Bolnavi de cultură!

Cum ar spune Cristina. Dar doar aşa, de pansament stomacal. Aţi văzut cum, cu alegerile astea, aţi avut aciditate mare la stomac! E adevărat că e mai bine să fii Happy Go Lucky, e mai uşor. Dar numai când, precum în filmele americane, Universul le aranjează totul frumos pentru tine şi te feliciţi cum nici n-a apucat să-ţi vină gândul bine şi Super Man / Super Woman / Dumnezeu /Universul  a şi livrat, doar aşa, pentru a-ţi arăta că eşti preferata / preferatul lui. Dar, din păcate, cel mai ades universul are un simţ al umorului excelent, dar cam cinic şi, din când în când, când mai are câte o zi proastă energetic, te mai atinge cu câte una de-ţi zgâlţâie dinţii în zâmbet şi-ţi ia cu anii să-ţi revii.

De aia zic că totuşi nu e rău să mai şi înţelegi ceva din ce ţi se întâmplă, măcar cât să o vezi venind. Nu e vina ta niciodată, dar nici să nu fii uimit când, după ce ai evitat cu succes fizica în şcoală, legile ei se aplică totuşi, indiferent cu cine ai votat. Şi, mai rău, pentru că mai abstract, la fel şi cele sociale.

De aia şi zic să mai luăm cu cultură. Nu relaxează, deşi de aia zice vecina că se duce la teatru. Dar creează, cumva, aşa, un fel de agitaţie mentală (numită gând în literatura de specialitate), care poate duce la înţelegerea mai aplicată a lumii înconjurătoare. În orice fel. Treaba asta cu cultura e ca mersul la sală sau pe munte, dar pentru creier. Nu e absolut necesar, dar ajută. Nu ştii când ar fi extrem de bine pentru destinul tău dacă ai lua decizii cu creierul tău sexi şi în formă, fără să dai cu banul şi fără să-l întrebi pe Chat GPT dacă e ok să te însori cu Adela sau să pleci din ţară.

Iar pentru societate nu mai zic. Să nu fii dispus, din admiraţie pentru Guru-ul  tău, să jonglezi cu ideea că Legea gravitaţiei poate fi abrogată cu destui parlamentari patrioţi sau că pământul este plat, cu margini safety grid ca la VR, dincolo de care se teleportează sateliţii lui Elon Musk pentru încă o tură pe deasupra noastră. Ştiţi că el a eficientizat industria spaţială cu invenţia sa: atunci când sateliţii ajung la marginea din dreapta, să nu se ardă la contactul cu marginea, ci să se teleporteze automat în stânga? Ca la maşinile vechi de scris, când ajungi la capăt. Ştiţi, cum face şi soarele.

Ei, aici am vrut să ajung. Pentru cei dintre noi care consideră că paragraful de deasupra are meritele sale, chiar dacă nu pare pe deplin veridic, poate că nu ar fi rău să înceapă parcursul lor cultural cât mai repede. Nu cred că vreunul dintre noi, plin de ruşine când constată că, la peste treizeci de ani, ştie mai puţin despre lume şi despre cum funcţionează ea decât copilul său preadolescent, va pune mâna să recupereze ce a reuşit deja o dată să evite. Nu ne plac manualele. Şi când, spre deosebire de părinţii altor generaţii care s-au sacrificat ca să îşi ţină copiii la şcoli înalte şi s-au uitat apoi la ei ca la soare, pentru că erau mai educaţi, la noi nu este cazul şi ne plângem la fiecare grătar că le dă prea mult la şcoală copiilor, cum procedăm? Cu educaţie, pentru cei mai mulţi dintre noi, e târzior, dar pentru cultură nu e niciodată. Pentru că educaţia plictiseşte, pe când cultura emoţionează, impresionează şi uneori degripează creierul.

Ei bine, mă întorc la început. Luaţi cu cultură. Uite, numai săptămâna aceasta, în Suceava, pentru ca să nu o luăm cu pasul cinci – Turism cultural -, avem ocazia să o luăm cu pasul unu. Festival! Adică ofertă multă, cu de toate, concentrată, în fiecare zi, vreo nouă zile, de pe 30 Mai până pe 7 Iunie. Mergi oricând şi tot prinzi ceva. Dacă alegi, poate să îţi şi placă! Festival de teatru! Vă daţi seama? Cultură prin excelenţă, mai ieftin, mai fun şi mai uşor decât la operă, dar la fel de prestigios! Când spui cuiva că trebuie să amâni întâlnirea de afaceri pentru că ai bilete cu soţia la teatru, altfel negociezi după! Păi tu mergi la teatru! Familie de intelectuali, cu priorităţi intelectuale, nu mercantile. Plus că îţi demonstrezi statutul: pentru tine banii nu sunt o problemă. Tu nu ratezi evenimente culturale pentru speranţa de a face un ban în plus. Pur şi simplu nu eşti tu ăla! Tu mergi la Festivalul de teatru. În fiecare zi! Să le rupi ălora de la Culturadata Barometrul de consum cultural!

