Interconectări
O lume în continuă mişcare, în continuă transformare, în continuă căutare. O lume în care evoluţia tehnologiei defineşte tot mai mult structurile sociale, modul în care ne raportăm la ele, omul şi umanitatea. Totul se mişcă foarte repede. Nici bine n-am învăţat să folosim una că apare alta. Viteza cu care trebuie să ne adaptăm creşte. Creşte şi nivelul de frustrare, sentimentul de excluziune, izolarea şi refuzul a tot ceea ce ne pare străin, inaccesibil, nou. Ceea ce nu e nou ca fenomen. Dimpotrivă, e la fel de vechi şi natural ca însăşi fiinţa umană. De la descoperirea focului, a roţii, a hârtiei, a tiparului, a electricităţii etc, există reacţia de conformare la ceea ce cunoşti şi reacţia de respingere a necunoscutului şi a modului în care ne poate influenţa şi transforma această interacţiune. Mai există o constantă a umanităţii de la începuturile ei – efortul de a (se) înţelege, în deplinătatea proceselor transformative ale fiinţei şi ale lumii înconjurătoare – arta. De la picturile rupestre până la graffiti-ul modern, de la dansurile ritualice la performance-urile contemporane există nevoia de a ne plasa în timp, de a ne reprezenta, de a ne explica, de a găsi un limbaj universal şi a ne raporta la celălalt prin noi înşine. Arta contemporană, mai mult ca oricând, pare că încearcă să folosească instrumente şi mijloace, coduri pe care să le reunească într-un limbaj fluid şi exhaustiv. Astfel culoarea nu mai aparţine doar artelor vizuale, mişcarea, gestul nu mai ţin doar de universul dansului, iar sunetul devine un element indispensabil în orice formă de artă, chiar dacă nu este evident. Printr-un proces extrem de complicat şi îndelungat lumea artei caută drumul spre cunoaşterea simplităţii firescului uman.
De la ce m-am luat? Am fost la Festivalul Internaţional de Teatru-Dans şi Performance Excentric de la Baia Mare. Spectacole, instalaţii performative, lansări de carte, discuţii, colocvii. Concepte foarte diverse ca formă estetică şi reprezentare, dar legate prin firul roşu al relaţiei individului cu sine, al relaţiei cu ceilalţi, al relaţiei cu lumea interioară şi cu lumea înconjurătoare. Cuvântul a fost detronat de gest, mişcarea fiind cea care a construit în interiorul şi exteriorul spectatorului care a fost, pe rând, lăsat în confortul fotoliului din sală, protejat de întuneric, ca observator mai mult sau mai puţin pasiv, sau atras ca parte activă în construcţia manifestului artistic. Nu pot să nu fac o paralelă între Baia Mare şi Suceava, găsind astfel elemente comune între aceste două oraşe izolate ca infrastructură, cu ofertă limitată în ceea ce priveşte expresia artistică în toate variaţiile ei şi relaţia cu publicurile consumatoare de artă.
Tendinţa este invariabil aceea de a emite judecăţi de valoare din prisma propriilor prejudecăţi din zona: publicul nu este obişnuit cu aşa ceva, publicul nu gustă, publicul nu înţelege, e prea mult, e prea abstract, e şocant, vrem să-i atragem, nu să-i speriem etc. Aşa că un festival de genul acesta este o iniţiativă curajoasă şi asumată prin care se oferă publicului posibilitatea de a explora şi alte forme de artă performativă. E şi o formă de respect faţă de public, prin faptul că nu decide o instituţie care e nivelul de receptare al acestui public generic, ci îl invită la dialog. Întorcându-mă la ideea de artă performativă (care se leagă de ideea de teatru, dar explorează zone noi ale expresivităţii artistice) şi reacţia publicului în faţa acestor (noi) concepte şi terminologii, nu pot să nu constat (superficial) o trecere a spectatorului prin diverse stări – de la confuzie, la curiozitate, la provocare, la interes, cu dese reveniri în confuzie, urmate de acceptare sau respingere. E spectacol? E teatru? E dans? E teatru-dans? E circ? E acrobaţie? E performance? E instalaţie? Instalaţie performativă? Imersivă? Interactivă? etc. Nevoia asta a publicului de definire a ceea ce ţi se oferă, ca să ştii cum te raportezi în viitor în baza experienţelor pe care le acumulezi, e naturală. Şi se concretizează în relaţie cu cartea. Relaţie directă între perspectiva specialiştilor şi artiştilor (care oferă o perspectivă din interior şi instrumente care să faciliteze interacţiunea dintre public şi actul artistic) şi spectator. Selecţia de cărţi şi reviste prezentate în festival a fost una foarte valoroasă, pe care nu pot să nu v-o recomand: revista Teatrul Azi, Corpuri radicale în spectacole contemporane de Mihaela Michailov, De la Act la Performare. Un ghid pentru performerul secolului 21 de Jan Fabre, Lizica Codreanu – o dansatoare româncă în avangarda pariziană de Doina Lemny, Cronica unui dans de cameră de Miriam Răducanu, Teatrul-dans al Pinei-Bausch. Pe urmele Tanztheater de Lucy Weir.
