Lulek și Dilek. Dialoguri 11

Dilek: În sfârșit a venit! Festivalul de teatru. Festivalul teatrului. Teatrului Matei Vișniec Suceava. Încă. Nu vreau să fiu rău, dar nici nu pot ține în mine. Probabil a rămas numele acesta, cunoscut sucevenilor, de Festivalul Internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec, pentru că s-au apucat atât de târziu de el, că nu a mai fost disponibil domnul cu site-ul să schimbe rubrica FIZTMV. Sincer nu mă așteptam, în procesul de înverzire totală a teatrului sucevean, să rămână piatră pe piatră sau cuvânt pe cuvânt din ce-a fost el înainte de a fi salvat de oameni vizionari. Ba, mai mult, nu mă așteptam să se mai facă acest festival. Dar iată că se face și, mai mult, spre deosebire de AMAS (Art Meeting of Academic Schools), de exemplu, are și publicul sucevean acces. Păcat doar că se suprapune cu probele de evaluare a competențelor la BAC. Dar dacă luna mai a fost așa aglomerată teatral că nu a intrat și festivalul, cum eram noi obișnuiți, asta este. La urma urmei și spargerea acestor obișnuințe ale noastre ține de demersul de reinventare a teatrului sucevean, nu ? Asta este, câți elevi și profesori mergeau la teatru, oricum?

Lulek: Elevi veneau. Profesori, o mână de oameni. Că e obositor. O știi pe aia cu: am citit atâtea cărți în facultate că mi s-a luat pe restul vieții? Cam așa și cu profesorii la teatru: când te lupți zilnic cu educația și cultura, au și neuronii nevoie de pauză. Să nu se suprasolicite. Cât despre reinventarea teatrului sucevean, aș râde, dar e mai mult râs cu plâns – balegă de mânz. Că nu e chiar reinventare, e mai mult deconstrucție, distrugere, obliterare. O să-mi opresc privirea doar asupra festivalului. Ediție care ar trebui să fie aniversară. A zecea ediție a festivalului Zilele Teatrului Matei Vișniec. Ar fi trebuit să marcheze o etapă istorică a teatrului. Și cumva o face. Doar că pe dos. E cireașa de pe coliva teatrului sucevean. Întâi a fost mutat de la locul lui. O mișcare simbolică și strategică. Un semnal clar că nu le pasă de acest festival. Și nici de comunitatea pentru care acest festival însemna ceva important – însăși originea teatrului pe care îl conduc vertiginos spre derizoriu și mediocritate. Dar cui să-i pese de istoria (așa scurtă și recentă) a instituției? Timpuri noi, oameni… Dar asta e altă discuție. Ai văzut programul? Te-a lovit sentimentul de sărbătoare? A teatrului sucevean? Ai simțit gândul și intenția din spatele acestui eveniment atât de așteptat de comunitate? Câte spectacole ale teatrului sucevean sunt incluse în festivalul său? Câte? Știu că e greu să le numeri în așa o abundență de evenimente. Dar merită să faci acest efort. O să-ți crească mândria de sucevean, de iubitor de teatru. Maxim. Câte spectacole montate pe textele dramaturgului a cărui nume (încă) e pe teatru? Câte conferințe? Câte dezbateri? Hai că sigur vezi unde bat. Nu? Cum te simți?

Dilek: Mă simt agresat. Dacă știam ce declanșez, nici nu întrebam. Simt multă încrâncenare în cascada de întrebări sub care m-ai îngenuncheat. Eu credeam că teatrul ăsta a fost înființat de fosta administrație de gura lui Matei Vișniec, care era mai vocal la vremea aceea. Doar nu e al mamei tale, să urli că ți-l strică unii înainte să-l moștenești. Relaxează-te, e doar o instituție de cultură. În instituțiile de cultură se fac serbări și lucruri frumoase, nu?

Dar pe bani, că sunt pentru oameni mari. Practic asta este diferența esențială între o instituție publică de cultură și o instituție publică de învățământ: prima are buget pentru serbări. Bine, pentru cunoscători, mai are avantajul enorm că se autoevaluează. Uite text pe site-ul TMMVS despre AMAS: „Prima ediție a Întâlnirii Școlilor Academice de Artă a avut loc la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava în perioada 28 aprilie – 3 mai 2026. Șase zile, 19 studenți, cinci pofesori și multiple discipline artistice au făcut ca rezultatul de succes al unui proiect îndrăzneț să promită ediții viitoare.” Rezultatul de succes. În ce constă succesul unei serii de ateliere cu circuit închis? Al unui proiect îndrăzneț. Ateliere cu studenți ai unor universități din afara Sucevei, fără participarea echipei artistice TMMVS sau a USV. Adevărul e că nu s-a mai făcut. Nu a fost nici un spectacol născut în acest festival, nici o formă publică de măsurare a succesului autodeclarat. „La anul, vom face totul dintr-o perspectivă semiotică” a concluzionat Adrian Păduraru. Semiotic vorbind, buget să fie, că succes n-avem noi?

