În filmul meu
Mă urmărește de câteva zile documentarul Balomania, văzut la spațiul Cilindru. Balomania, regia: Sissel Morell Dargis (Danemarca, Spania, 2024, 93 min.) e unul dintre filmele din catalogul KineDok 11. Sinopsis: În inima unei comunități ascunse din favelele Braziliei, un grup de oameni construiesc baloane de aer cald, unele uriașe, de până la 70 de metri, pline de artificii strălucitoare. Pentru baloeiros din Rio și São Paulo, construcția, zborul și urmărirea baloanelor de aer cald este o artă prețuită, dar și o parte esențială a identității lor și a moștenirii culturale care datează din vremea colonială. Însă acum, autoritățile au transformat această artă în ceva ilegal, punând-o chiar pe același nivel cu cartelurile de droguri și obligându-i pe cei implicați să se ascundă. Cu poliția și vânătorii de recompense pe urmele lor, regizoarea se aruncă într-o aventură plină de adrenalină pentru a surprinde obsesia și sacrificiile din spatele acestor baloane spectaculoase.
Nu e doar un film documentar despre un fenomen cultural, acum interzis în Brazilia. E mai mult decât un film documentar. E un eseu despre supraviețuire, despre artă, despre pasiune, despre viață, interconectate într-o serie de dileme extrem de complexe. E un film care te ține cu sufletul la gură, care te face să trăiești entuziasmul, așteptarea, bucuria și eșecul ca și cum ar fi ale tale. Zâmbetul își schimbă forma și intenția cu fiecare cadru, de la condescendența spectatorului care le știe pe toate și pe toate le judecă și le etichetează prin lentila proprie (cel mai adesea îngustă și întunecată – vorbesc în nume propriu), la un soi de empatie superficială, dar îngăduitoare, la o afecțiune reală și neechivocă, la tristețea înțelegerii dispariției unui fenomen, la recunoștința că ți-a fost dat să pătrunzi în lumea asta măcar și un pic, prin filtrul regizoarei. O pasiune care cere sacrificii, care unește, care aduce împreună. O pasiune în care e nevoie de încredere, loialitate și disciplină. Și răbdare. Enorm de multă răbdare. O pasiune care te poate costa nu doar timp, bani, relații, ci și libertatea. Nu poți să nu te îndrăgostești de personaje și de parcursul lor. Nu poți să nu trăiești alături de ele emoțiile, stresul, pasiunea. Nu poți să nu te întrebi dacă tu ai fi capabil de o astfel de pasiune sau cât ai fi dispus să sacrifici din viața ta pentru ceea ce visezi. Pentru că orice pasiune cere sacrificii. Cu cât mai mare pasiunea cu atât mai mari sacrificiile. N-o să fac o analiză a ceea ce bine sau rău, corect sau nu, nici nu pretind că aș avea această capacitate, este o cultură care-mi este străină. Știu că sunt și alte țări în care această artă există, că este reglementată, și astfel i se permite continuitatea. Nu despre asta este vorba. Ce mă urmărește pe mine este coeziunea pe care cultura o poate crea într-un loc, într-un context socio- economic și politic care nu-i dă nici o șansă. Nu e cultura cu C mare, nu e arta cu A mare.
E arta și cultura cu care rezonează o întreagă comunitate. Sunt mesajele lor care colorează cerul, expresia frământărilor și credințelor lor. Îți poți imagina că după jobul de zi, care îți asigură supraviețuirea, îți ocupi nopțile în ateliere clandestine, lipind bucățică de hârtie lângă bucățică de hârtie, după un tipar creat înainte, ani la rând (în funcție de dimensiunile balonului), neștiind și neavând siguranța că îl vei vedea ridicat în aer? Îți poți imagina făcând asta cu riscul libertății? Folosindu-ți toate resursele de timp, energie și bani? Și totul poate eșua într-o clipă din cauza unei pale de vânt, a poliției, a unei mici erori neobservate în procesul de producție? Și apoi, ai găsi 50 de oameni în care să ai încredere, la fel de pasionați ca tine, care la un semnal să lase tot, să riște tot și să te ajute să ridici balonul în timp record, și să și știe ce să facă?
