MagicFest 14

One 4 Every Body

MagicFest a împlinit 14 ani. 14 ani de festival. 14 ani de întâlniri formatoare. 14 ani de emoţii. 14 ani de prietenii. De plecări şi întoarceri. De revederi. De râs şi plâns de bucurie.

MagicFest nu e doar un festival. E o stare. O stare complexă în care totul se trăieşte la intensitate maximă, în care nu există nu se poate. Şi care e foarte greu de definit.

Poate fi descris matematic, logic şi raţional, ca orice proiect bine gândit, care cu fiecare experienţă mai îmbunătăţeşte ceva. Poate fi descris ca un model de bune practici, replicabil şi transferabil. Să nu ziceţi că nu ştiu cuvinte.

MagicFest a pornit ca un festival de teatru în limba engleză pentru liceeni. Pentru că un om (Camelia Butnaru, profesoară la Colegiul Naţional Petru Rareş, aka Teach) a avut o idee. Şi pentru că nu ştie să facă altfel decât să se implice. Şi se implică până la epuizare. Ba mai mult, are acest talent de a aduna în jur alţi oameni: Bianca Niţu aka Biţu, pe care o bănuim de puteri supranaturale, Roxana Andreea Filip şi Irina Baltă care au întotdeauna un zâmbet cald pe care te poţi baza şi a căror luciditate şi atenţie distributivă este un dar de nepreţuit, trainerii care par că au resurse interminabile de energie, răbdare şi inventivitate: Horia Andrei Butnaru, Cristina Florea, Maria Pop, Irini Katz, Daria Haţiegan, Raluca Balan, Ştefania Ghiţă. Oameni care nu pot şi nu ştiu să-şi vadă de vacanţe şi pe care nu-i lasă nicio clipă să respire, dacă respiraţia aia nu e în folosul participanţilor la festival. N-ai timp să oboseşti, n-ai timp să te plângi, n-ai timp pentru tine, pentru că timpul ăla e dedicat lor, participanţilor.

Cum se întâmplă asta? Practic se anunţă festivalul, perioada de desfăşurare, regulamentul, detalii tehnice de înscriere. Se înscriu trupe de liceeni din toată ţara, care vin la Suceava însoţiţi de un coordonator de trupă adult responsabil. Dacă vor să prezinte un spectacol lucrat de ei, sunt încurajaţi să-l prezinte. E un mod bun de introducere. Vă cunoaştem prin spectacolul pe ni-l aduceţi. E o carte de vizită sofisticată şi foarte personalizată. Nu e obligatoriu. Nu (mai) e obligatoriu să fie în limba engleză. Ajunşi la Suceava, participanţii sunt cazaţi şi li se prezintă programul detaliat, pe zile, pe ore, pe minute. Şi fără prea multe ocolişuri încep activităţile. Întotdeauna se începe cu o activitate de grup, pentru ca participanţii să aibă timp să se cunoască, să cunoască trainerii, să intre în atmosfera şi universul festivalului. E o întreagă lucrare de cercetare sociologică disponibilă, acolo în desfăşurare, în prima zi, pentru cine are disponibilitatea să-i privească. Emoţiile stârnite de un loc nou pe care trebuie să-l descoperi, emoţiile revederii unor prieteni de anul trecut, emoţiile noilor întâlniri. Aceste emoţii comune au o vibraţie specială şi moduri de exprimare diferite. Şi încet încet se construieşte un spaţiu sigur, în care toată lumea are un loc, şi sprijin, şi înţelegere şi deschidere. O zi dedicată spectacolelor gata construite, gata lucrate, gata de văzut. Şi ateliere. Ateliere de dimineaţă până seara, cu pauze de masă şi mici pauze de respiro care să potenţeze anduranţa şi creativitatea. Ateliere în care ideile zumzăie, se dezbat şi se argumentează, în care inimile bat la unison.

Participanţi şi traineri deopotrivă. Se joacă jocuri, se învaţă lucuri noi cu toată seriozitatea din lume şi cu o curiozitate şi un entuziasm rar întâlnite. Tineri veniţi din toată ţara sunt amestecaţi, iar grupele rezultate trebuie să fie cât mai diverse. Tineri care nu s-au văzut niciodată trebuie să lucreze împreună, iar la sfârşit să arate rodul muncii lor pe scenă. Învaţă să fie atenţi unii la alţii, să se citească, să se cunoască, să se înţeleagă, să-şi respecte limitele. Învaţă să se sprijine unii pe alţii. Acel utilizat până la golire lucru în echipă îşi redescoperă sensul. Învaţă încrederea. Învaţă să-şi apere ideile şi punctele de vedere. Învaţă să-şi negocieze poziţiile. Învaţă punctualitatea şi respectul faţă de ei, faţă de ceilalţi şi faţă de un angajament luat. Sunt parte dintr-un mecanism complex, în care fiecare rotiţă, cu particularităţile ei unice şi speciale, este pusă în valoare fără să i se ştirbească nici un dinţişor, un mecanism care funcţionează sub ochii atenţi ai trainerilor care îi ghidează şi îi ajută să descopere singuri mecanica lucrurilor. Înfruntă provocări într-un mediu controlat, iar când depăşeşc obstacole reale sau imaginare, bucuria este un spectacol în sine.

