“Now is the time to understand more, so that we may fear less” /
„Acum este momentul să înțelegem mai mult, pentru a ne teme mai puțin.”

„Toată lumea cunoaște experimentul cu broasca aruncată în apă fierbinte. Reacția ei imediată este să încerce să se salveze. Dacă însă ar sta în apă rece care se încălzește treptat, atunci ar muri fiartă, fără să perceapă pericolul și, prin urmare, fără să încerce să se salveze.

Se pare că, în realitate, rezultatele experimentelor făcute pe broaște au fost altele. În schimb, în ceea ce îi privește pe oameni, metaforic vorbind, experimentul nu este un mit. Dictaturile nu apar din neant, peste noapte. La fel și războaiele sau crizele financiare. Schimbarea în rău trebuie să fie graduală pentru a fi acceptată. «Sindromul broaștei fierte» este un termen folosit pentru a descrie incapacitatea de a reacționa la o problemă care se agravează lent, până când ajunge la dimensiuni fatale.” (Alina Andrei)

Astfel începe cuvântul curatorial al Alinei Andrei, artistă și curatoare din Cluj, care a semnat curatoriatul expoziției Now is the time to understand more, expoziție vernisată vineri 03 Iulie 2026 la galeria For MAAT, din Trenčin, Slovacia, în cadrul programului Trenčin Capitală Europeană a Culturii 2026. Expoziția este un proiect al Asociației Un Concept Luna din Suceava și reunește lucrări ale artiștilor români George Roșu, Alina Andrei, Lia Perjovschi, Dan Perjovschi, Luana Popa și Dinel Dumitru Teodorescu, lucrări care adresează Sindromul broaștei fierte al societăților europene contemporane. Expoziția reunește desen, fotografie și video, instalație și obiect, într-o narațiune ludică despre drepturile omului, dictatură, fetișizarea simbolurilor, libertate.

„Cu ceva vreme în urmă am dat peste acest citat: « Nimic în viață nu trebuie temut, ci doar înțeles. Acum este momentul să înțelegem mai mult, pentru a ne teme mai puțin. » (Marie Curie – Sklodowska).

Sună bine, nu?

Să ne cunoaștem pe noi înșine, ca indivizi, dar și ca societate, este important. E bine să știm cum gândim și cum ne comportăm atât în vremuri bune, cât mai ales în vremuri rele. Trebuie să știm pe ce și pe cine ne putem baza în cel mai rău scenariu posibil, oricare ar fi acela.

Cât de bine ne cunoaștem rudele, prietenii, vecinii sau colegii? Dar pe noi înșine?

Pentru început, cred că fiecare ar trebui să-și pună câteva întrebări dificile. De exemplu: la ce drepturi și libertăți aș putea renunța? Ipotetic vorbind, desigur. Acum, cât apa este încă doar călduță.

În cel mai rău scenariu al unui viitor global mai mult sau mai puțin apocaliptic, orwellian:

Ai accepta să renunți la libertatea presei? La libertatea de exprimare? Ai putea să nu mai spui ce gândești, când vrei, de teamă să nu fii arestat?

Ai putea renunța la libertatea de mișcare? Ai accepta să nu mai poți călători când și unde dorești, peste graniță sau chiar între orașe și sate?

Ai renunța la intimitate? Ai accepta să fii supravegheat permanent, electronic și digital, de către stat, sub orice pretext, legitim sau nu?

Ai accepta ca vecinii tăi să fie arestați peste noapte? Dar colegii?

La ce rude ai fi dispus să « renunți », dacă o autoritate ți-ar cere să le denunți? La soț sau soție? La socri? La unchiul pe care nu-l placi? Sau la verișorul pe care nu l-ai mai văzut de la ultimul parastas?

La ce bunuri ai fi dispus să renunți în cazul unei crize financiare? La cafea? La săpun? La hârtie igienică? La mașina personală? La propria locuință?

Repet: ipotetic vorbind.

Într-un viitor orwellian, cine crezi că ar putea să te tortureze? Un fost coleg de școală? Sau cineva pe care l-ai văzut ultima dată la biserică?

Arta este o modalitate excelentă de a pune întrebări dificile și de a căuta răspunsuri. Răspunsuri bune sau greșite. De a jongla cu scenarii incomode, inconfortabile, la care, în mod normal, nu vrei să te gândești zi de zi. Până la urmă, de ce am face-o? Viața personală este suficient de complicată și fără să ne imaginăm posibile traume colective, trecute sau viitoare.

Mai mulți artiști din România, provenind din orașe, generații și contexte artistice diferite, vor explora prin lucrările lor astfel de scenarii apocaliptice, deloc străine trecutului est-european. Ei propun exerciții de imaginație și răspunsuri mai mult sau mai puțin personale la întrebarea despre cunoașterea de sine în situații-limită.

Lucrările lor — instalații și lucrări mixed-media — sunt despre « sindromul broaștei fierte ». În fond, sunt despre viață. Despre curajul de a privi direct în ochi problemele societății contemporane și de a le spune pe nume. Ele pot fi un semnal de alarmă privind eroziunea lentă a libertăților.

De ce să vezi o astfel de expoziție?

Răspunsul este previzibil: ca să te cunoști mai bine pe tine însuți și pe cei din jurul tău, privind lucrări de artă realizate de artiști născuți și formați la mii de kilometri distanță, dar care împărtășesc aceleași valori și aceleași nevoi fundamentale ca oamenii din Slovacia sau de oriunde altundeva.” (Alina Andrei)

Dincolo de mândria unui proiect internațional produs independent și de validarea de a fi invitați cu o expoziție în cadrul unei serii de evenimente culturale de amploarea unei Capitale europene a culturii, celebrăm vocația acestei expoziții de a pune întrebarea: renunți sau ai renunțat deja? Ne vedem în România.

Dinel Dumitru Teodorescu