Și mă mai urmărește replica lui Sergio, care e un fel de cod al onoarei: „Cei mai buni baloeiros sunt cei care pictează cerul, dar nu pătează pământul.” Și privirea lui mândră dar plină de bucuria aia neatinsă a unui copil care-și vede visul cu ochii. Și tristețea că el nu a apucat să vadă filmul în care a crezut, care există și pentru că el a avut încredere în regizoare și intențiile ei. Și mă urmărește parcursul lui Jaba, de la masca de protecție – clișeul standard de băiat rău, la vulnerabilitatea și fricile împărtășite cu Sissel și cu lumea întreagă, cum repetă el că nu are o educație (cu toată greutatea și durerea pe care le implică asta în viața reală) și cu toate astea a reușit să ridice în aer un balon monstru cu 3 tone de artificii. Privirea regizoarei care nu judecă, care descoperă și care lasă lumii posibilitatea de a descoperi la rândul ei o lume plină de probleme de tot felul, dar și o pasiune și o dedicare imposibil de imaginat.
Pare tot mai adevărat faptul că șansa culturii în România rămâne în pasiunea individuală, în sacrificiile pe care suntem dispuși fiecare dintre noi să le facem, în capacitatea fiecărui om căruia îi pasă și înțelege importanța culturii în existența noastră (pe toate planurile, de la personal la social, economic, politic) de a aduna, nu 50 de oameni (că pare enorm, ne speriem, și nu mai facem nimic), dar atât cât e necesar pentru fiecare proiect/activitate culturală să supraviețuiească.
Așa ajung la Câmpulung Film Fest, un festival într-un oraș fără cinematograf, care ajuns la a ediția a zecea. Pe lângă oferta culturală valoroasă, pe lângă secțiunea de film comparat care pune în lumină culturi diferite, pe lângă competiția de scurtmetraje românești Buzduganul de Aur (anul acesta îi are în juriu pe Gabi Sandu, Sabina Lazăr, Marius Miron), pe lângă expoziții și ateliere, CFF este un festival care a activat o comunitate, care a demonstrat că prin pasiune, determinare și multă voință se poate, chiar și când nu ai infrastructura necesară.
Ediția aniversară a CFF propune un program concentrat și divers, „o selecție vibrantă de filme din întreaga lume!ˮ.
Festivalul păstrează componenta sa unică de comparație culturală prin film, cunoscută drept Seara Culturilor Comparate, iar anul acesta aduce în prim-plan filme din Danemarca, Maroc, Austria, Columbia, India, Tunisia, Statele Unite, Grecia, Franța, Italia, Ungaria, Spania, Turcia și Georgia. „Cu sprijinul invitaților internaționali, al Forumului Cultural Austriac București și al Institutului Italian de Cultură București, selecția din acest an promite o călătorie fascinantă prin diversitatea culturală a ultimului deceniu.ˮ
Secțiuni speciale care revin sau se reinventează:
Periscop – filme cu impact major în cinematografia recentă, cult, cu o intensitate aparte, care merită descoperite (BLUE VELVET, r. David Lynch /1986; ANORA, r. Sean Baker /2024; The Seed of the Sacred Fig, r. Mohammad Rasoulof / 2024; Love Streams, r. John Cassavetes /1984; The Conversation, r. Francis Ford Coppola /1974) Focus România – dedicată creației autohtone, include anul acesta și teatru – Spectacolul „Amor Fati” regia: Robert Kocsis;
Pentru cei mici (și nu numai): matineul aduce o selecție înduioșătoare de animații: lungmetrajul „Flow” și două calupuri de scurtmetraje animate, în parteneriat cu Animest;
Întâlniri & Dialoguri: CFF Talks, Proiecții cu Q&A.
Sunt multe lucruri de neratat în festival, așa că luați programul la puricat și începeți să vă faceți programul, că festivalul a început deja de ieri. Programul complet și biletele sunt disponibile pe www.campulungfilmfest.ro.
Luana Popa
