E ușor să intri în contact cu noi! STR MIHAI VITEAZU NR 32 SUCEAVA, JUD SUCEAVA

Fascinanta capacitate a oamenilor de a se lăsa fascinaţi

Teatru. Popular. Social. Contemporan.

Două tabere/retreat-uri. Complementare. Nu în contrapunct. Masculin şi feminin în accepţiunea tradiţională. Ce este un bărbat? Bărbatul înseamnă acţiune. Ce este o femeie? Femeia este energie. Armonia, căldura, compasul vieţii bărbatului. Femeile se construiesc cu reguli. Bărbaţii cu pilde. Galina comunică cu Universul. Arian cu Dumnezeu, părintele Paisie şi românismul.

Încercări ca în basme. Probe de anduranţă: foc (sauna) sau de gheaţă (ciubărul). Probe de îndemânare – ateliere de frământat (olărit/gătit) şi de vânătoare (trasul cu arcul). Confruntare. Cu tine şi cu ceilalţi. Bărbatul alfa şi femeia supusă bărbatului. Lideri spirituali. Asumaţi. Asumare. A condiţiei. A vinei. A deciziilor. Căutare. A tribului. A unei conexiuni. A unui sens. Vrăjire şi dezvrăjire. Cine-i acolo? Noi cu telefoanele noastre – cordoane ombilicale care ne leagă de lume.

O pădure. O veveriţă. Un copac indicator. Sauna şi ciubărul. Două stânci (ca una). Natura este modificabilă în funcţie de nevoile oamenilor. Copacul se mută ca să schimbe perspective. Bărbaţii mută munţi (stânci). Spaţiul desemnat fiecărei tabere îşi etalează semnificaţiile. Lupii lui Arian sunt la vedere. Bărbaţii înfruntă (cu pieptul dezgolit) natura şi exerciţiile de bărbăţie. Femeile se întrevăd prin transparenţa pânzei (voalului). Conectarea la energiile feminine e învăluită de misterul claustrării. Doar înhămarea la durere e la vedere. Pentru că „Durerea este atributul femeii”.

O pădure ca o margine de prăpastie. O muchie ascuţită între comicul care gâdilă râsul şi câteva raze de adevăr care-ţi pot dezvălui hăul.

Spectacolul este construit majoritar din mecanisme comice: un du-te vino constant între cele două tabere, acţiunile şi replicile care creează cele două perspective, confruntarea telenovelistică între eroii susţinuţi de discipoli, prezenţa Veveriţei, etc. Dar ascunde în spatele aparenţei de superficialitate a comicului şi zone de interogare mai profundă a temei propuse, care vin dintr-o analiză a personajelor, a dinamicii, a ritmului şi a ceea ce se citeşte printre rânduri. Fragmentarea care provine din plimbarea atenţiei ca într-un meci de tenis de la Galina la Arian nu cred că e întâmplătoare. Aşa cum ne fură un discurs sau altul, un reel sau altul, aşa şi cele două ipostaze concurează pe scenă pentru atenţia şi interesul nostru. Atenţia cu care personajele sunt mai mult ridiculizate decât demonizate invită la dialog, la o încercare de înţelegere a mecanismelor psihologice din spatele acţiunilor, deciziilor. „Ţinem, menţinem, reţinem, conţinem”.

Evidenţe. Aparenţe.

O lumină rotundă pe retreat-ul Devin Divin Feminin, o lună la care se închină Casta Diva. Artificialul simbolic vizual dublează artificialul simbolic discursiv. Zeiţa îşi ghidează măiastrele în tainele fericirii.

Între replicile telenovelei pe care o urmăreşte pe telefon îşi modulează vocea meditativ-inspiraţională pentru a-şi călăuzi novicele întru manifestarea fericirii şi a devenirii. Galina îşi vinde adevărul şi regulile prin care poţi accede la el la limita dintre imaginea caricaturală a ceea ce trebuie să pară pentru a fi credibilă în ipostaza asumată şi imaginea reală a vânzătorului plictisit şi obosit de produsul pe care-l livrează. În contrapunct Arian nu se debarasează nici o clipă de imaginea liderului care trăieşte după pildele pe care le livrează. Motivaţiile prezenţei la retreat diferă la cele două grupuri, dincolo de aparenta nevoie de descoperire a feminităţii/masculinităţii. Probleme de familie, de cuplu versus probleme de acceptare a propriei individualităţi. Căutarea de răspunsuri/validări la întrebări legate de relaţia cu ceilalţi versus căutarea de conexiune şi validare în relaţie cu sinele. Două personaje (Lucia şi Lucian) îşi asumă rolul de voce a raţiunii. Lucia vine special pentru a demasca impostura, în timp ce Lucian, marginalizat, începe să vadă pădurea printre copaci.

