ne putem baza că săptămâna viitoare, când vă vom povesti despre expoziţia foto Regards sur la Bucovine, o vom face de la Avignon, unde vom fi ajuns mai repede decât cu autostopul şi unde nu ne vom strecura la spectacole de teatru doar pentru a avea unde dormi.

Dinel Dumitru Teodorescu

Leave A Reply: