Festivaluri, valuri, valuri
Suntem în plin sezon festivalier. O parte au avut deja loc, altele sunt în plină desfăşurare. Unele festivaluri s-au amânat pentru toamnă în speranţa că timpul câştigat le va aduce şi bugetul care să le permită continuitatea. Urmează încheierea stagiunii teatrale, vacanţa de vară, pauză.
Am ajuns la Baia Mare pe 14 iunie când începea Festivalul Internaţional de Artele Spectacolului Atelier, ediţia 31. Cu focus pe zona teatrală de Nord-Vest, festivalul a propus publicului şapte spectacole proprii şi spectacole invitate din România (Turda, Oradea, Satu Mare, Arad, Timişoara, Reşiţa, Zalău) şi Senegal, Italia, Ungaria. Festivalul a rămas fidel structurii definitorii asumate încă de la începuturi (1992), respectiv diversitatea expresiei teatrale: de la commedia del’arte la teatru documentar, de la pantomimă la teatru-circ şi teatru-dans. Un gest important al festivalului este acela al prezentării revistelor de specialitate şi încercarea de familiarizare a publicului cu acest gen de lectură. Astfel prezentarea revistei Teatrul azi şi a revistei Vestul Dramatic (editată de Teatrul de Vest Reşiţa) sunt paşi esenţiali în medierea întâlnirii dintre public şi specialiştii din domeniu. După colocviul Teatrul Românesc, de la Nord la Vest, în care s-au deschis foarte multe piste de discuţii, valabile de altfel pentru tot spaţiul teatral mioritic şi din care mai mult decât orice a reieşit nevoia acută a întâlnirii şi a dialogului, am plecat spre Sibiu. Pe gânduri şi cu gândul la importanţa şi necesitatea proiectului „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti, cu susţinerea UNITER. Să citiţi rubrica accente pentru perspectivă.
E complicat de restrâns FITS (Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu) în câteva rânduri, chiar şi când vorbeşti de primele 3 zile. Mai ales că aceste trei zile le-am alergat între sălile de spectacole şi spaţii expoziţionale (artist run spaces), între conferinţe şi lansări de carte. La care se adaugă scurtele şi intensele întâlniri cu oameni pe care-i vezi mult mai rar decât ţi-ai dori. Întâlniri pe fugă (insert emoticon care face cu ochiul) printre uşi, pe stradă, între două evenimente, într-o maşină care te duce la Fabrica de cultură, întâlniri gură de aer ca virgulele bine plasate într-un text lung şi alambicat, întâlniri care te energizează şi te împing înainte.
Ştiu că nu vă puteţi decide ce cărţi să puneţi în bagajul de vacanţă aşa că vă las aici o mică listă de cărţi lansate în cadrul FITS. Volumele sunt editate de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” şi pot fi comandate de pe teatrul-azi.ro. „Combates de dramaturgia. Teatru spaniol contemporan” care reuneşte patru texte dramatice, traduse de Alina Cantacuzino, Irina Călin, Florin Galiş, Ioana Anghel. Volumul „Dramaturgie germană contemporană pentru adolescenţi” traducere de Elise Wilk şi Ciprian Marinescu. A treia apariţie în colecţia Contemporan.ro (pentru că mă gândesc că pe celelalte două le aveţi şi le-aţi citit deja), volumul Mihaelei Michailov în care apar textele: „Copii răi”; „Profu´ de religie”; „În zori, lumina e mai aspră”. Dar şi „Ivo van Hove, Frenezia de a crea.”, volum coordonat de Frédéric Maurin, traducere de Sorin Gherguţ, despre care Oana Borş a spus la lansarea volumului că seria de eseuri cuprinse în volum, prin tipul de scriitură îţi permite să vezi spectacolele citind.
Să nu ziceţi că nu aveţi temă pe vacanţă. Şi e doar prima parte. Mai primiţi o serie în numărul viitor. Până atunci mai alerg puţin prin Sibiu şi joi ne vedem la Cilindru (Aleea Dumbrăvii, nr.10, Suceava).
Luana Popa
Platforma de arte vizuale – Modelul cultural al peştelui mare
Din nou FITS, din nou PAV. Am recitit articolul de anul trecut, din numarul 94 al Insertului Cultural, ca exerciţiu documentar, pentru că : din nou Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, din nou Platforma de arte vizuale. Voiam să nu mă repet, deşi nici voi nu vă aminitiţi probabil ce am ascris atunci, deci repetiţia şi-ar avea importanţa ei. Să sperăm că voi mai scrie şi în anii viitori despre PAV (powered by FITS), pentru că asta ar însemna că PAV va fi încă aici, că Insertul va fi încă aici şi, să sperăm, că toate spaţiile din PAV vor fi încă active şi că altele li se vor alătura. Ne reamintim, Platforma de arte vizuale, un concept care propune publicului sibian şi participanţilor la FITS artă contemporană.
Cum s-a ajuns aici? Prin ceea ce eu consider a fi (atenţie, concept doctoral protejat de drepturi exclusive şi inatacabile de autor) modelul cultural al peştelui mare, unul dintre puţinele modele de amorsare culturală funcţionale (rareori până la capăt) în Romania. Să dăm studiul de caz şi apoi teoretizăm.
