Šibenik – la dans cu strada / Andrei Popov

Trecutul și prezentul, ca două oglinzi paralele. Mai mult decât orice discurs despre starea societăților actuale și moștenirile istorice, Šibenik Dance Festival / Festivalul de Dans contemporan de la Šibenik (Croația) oferă, an după an, o imagine panoramică a momentului în care ne aflăm, atât din punct de vedere artistic, al practicii dansului, cât mai ales din perspectivă socială si politică, fără a revendica, însă, vreo pretenție de activism. Din contră, evenimentul confruntă producții, abordări experimentale și mesaje incomode cu categorii de public care, în mod obișnuit, nu sunt în contact frecvent cu performance-ul dansat cu o astfel de miză.

Selecții curatoriale bune au, însă, și alte evenimente similare. Forța – și șansa! – Šibenik Dance Festival este aceea că scoate orice producție din spațiile scenice închise (tradiționale sau moderne) pentru a le prezenta în aer liber, la contact direct cu trecătorii, în zone istorice ale orașului istoric. Căci, deși atestat documentar pentru prima oară în 1066, Šibenik revendică din start statutul de cel mai vechi oraș fondat de croați pe țărmul Adriaticii, în urmă cu mai bine de un mileniu.

Războaiele împotriva otomanilor și nenumăratele influențe culturale venețiene, habsburgice, italiene, ale celorlalte popoare care au compus Iugoslavia, au modelat arhitectura acestui oraș de 42.000 de locuitori, a zecea cea mai mare așezare urbană a țării. Aflat în estuarul râului Krka, care a săpat în drumul său spre mare un peisaj cu totul aparte, Šibenik se bucură nu doar de ce-i oferă natura, dar și de două monumente înscrise pe lista UNESCO a patrimoniului mondial (Catedrala Sf. Iacob și fortăreața Sf. Nicolae), un sistem de trei cetăți de apărare transformate în centre culturale, săli de spectacol și, respectiv, campus universitar.

Toate acestea, precum și nenumăratele clădiri cu patină istorică, l-au propulsat între vedetele serialului „Game of Thrones” (Urzeala tronurilor). Dar, spre deosebire de Dubrovnik, aflat în aceeași situație, Šibenik nu a devenit o capcană (sau o momeală) turistică. Și aceasta pentru că municipalitatea a mizat pe o strategie culturală diferită, grație căreia orașul a devenit un „hub” al festivalurilor (dans, film de animație experimental, jazz, muzică electronică etc.) și al concertelor alternative. Toate având în fundal o natură incredibilă și, mai ales, acel patrimoniu arhitectural a cărui vecinătate schimbă perspectiva privitorului asupra conținutului actului performativ.

Progresiv, Šibenik Dance Festival a scos complet spectacolul din interior, din cadrul adesea neutru pentru care este realizat, pentru a se confrunta cu reprezentarea în aer liber și, deci, cu o dublă provocare. Pe de-o parte, contactul cu un decor istoric sau natural, inalterabil, care poate să accentueze mesajele și profunzimea demersurilor, dar să și expună problemele de concepție sau chiar lipsa de substanță a unei propuneri. Pe de altă parte, festivalul conduce spectacolele și artiștii la întâlnirea cu un public foarte eterogen, compus atât din cunoscători, dar mai ales din spectatori ocazionali, trecători întâmplători – localnici sau turiști – prin piața sau pe strada în care se desfășoară performance-ul. Ei sunt publicul-hârtie de turnesol al reușitei unui spectacol, dar mai ales al creșterii exponențiale a acestui eveniment anual.

Și dacă Šibenik Dance Festival și-a făcut o carte de vizită recunoscută de către profesioniștii internaționali importanți din domeniu, aceasta se datorează, în primul rând, fondatoarei și directoarei evenimentului, Zorana Mihelčić. În 15 ani de activitate complet benevolă (!), această specialistă a literaturii anglo-saxone a transformat fosta întâlnire a școlilor de balet din Croația, grație unor alegeri curatoriale severe, într-un eveniment cu o carte de vizită solidă, unde personalitățile de referință ale dansului contemporan internațional doresc să fie prezente. Selecția se joacă, de asemenea, subtil cu gustul publicului, fără să facă vreo concesie limitelor acestuia, și incită artiștii să-și regândească creațiile pentru grupuri de public complet  noi – permeabile sau nu – și spații în care nu sunt neapărat pregătiți sa evolueze.

Nu în ultimul rând, programul – deși construit pentru un public stratificat, dar larg – păstrează o dimensiune profund politică, care poate fi descifrată imediat, chiar și (sau mai ales) în cazul performance-urilor care își propun să iasă din clișeele și constrângerile ale hiper-conceptualizării unui tip de dans contemporan, care se adresează unui public specializat. Spectacolul principal al ediției 2025, „Contemporary Dance 2.0” al Gauthier Dance/Theaterhaus Stuttgart, în colaborare cu Hofesh Shechter Company, este producția care face un pas determinat în această direcție. Obiectivul său, subliniat într-un decalog mușcător și ironic enunțat la începutul performance-ului, este acela de a convinge publicul tânăr neinițiat să vadă de ce dansul contemporan poate fi o modalitate de expresie bună pentru el. Cele 70 de minute ale maratonului dansat de cei opt performeri se scurg într-o clipire.

În fața privitorului nu se derulează doar o demonstrație de măiestrie coregrafică ci, în primul rând, o disecție a ceea ce înseamnă să fii tânăr în secolul 21, departe de orice judecată intrinsecă sau spirit moralizator, dar cu o extraordinară empatie. Un spectacol care a atins exact categoria de public vizată și care a discutat intens subiectul cu performerii, după ce luminile scenei s-au stins.

O situație deloc excepțională – proximitatea artiștilor, nume mari sau la început de drum, și a publicului este un alt mod de a scoate dansul contemporan din orice turn de fildeș conceptual. Astfel, Šibenik Dance Festival nu este nici pe departe doar o colecție de performance-uri ci un demers despre relevanță, pe mai multe planuri: revitalizarea urmelor trecutului într-un prezent din ce în ce mai grăbit și indiferent la parcursul din care se trage; modul în care contextul istoric larg potențează și recalibrează inovația prezentului; nu în ultimul rând, recuperarea si alimentarea dialogului între diferitele tipuri de propuneri artistice și spectator, cu scopul de a-i determina pe ambii să se provoace reciproc și să evolueze. Tot atâtea motive pentru care ar fi de dorit ca și performerii, dansatorii și coregrafii români să descopere Šibenik-ul.

Andrei Popov