Jurnal de vacanţă
E vară. E cald. E caniculă. E cod. A fost furtună. În principiu e vacanţă. Nu pentru toţi. Dar vara e asociată cu vacanţa. De când eram mici. Vacanţa de vară. În care puteai să faci ce vrei tu, când vrei tu, cât vrei tu. E alegerea mea să nu-mi iau vacanţă. Sau să-mi imaginez vacanţa altfel. Oricum mi se spune des că eu, pur şi simplu, nu înţeleg conceptul de vacanţă sau concediu. Că, deşi nu pun ceasul să sune în weekend, mă trezesc la aceeaşi oră ca în fiecare zi lucrătoare. Dacă faci ce-ţi place, se cheamă că nu lucrezi nici o zi în viaţa ta, nu aşa zice clişeul? Şi totuşi. Eu îmi fac vacanţa, vara asta, la Cilindru (Aleea Dumbrăvii, nr.10). Mă trezesc dimineaţă, pe la 6.30. Nu, n-a sunat ceasul. Eu nu mai pun ceasul să sune. N-am găsit o alarmă care să mă trezească cu zâmbetul pe buze. De aia mă trezesc înainte să sune alarma lui Dinel. Îmi beau cafeaua (pe care tot el o face, că v-am zis că eu trăiesc într-o vacanţă perpetuă). Ascultăm nişte ştiri. Facem nişte liste. De dorinţe. Nu de sarcini, obligaţii, treburi care trebuie rezolvate. Astfel de liste nu există în vacanţă. Alea sunt pentru muncă. Ori eu nu muncesc. Eu am liste de dorinţe. Dorinţe care trebuiesc îndeplinite. Şi cum n-am prins peştişorul de aur (că nici asta cu pescuitul n-am prea înţeles-o), trebuie să mă ocup personal. Dar dacă e listă de dorinţe şi nu de task-uri, se schimbă perspectiva şi modul de raportare la ce urmează să faci. Îmi iau laptopul în spinare şi plec în excursie. Am două variante de abordare a excursiei. În confortul maşinii personale, cu şoferul personal. Sau cu autobuzul. Unul mic şi verde şi electric. Linia 30 sau linia 26. E fain şi cu autobuzul. Uneori e doar al meu, dar doar dimineaţa foarte devreme. Când nu e doar al meu, e al multor altor oameni foarte diverşi, foarte vorbăreţi, foarte deschişi, foarte prietenoşi. Plimbarea cu autobuzul ăsta mic este şi excursie, şi observaţie sociologică (uneori participativă) şi spectacol, sau mai degrabă performance. Deci ziua mea de vacanţă începe foarte activ cu toate motoarele pornite. Întotdeauna cobor din autobuz cu foarte multe întrebări. Despre viaţă, sănătate, cultură, educaţie, umanitate, solidaritate, simplitate şi complexitate. Uneori mă şi enervez. Dar aşa păţesc şi la teatru. Ajung la Cilindru. Aici e răcoare. Îmi las bagajul şi revin în expoziţie. În fiecare zi, refac traseul expoziţiei. În fiecare zi văd ceva nou. Astăzi (adică ieri, pentru voi) pe lista mea de dorinţe scrie: Insert Cultural nr. 147. Respir adânc şi plin de sens. Vorbesc cu colegii mei. Nu. Nu e şedinţă. În vacanţă nu ai şedinţă. Ai întâlniri cu prietenii. Aşa că batem câmpii mai mult sau mai puţin organizat. Fiecare după posibilităţi.
Mă uit cu un soi de mândrie la cele 146 de numere aşezate cu grijă unul peste celălalt în această instalaţie care creşte în fiecare marţi cu încă patru pagini de ziar. Mă gândesc că în prima marţi din august Insertul împlineşte trei ani. Aş putea fura startul şi să scriu despre ce au însemnat aceşti trei ani pentru mine. Dar sunt în vacanţă. Tot în vacanţă eram şi atunci când s-a proiectat apariţia lui (Dinel şi George sunt vinovaţi de asta) şi tot în vacanţă eram când a apărut primul număr (2 august 2022).