În 2010 Constatin Chiriac (Preşedinte FITSibiu), în urma întâlnirii la Bruxelles cu lucrările lui Dan Perjovschi (artist din Sibiu), îl invită pe acesta din urmă la o colaborare sub umbrela FITS. Aşa a apărut Ziarul Orizontal, unul dintre cele mai verticale proiecte de artă contemporană, artă stradală, artă angajată, artă mare urbană, artă murală, publicistică şi grafică outdoor. Precum toate lucrurile care ajung să facă istorie, a pornit ca un proiect punctual şi temporar, pentru că Teatrul Naţional Radu Stanca urma să intre în renovare, iar zidul acestuia (pe care apare anuarul Ziar orizontal al lui Dan Perjovschi) ar fi trebuit să dispară. Şi, în contrapartidă pentru crearea acestui brand cultural asociat festivalului, FITS a început să aducă, la invitaţia lui Dan Perjovschi, manageri şi curatori de muzee majore de artă contemporană. Care să povestească cum şi ce fac ei, cu bugetele lor. Deci … nerealizabil la noi. Aşa că: concept 2.
Documenta (una dintre cele mai importante expoziţii de artă din lume, organizată cincinal), şi-a dorit o extensie a Zidului din spatele staţiei de autobuz de la Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu, la Kessel, în Germania. Şi pentru aceasta, în bugetul de producţie al artistului invitat la Documenta Dan Perjovschi, a permis folosirea unei sume pentru sprijinirea ecosistemului artistic local. Aşa cum am fi făcut şi facem toţi cu onorariile şi bugetele pe care le primim când suntem invitaţi la evenimente majore, adică donăm jumătate comunităţii care ne-a susţinut şi ne susţine continuu, aşa a făcut şi artistul în cauză. Şi astfel a apărut PAV, Platforma de Arte Vizuale, internaţional, curatoriată de Iris Ordean, în viziunea că aducerea unor artişti importanţi din ţară şi străinătate va vitaliza şi tonifia segmentul de arte vizuale din Sibiu. Prin tot oraşul, la Mall, în spaţii publice, în spaţii private, PAV a funcţionat ca o mini-bienală de artă în cadrul unui macro festival de teatru. Nu ca o sumă de evenimente expoziţionale aruncate cu furca, ci ca un puzzle împrăştiat prin tot oraşul, care, odată parcurs, poate deveni un lanţ coerent. Ştiţi, firul ăla fin căruia i se spune, pretenţios, curatoriat. Dar când se termină banii, cum faci?
Abia atunci reuşeşti să cizelezi conceptul. De ce PAV? Pentru a promova un fel de artă în comunitate. Şi când se termină festivalul? Cine o va mai face? Că treaba asta cu educaţia şi cultura e cam degeaba dacă e o dată pe an. “Aşa că am căutat altceva … Eu de ani buni admir munca eroică a artiştilor care, pe lângă arta lor, creează platforma şi pentru alţii. Spaţiile astea numite artist-run (…)” (Dan Perjovschi, 22Plus, Anul XXXV, Nr.403, 09.09.24, Pag 1) Şi PAV s-a dedicat promovării şi susţinerii de galerii create, susţinute şi curatoriate de artişti. Arta NonStop, Cer deschis, Mielul Alb, Dragoste, Raft sunt în PAV alături de Ziarul orizontal, opera instituţie şi brand, Centrul Cultural German şi Spaţiul telescopic al cunoaşterii gestionat de Lia Perjovschi la Biblioteca Astra din Sibiu, sala de lectură instalaţie de artă de la etajul 5 jumătate. Şi cam asta este PAV, o platformă dedicată artelor vizuale contemporane, modul al Festivalului internaţional de teatru Sibiu, care propune şi promovează utopiile unor frumoşi nebuni ai micilor oraşe.
Acesta este studiul de caz. Să analizăm şi să teoretizăm. Oare recunoaştem aici un mod de operare standard al accidentelor fericite care formează amalgamul cu care ne place să ne lăudăm ca fiind cultura română, neminoră şi relevantă? Avem un artist român de rang mondial, nu foarte băgat în seamă în Sibiu, pentru că: incomod. I se propune să facă ce face el şi acasă, nu de către un Muzeu sau altă instituţie de cultură, ci de către un manager de festival de teatru care îl recunoaşte în străinătate ca şi concitadin cu carieră europeană remarcabilă.
Ei bine, capturarea câte unui astfel de peşte mare este cea care pune în mişcare rotiţe. În funcţie de cum alege el să se mişte şi să se zbată odată prins, chiar şi pe termen scurt, în acvariul mic numit acasă, se nasc energii. Pentru că peştele cel mare îşi poate ajuta ecosistemul sau îl poate absorbi, întru slava sa. Poate crea operă, branduri culturale, platforme, reţele şi chiar instituţii care să protejeze sau, dimpotrivă, să înghită pe cei mai mici. Poate potenţa energiile creatoare sau le poate înăbuşi. În primul caz, în urma peştelui mare rămâne viaţă efervescentă, dacă şi restul înţeleg să tragă pentru ca mecanismele să funcţioneze. În al doilea, când peştele mare îşi încetează zbaterea, se lasă liniştea. Se face o statuie şi gata, până la următorul centenar. Şi aşa, în lipsa unor mecanisme coerente şi funcţionale, care să nu depindă de inspiraţia continuă a unor figuri providenţiale, cultura română pare o colecţie eterogenă de socluri şi accidente fericite. Să sperăm măcar că la anul, când vom număra accidentele fericite, cel puţin în cazul PAV, studiul nostru de caz, să fie toţi la apel. Contează fiecare picătura de ploaie, oricât de mică.
Să fie cultura română condamnată să rămână doar valurile create de zbaterea unor peşti mari? Nu putem nicicum să o îmbogăţim prin acumularea miilor de picături mici de ploaie? Oricât de mici, oricât de efemere, ce frumos tulbură ele lacul când o fac şi cum îl improspătează!
Dinel Dumitru Teodorescu