Şi după ce te vei recupera după festival, vei face şi pasul doi – vei merge la un spectacol, ales de tine, fără să ştii numele din distribuţie, ci doar pentru că te-a interesat tare textul, în afara festivalului. Aşa, la o reprezentaţie oarecare, în banala stagiune, pentru că nu ai nimic de demonstrat nimănui. Doar pentru că foamea pe care ţi-ai stârnit-o trebuie potolită.

Odată stârnită foame de asta, te va interesa şi arta în general. Dacă tot ai descoperit ce tare îţi place şi că mai sunt de ăştia ca tine, culturişti, începi să te uiţi în stanga şi în dreapta. Relaţiile de business care se leagă la teatru sau la vernisaj sunt adevărata armătura a economiei. Apoi filmele cu supereroi ţi se vor părea ridicole. Vei vrea să le savurezi, dar nu vei putea. Îţi vei simţi insultată inteligenţa. Vei căuta filmele de la Cannes. Alea decadente, lente, fără acţiune, numai gesturi, priviri intense şi stări de să le tai cu cuţitul. Ce mai, porcării europene!

Ştii că deja te-ai dus prea departe când încep să-ţi placă arta contemporană (cea conceptuală e cea mai periculoasă!), documentarele pentru că pot fi măiastre şi scurt-metrajele pentru că sunt poezia cinema-ului, poezia (Doamne iartă-mă!, asta e grav rău), chiar cea cu cuvinte vulgare, teatrul mai altfel, ăla îndrăzneţ, performance-ul şi spectacolele coregrafice, acid-jazz-ul şi filmele suedeze! Dar să sperăm că nu ajungi aşa rău! La urma urmei, pentru că moneda noastră de schimb în cultură e metafora, ai ajunge să crezi că te-ai virusat. Ori tu nu crezi în viruşi, deci totul e bine!

Poate de la o vreme vei ajunge să priveşti mai îngăduitor proştii din jurul tău. Sau ungurii. Sau catolicii. Sau romii. Sau străinii, albi, negri sau nuanţe între. Şi tu eşti mai prost decât alţii, mai alb sau mai negru decât alţii, străin pentru mulţi şi eretic foarte des.  Începi să înţelegi că toţi mai avem câte o zi proastă sau o informaţie lipsă. Şi că nu merităm să fim împuşcaţi pe loc doar pentru atât. Mai ales că nu toţi am avut privilegiul să ne naştem români, şi, mai ales, bucovineni. Mai realizezi că şi tu mai greşeşti şi mai şi regreţi unele dintre greşeli, chiar dacă nu recunoşti şi n-o spui. Ba uite, cumva purtându-ne în societate cu nobleţea omului care înţelege, chiar când nu o face, nu te simţi înnobilat? Pe principiul arhitectural că forma atrage funcţiunea?

Ajungi un win-win man. Adică nu vrei ca câştigul tău să fie pierderea cuiva, dar nici nu eşti dispus să laşi de la tine. Din principiile, dezideratele şi valorile tale, adică! Şi vrei să absorbi frumuseţea pe care omul o creează şi să crezi cu adevărat că şi tu poţi fi la înălţimea dezideratelor tale. Şi când tu te împaci cu tine şi realizezi că devii, încet, dar sigur, cea mai bună versiune a ta, începi să realizezi cum ar arăta omenirea dacă majoritatea am gândi aşa şi nu am încerca mereu să smulgem covrigul din mâna vecinului. Ei, iaca revelaţie! Şi asta doar din zumzetul din capul tău. Şi când te gândeşti că totul poate porni de la un spectacol de teatru dintr-un festival, mai că te-ai apuca să spui tuturor în jur, să îi aduci cu japca, ca să nu pierdem timpul. Nu ar fi păcat?

Şi să mergi sâmbătă 31 mai şi la Chill Talk, la Spaţiul Cilindru, dacă tot îţi dedici week-endul culturii, la 16.00, înainte să mergi la spectacole, pentru a o asculta pe Anna Maria Popa, directoare de teatru  la Sf. Gheorghe, oraş mic de provincie, niciodată capitala a nimic, cu populaţie preponderent maghiară, cum fac ei de se împacă şi, trădare, netrădare, se mai şi plac între ei? Cum schimbă cultura aerul unei comunităţi? Sau de ce merge o directoare de teatru la toate meciurile echipei de fotbal locale? Şi a celei de hochei? Chiar nu mai există limite?

Uite, vedeţi, staţi şi citiţi aici aberaţiile mele. Chiar nu vă văd bine. În stilul ăsta în curând o s-ajungeţi la turism cultural.

Dinel Dumitru Teodorescu