Lista mea de dorinţe are un fel de început şi un fel de sfârşit. Un fals sfârşit, pentru că ea nu ar trebui să se sfârşească niciodată (în capul meu cel puţin). De fapt e un fel e semn de punctuaţie ca la spaniolă când anunţi tipul propoziţiei (interogativă cu un semn de întrebare întors, exclamativă cu un semn de exclamaţie inversat). Listele mele încep cu întrebarea De ce?. Ca un cap de tabel, care continuă şi pe pagina următoare, dar care se regăseşte şi pe ultimul colţişor liber al fiecărei pagini. Nu de alta, dar prinsă în vâltoarea dorinţelor să nu uit de ce-ul. De ce -ul e multifuncţional. E şi echilibristică motivaţională. Că uneori oboseşti şi de prea multă vacanţă. E şi instrument de măsurare a dorinţelor, şi a ordinii în care ar trebui ele să prindă viaţă. E mecanism de eliberare a incertitudinilor. Şi deschizător de drumuri către alte şi alte dorinţe. E invitaţie la dialog. E întrebare ajutătoare. E argument împotriva resemnării şi a neputinţei. Ştiu că astea nu sunt cuvinte de folosit în vocabularul de vacanţă, dar uneori mai parazitează zen-ul ancestral. E şi indicatorul care te readuce pe traseu când o iei uşurel pe arătură, cum am făcut acum. Ies din ţesătura pseudofilosofică care risca să preia controlul şi mă întorc la ziua mea obişnuită de vacanţă. Imediat ce-mi voi vedea îndeplinită dorinţa coacerii a încă unui desert cultural, mă voi delecta cu restul zilei mai împlinită, mai relaxată, mai aproape de următoare dorinţă.
Mă uit pe programul de vară de la Cilindru. E plin cu de toate. Întâlniri, filme, ateliere, spectacole lectură, discuţii, finisaj şi un nou vernisaj. Joi de la ora 19 ne întâlnim cu o nouă selecţie de scurtmetraje austriece. 31 iulie. E o zi specială. Pentru că pe 31 iulie, Şefuʼ (Dumitru Teodorescu) ar fi împlinit 75 de ani pământeşti. Când l-am cunoscut eu, cred că era deja expert în filosofia asta cu munca care nu e muncă dacă-ţi place, pentru că nu ştiu să-şi fi luat vreo zi de vacanţă/concediu în afara redacţiei Crai nou. De la el am învăţat să-mi pun pe lista de dorinţe şi etica profesională, discuţiile în contradictoriu, întrebările şi chiar fricile. Mulţumesc, Şefuʼ! Şi dincolo de durerea că nu ne putem hârâi constructiv pe subiecte, abordări şi câte altele, obiceiul mi-a rămas şi continui să (mă) chestionez şi să caut să văd lucrurile din cât mai multe unghiuri. Ceea ce, trebuie să mărturisesc, mă încurcă teribil uneori. Şi ştiu că te amuză pe-acolo pe unde eşti.
Ziua continuă. Comand nişte cărţi. Citesc (era să scriu nişte, de dragul ritmicităţii stilistice, în detrimentul adevărului istoric) o carte nou nouţă. Beau apă, ceea ce vă doresc şi vouă. Vorbesc cu prieteni-parteneri, parteneri-prieteni, prieteni artişti. Facem planuri. Le adăugăm pe lista de dorinţe. O să le aflaţi şi voi, că acuşi acuşi se termină vacanţa de vară şi anunţăm programul pentru vacanţa de toamnă.
Nu-mi închei ziua fără să fi smotocit şi drăgălit (în scop de încărcat energetic) cel puţin doi pisici de împrumut (cu a treia am conversaţii intelectuale pe teme metafizice).
Până una alta, sper ca vacanţele voastre să se intersecteze cu a mea. Ce e o vacanţă fără să cunoşti oameni noi, fără revederea cu prietenii (fie ei mai noi sau mai vechi)?
Vă aştept la Cilindru. În fiecare zi. La expoziţia de fotografie de război Front. Nu e chiar invitaţia pe care să o primeşti în mod normal ca sugestie de activitate de vacanţă, dar uneori e importantă o schimbare de perspectivă.
Avem şi apă (la temperatura camerei, ca să nu vă cauzeze). Şi disponibilitate de dialog. Chiar şi în contradictoriu.
Disclaimer/Declaraţie făcută cu scopul de a preveni înţelegerea eronată a celor de mai sus: Nu încurajez munca fără pauză/vacanţă/concediu. Deloc.
Vacanţă plăcută!
Luana Popa