MagicFest este mai mult decât un festival, e un tip alternativ de educaţie, o educaţie polivalentă, care este îmbrăţişată şi nu respinsă. Pentru că ei sunt în centrul atenţiei şi a grijii. Atelierele şi activităţile de după ateliere sunt gândite pentru ei. Nu pentru a da bine la dosar, nu pentru a bifa ceva într-o listă. Ci pentru a răspunde nevoilor lor de descoperire, de înţelegere, de raportare la lumea asta.

Mai e un aspect important. Relaţia care se dezvoltă între traineri şi participanţi. O relaţie bazată pe respect şi încredre. O relaţie de la egal la egal, în care toată lumea învaţă de la toată lumea. Şi toată lumea ascultă pe toată lumea. Să simţi că vocea ta contează este un beneficiu enorm, la orice vârstă şi indiferent de experienţă.

Anul acesta MagicFest şi-a găsit cartier general şi casă la Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava. Săli de clasă care au văzut cum se face un spectacol, de la idee la ultima repetiţie generală, în care s-a râs, în care s-a luptat cu obligo-urile până au fost domesticite, parcul liniştit care a permis în umbra lui aşezarea gândurilor şi zburătăcirea altora noi, terenul de sport pe care s-au desfăşurat activităţile de seară şi s-au construit coregrafii, cantina în care s-a hrănit o armată de tinere actriţe şi actori. Şi oamenii care au transformat un loc străin într-un acasă efervescent.

Încerc să redau pe cât de obiectiv pot mecanica acestui festival, dar îmi dau seama că mi-e practic imposibil. Pentru că mi se pare fascinant. Scriu în pauza de masă dintre spectacole. Degetele-mi aleargă pe tastaură cu energia acumulată la seria de spectacole de dimineaţă şi cu anticipaţia celor care urmează. Mă uit la ceas şi-mi dau seama că trebuie să fug şi n-am apucat să vă spun nimic de grupele de gimnaziu care au făcut parte din festival şi care şi-au cucerit colegii mai mari prin profesionalism şi bucuria cu care au lucrat. Energia lor, creativitatea lor, capacitatea lor de a surprinde şi pe cei mai cinici dintre noi dă un soi de dependenţă. Am fugit să nu ratez partea a doua.

Luana Popa

Luana a fugit la spectacole. Pentru că aşa face, mereu. Astăzi sunt spectacolele, aşa că preiau eu. De fapt, cum funcţionează un festival care îşi propune să păstorească creativ o turmă de iepuri entuziaşti?

Se primesc participanţii, se instruiesc, se cazează. Asta s-a întâmplat marţea trecută, pe întâi Iulie. Se bagă copiii în şedinţă. Sunt mai multe şedinţe decât la corporate şi mai eficiente decât la corporate, pentru că este absolut esenţial ca toată lumea să înţeleagă după ce reguli vor juca în următoarea săptămână, în care cateva zeci de liceeni plus o serie de gimnazişti vor lucra continuu împreună, iar majoritatea vor locui şi mânca împreună. Ca la o tabără, dar de muncă. Artistică, spre norocul lor, dar muncă.

Se amestecă copiii pe grupe de lucru. Se predă fiecare grupă de lucru unui trainer. Pentru că zilnic vor avea ateliere de la nouă dimineaţa la unu, apoi masă, apoi ateliere de la trei la şapte seara. Apoi cina. Apoi activitate de seară comună, cu toată lumea, de la 21.00.

Ce fac ei toată ziua cu trainerii? Pregătesc un spectacol. Fiecare grupă primeşte nişte obligouri: un obiect obligatoriu de folosit în scenă, un personaj care va trebui să apară obligatoriu şi o replică obligatoriu de folosit. De aici sunt liberi să facă ce vor. Au o săptămână. Cât durează festivalul. Mai puţin ziua de showcase în care sunt prezentate la Teatrul Municipal Matei Vişniec spectacolele de acasă cu care au venit anumite trupe în festival. Asta a fost joia trecută. Apoi, la final, este o zi când sunt prezentate, tot la teatru, spectacolele produse în Magic Fest (luni 7 Iulie, când eu termin articolul Luanei, care a fugit la aceste spectacole), şapte grupe.

Şi ai crede că s-a terminat. Dar nu, Marţi 08 Iulie 2025, de la 10 dimineaţa, se vor desfăşura, tot la teatru, Magic Moments, care sunt o serie de momente de teatru non-verbal, produse în atelierul de teatru de noapte Magic Fest. Este exact ce se aude. Dacă au putut face un spectacol într-o săptămână, de ce să nu poată face şi un moment non-verbal în ultima noapte, pe temă aleasă de către organizatori în ultima noapte, pentru surpriză maximă?

E ca şi cum ţi-ai propune un program de serii de explozii de energie nucleară controlate, frumos, pe opt zile. Cui i-ar putea trece prin cap să amestece ca un mad scientist pe The Knockers, EcoArt, Ştefăniştii, Nobody’s Group, 4 Teen, So trupa, DreamBoutique, The Pixies şi să scoată armonie în loc de un dezastru de proporţii colosale? Nişte nebune şi vreo doi nebuni. Să înţeleagă cine poate, dar le iese!

Sunt momente, rare, când sunt mândru că sunt sucevean.

Dinel Dumitru Teodorescu