Personajele schiţate ascund în replică întregi poveşti de viaţă. Rămâne la latitudinea spectatorului dacă vrea să aprofundeze sau nu istoriile lor personale. E ca la exerciţiile de scriere creativă în care trebuie să construieşti o poveste cu cap şi coadă din şase cuvinte. Ele s-au scris, voi citiţi şi printre ele.

Vrăjirea şi dezvrăjirea discipolilor se face fulgerător. Plecăm de la premisa că ei sunt acolo vrăjiţi deja, gata spălaţi pe creier. Ori viteza cu care se face dezvrăjirea şi vederea idolilor (la care au căutat salvarea, sensul, răspunsurile, dezlegările) ca ceea ce sunt – vânzători de iluzii – neagă fanatismul cu care i-am etichetat a priori. Sunt doar oameni care caută o soluţie de moment. Ca pastila magică de slăbit sau şamponul magic care te salvează de chelie. Ştii că n-o să funcţioneze, dar parcă dacă încerci ce se poate întâmpla? Dacă ai vreo afecţiune sau vreo alergie poate fi chiar fatal, dar nu ţi se poate întâmpla chiar ţie. Este în spectacol o victimă care expune gravitatea unor astfel de practici, dar povestea ei rămâne secundară, la fel ca efectele adverse de pe prospectele suplimentelor alimentare care promit minuni.

Cele două personaje – mentori spirituali nu sunt construite ca imagini ale unui simbol absolut care manipulează masele, ci mai mult ca simboluri ale ascensiunii, decăderii şi reinventării într-o lume guvernată de reguli de marketing. Gloria îngropată de demascare, demascarea îngropată de fluxul de ştiri şi/sau rebranding. Repeat. Deşi Galina are o scenă care trădează o patologie când, încolţită, îşi declară originea de lumină şi misiunea de a ajuta oamenii să treacă dincolo, efectul comic e mai puternic decât cel dramatic.

Dincolo de discursul tradiţionalist cu influenţe religioase al predicilor există un discurs vizual în compunerea mişcării scenice şi a regândirii unor tablouri biblice care subliniază predicile, scene a căror compoziţie m-au trimis cu gândul la picturi ale lui Carl Bloch, El Greco sau Caravaggio (că la Michelangelo s-a gândit toată lumea).

Nu pot să nu mărturisesc că m-a amuzat să văd bărbaţii alfa în chip de cupidoni/amoraşi cu arcurile lor (nebotezate), în timp ce vocea Cristinei Florea răsună ca un cor îngeresc pe fundalul pildei lui Arian, sau că referinţele la Marcel Duchamp şi Francis Picabia mi-au gâdilat snobismul cultural.

Voluntar sau nu, spectacolul şi efectul său asupra publicului are valoare de demonstraţie a puterii de fascinaţie. Un text contemporan şi o montare curată care nu pune mari probleme de decodificare, în care abundă comicul şi elementele recognoscibile (fragmente de discurs public de actualitate), o referinţă cultural-artistică, o veveriţă, o telenovelă, un cântec bine plasat pe ici pe colo, un cuvânt mai deocheat, câte un pic din toate pentru fiecare. Multe idei, multe problematici, multe studii de caz, toată lumea se poate identifica cu ceva. Toată lumea mulţumită. Râdem. De femei că nu mai ştiu să fie femei şi trebuie să fie învăţate. De bărbaţii beta că nu ştiu să fie alfa. De manualele de dezvoltare personală (pe care unii chiar le-au citit pe toate, iar alţii s-au ferit ca dracu de tămâie). De falşii înţelepţi. De Veveriţă. De Teorema lui Lagrange demonstrată pe ciubăr. Şi iaca secta-i gata. Secta de Teatru. Popular.

Luana Popa

PĂDUREA ASUMAȚILOR de Alexandra Felseghi, regia: Andrei Măjeri, scenografia şi lighting design: Sabina Reus, coregrafia: Alice Veliche, muzica: Magor Bocsárdi, asistența de regie: Cezara Ojog. Distribuția: Clara Popadiuc – Galina, Cosmin Panaite – Arian, Cristina Florea – Ana, Diana Lazăr – Clara, Delu Lucaci – Lucia, Maria Teișanu – Nora, Bogdan Amurăriței – Băiatul din Reşiţa, Răzvan Bănuț – Băiatul din Beiuş, Horia Butnaru – Felix, Alexandru Marin – Adelin, Cătălin Ștefan Mîndru – Lucian. Producţie a Teatrului Municipal Matei Vişniec Suceava. Premieră: 17,18 ianuarie 2025