Acum serios: Ce ai vrea? Nu asta fac instituțiile de cultură din România? Au succes. Și totuși, ce savoare intelectuală mi-ai provocat cu întrebările tale: de 1 Iunie, când tot creștinul și angajatul și copilul se simte bine, eu număr! Și ce bucurie semiotică să descopăr că programul Festivalului Internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec programează, la cea de-a zecea sa ediție, zece spectacole de teatru! Realizezi câte spectacole au fost refuzate ca să se poată încadra în această cifră?! 10 spectacole pentru ediția 10. Tot semiotic vorbind, cred că ce încearcă managerul Adrian Păduraru să ne strecoare subliminal este că aceasta este nota pe care și-o dă după primul an de mandat. Și da, văd că teatrul nu programează niciun spectacol propriu în festival. Probabil că, după ce declară mai multe sold-out-uri decât FITS, nu mai are nimic de demonstrat. Nu știu. Pe ai noștri îi mai putem vedea din când în când, să mai vedem și pe alții. Deci, scuză-mă că te contrazic, dar ce cred eu e că doar s-a mutat focusul de pe teatru sucevean pe teatru mondial, că Matei Vișniec (care e deja mondial) nu are piese în festivalul de teatru, dar are cărți pentru copii, că dezbaterile și conferințele cu profesioniști au nevoie de profesioniști, așa că … Mai pune mâna pe o carte, nu căsca gura la ce vorbesc unii. Nu e neapărat rău, e doar altfel de cum erai obișnuită. Am doar așa, o melancolie, că parcă nu e festivalul nostru, parcă nu e făcut pentru noi. Nu știu, o fi tristețea provincialului în fața mondializării.

Lulek: Scuză-mă o clipă, cât să râd cu zgomot, (că e și asta e o formă de manifestare a durerii, a șocului traumatic). O clipă. Râd în fața demonstrației. Trăim această disonanță cognitivă și ne bălăcim în povești de adormit copiii, prost croite, cu un AI oarecare, versiunea gratuită, doar-doar ne-om păcăli că nu e așa rău cum o arată cifrele. Hal de exercițiu de semiotică pe care mi-l vinzi tu acum. Văd că te roade invidia că nu ai avut acces la un așa-zis proiect îndrăzneț și nici n-ai putut să înțelegi sau să înveți ceva din rezultatele acestui proiect. Și te roade așa tare că nu poți pricepe că a fost, s-a bifat, a trecut, nu era pentru tine! Hai să ne întoarcem în prezent. Frustrarea incapacității tale de a înțelege căile misterioase și secretoase prin care se pune în practică un proiect de management furat, pardon, validat de comisia de evaluare și ordonatorul de credite, ți s-a pus pe ochi și nu mai vezi. Nu vezi partea frumoasă, prin pragmatism și inovație, care strigă la tine din programul festivalului. Nu vezi, dar îți arăt eu. Căci eu m-am bucurat și e singura bucurie pe care a putut festivalul ăsta, în forma și simbolismul lui, să mi-o provoace. E vorba despre management cultural aplicat și ingenios în aplicarea lui. Știi cum ne miram ca proștii (unii dintre noi) că managerul în funcție a lăsat ca dovadă clară și de netăgăduit a sursei plagiatului în proiectul de management (cu care a și câștigat concursul și postul) dorința ca Teatrul Municipal Matei Vișniec Suceava să beneficieze de o subvenție realistă și o relație normală cu Consiliul Județean Argeș? Ei bine, ne-am mirat ca proștii, am râs ca proștii, ne-am întristat ca proștii în fața evidenței, degeaba.

Ca niște unii care nu au viziune, ca niște unii la care mușchiul imaginației și inovației manageriale nu că e atrofiat, dar nici n-a existat vreodată. Minunea administrativă s-a produs. Teatrul sucevean nu are niciun spectacol în festival, dar teatrul din Pitești are. Păi așa e ca și cum ar participa și teatrul sucevean în festival! Teatre surori de tată, nu gemene, ci siameze prin proiectul de management care le dictează direcția de funcționare. Bănuiesc că doar din modestie managerul Păduraru nu a comunicat public această reușită prin care festivalul de la Suceava nu se mai face cu resurse financiare de la bugetul local (Suceava) și că, în sfârșit, Consiliul Județean Argeș a înțeles să asigure o subvenție realistă și să normalizeze relația cu teatrul din Suceava. Zi tu că nu-i o veste bună! Zi tu că nu te simți ușurat când descoperi că nu a fost vorba de lene, aroganță, incompetență și furt, ci de vizionarism și inovație managerială! Îți pui cenușă în cap și-ți cumperi bilete la festival?

Dilek: La FITS mi-am luat. La Suceava nu. Va fi primul festival de teatru sucevean din 2013 încoace la care nu voi participa. Prea mult pragmatism și prea puțin teatru. Probabil pe viziunea inovației, anul acesta va fi primul festival al Teatrului din Suceava fără teatrul din Suceava. Dacă dai căutare pe Zilele Matei Vișniec, AI-ul lui Google îți bagă pe gât: „Acest eveniment emblematic aduce în orașul tău peste 250 de artiști, oferind publicului spectacole de teatru naționale și internaționale, concerte, expoziții și lansări de carte.” Deci bănuiesc că iar vine Satiricus cu toți angajații teatrului și, chiar și așa, la 10 spectacole să scoți peste 250 de artiști, probabil numără și echipele tehnice și șoferii. M-am săturat de statisticile succesului. Festivalul nostru îmi pare o felie de pâine unsă cu margarină, presărată cu puțină boia, pe care firma de catering, care nu avea de gând să se mai cheltuie și cu asta, a încropit-o ca să-ți astupe gura de sărac cu duhul care ești. Și pe care ți-o vinde ca pe un festin inedit, vizionar, care îmbină semiotica pâinii, ca aliment de bază capabil să susțină de unul singur viața într-o viziune spartană a victoriei spiritului asupra corpului, suplimentată, totuși, prin viziunea și generozitatea managerială, cu o peliculă fină de grăsimi vegetale, hrănitoare și sănătoase, dusă în avangardă printr-un gest simplu, dar îndrăzneț: puțină boia, condiment și multiculturalitate totodată! Doar că eu tot o felie de pâine cu margarină și boia văd. Limitele mele. Predau ștafeta corului.

Felicitări!