Folosind elemente din arta teatrului, a dansului, a muzicii, a artelor vizuale, performance-urile şi instalaţiile performative creeză o nouă dimensiune a receptării artistice. Arta nu e doar într-un fel, aşa cum corpul uman şi omul în complexitatea lui nu sunt doar o grămadă funcţională de organe. E revelatoriu să-l diseci şi să-l analizezi în detaliu până la nivel de atom şi e sublim să-l vezi ca un tot, în interacţiune. Un domeniul al artei nu exclude pe altul, ci se completează, se armonizează şi creează noi forme, care până la urmă tot despre noi vorbesc. Despre ceea ce suntem, despre ceea ce putem fi, despre lumea asta şi câte altele posibile, despre barierele pe care le putem deconstrui pentru a ne lărgi universul. Dincolo de definiţii, catalogări bine stabilite sau în lucru, dincolo de categorii şi etichete, contează experienţa, starea, întrebarea, curiozitatea.
Şi imaginea unei fetiţe care după ultimul spectacol din festival, aşteptând ca adulţii să dicteze direcţia, exersa mişcări de dans şi ridicatul pe poante.
Luana Popa
Chill Talks
Vineri 11 Octombrie 2024, ora 19.00
Spaţiul Cilindru al Asociaţiei Un Concept Luna, Aleea Dumbrăvii, Nr 10, Suceava
Adică cumva discuţii la Cilindru. Dar relaxate. Nu ca noi, care suntem tot timpul încordaţi, ci ca ele, discuţiile cu profesionişti ai domeniului cultural. Oameni care numai relaxaţi nu sunt, că li se duce naibii arta dacă nu îşi antrenează toate tensiunile în ea, dar care, într-o discuţie pornind de la vremea de afară te pot transporta imediat, cu acurateţe, uneori cu umor, uneori cu năduf, în total neaşteptate, dar întotdeauna energizante lumi şi contemporaneităţi mentale.
Ori asta ne interesează pe noi. Discuţii. Nimic serios. Doar discuţii, pentru care sperăm să aducem la Suceava şi în faţa voastră oameni pe care i-am întâlnit şi colecţionat în breviarul dezideratelor Un Concept Luna, pe criteriul unic al competenţei şi valorii personale. Adică care se pricep la ale lor şi care fac şi zic şi scornesc lucruri deştepte. Profesionişti ai artelor şi culturii, contemporani de care poate încă nu aţi auzit, dar pe care veţi iubi să îi ascultaţi, ori de care aţi auzit, dar pe care nu aţi avut ocazia să îi cunoaşteţi şi să îi ascultaţi.
Vineri 11 Octombrie începem mult anticipata (de către noi) serie de Chill Talks. Episodul 1, George Roşu, renumit inventator de răutăţi. Nu toate lucruri frumoase, pentru că desenează urât, dar toate deştepte. Artist vizual, dar nu grafician, artist plastic, dar fără îndemânări practice, jongleur de cuvinte fără carieră în circ contemporan, dar nici în literatură, cinic profesionist, specialist de imagine, PR şi marketing cultural. Un artist atât de complex încât citarea unui merit aruncă imediat o umbră nedreaptă asupra altuia, unul dintre cei mai activi artişti independenţi contemporani din domeniile artelor vizuale, artelor plastice, reţelelor sociale, activismului cultural, artelor digitale, teatrului, poeziei, dramaturgiei, organizator, administrator şi curator de spaţii expoziţionale şi evenimente culturale, publicist şi titular de rubrică în cel mai citit supliment cultural din România. Hai că ştim toţi care e acela.
Odată cu lansarea acestui nou modul de evenimente al Asociaţiei Un Concept Luna ne propunem să aducem lunar un/o Invitat/ă cu care să povestim despre ce e bun şi frumos în viaţă şi care să ne bucure cu un masaj uşor şi plăcut la câte o emisferă celebrală şi apoi la cealaltă … Poate joia, cum suntem noi iniţiaţii obişnuiţi, poate în altă zi a săptămânii, cum poate şi invitatul/a, că nu depinde doar de noi. Ce depinde de noi vom face. Respectiv vă vom aduce constant câte o minte, o prezenţă, un fel de a fi, de a face, de a gândi, de a deveni, care să vă inspire şi să vă instige constant. Şi care să ne stârneasca mereu şi constant speranţa că se poate, nevoia de a fi mai mult şi să ne mobilizeze nu doar optimismul în mai bine, ci şi energia de a ne câştiga acest mai bine personal.
Dinel Dumitru Teodorescu