Pomul lăudat şi lauda de sine

Aşaaa…

Gata vacanţa? V-aţi încărcat bateriile? V-aţi făcut planurile până la următoarea vacanţă? V-aţi făcut temele de vacanţă? Lista de lecturi? Bilete cumpărate din timp la teatru, concerte, film? Pregătiţi?

Hai să vedem. Ce s-a mai întâmplat sau ce urmează să se întâmple. Şi o luăm cătinel din bătătura locală.

Avem manager interimar la teatru. Nimic nou sub soare. Avem organigrama schimbată. Reorganizare. Posturi nou create. Şi, cel mai important, concurs pentru postul de manager al teatrului.

Şi acum începe acţiunea. Sau nu.

Avem personaje. Ca la teatru. Conflict. Ca la teatru. Replici. Ca la teatru. Şi un sfârşit destul de trist şi previzibil. Daaar, speranţa moare ultima. Chiar şi la teatru.

Să o luăm dintr-un capăt. Păduraru Cristinel Adrian a semnat acordul pentru preluarea funcţiei de manager interimar al Teatrului Municipal Matei Vişniec Suceava pe 24 iunie 2025. Contractul de management a fost semnat pe 8 iulie şi din 10 iulie a intrat în vigoare. În iulie a fost publicat anunţul pentru concursul de proiecte de management pentru teatrul din Suceava. 25 august a fost data limită de depunere a dosarelor. 27 august figura în calendarul de desfăşurare ca data pentru anunţarea candidaţilor privind rezultatul selecţiei dosarelor. S-a anunţat: „secretariatul comisiei a admis proiectele depuse”. Ce ţi-e şi cu limba română! Eu, naivă, credeam că aflăm şi cine sunt candidaţii, sau măcar câţi sunt. Din anunţ înţelegem că sunt minim două dosare. Ce ţi-e şi cu transparenţa instituţională! Ce ne trebuie nouă să ştim câţi oameni au fost dispuşi să gândească şi să şi scrie un proiect pentru devenirea teatrului sucevean? În perioada de vară. Vacanţe. Concedii. În perioada următoare (01-10 septembrie) se analizează proiectele şi se notează. Pe 10 septembrie vom afla şi noi. Ceva.

Dar, până se va desfăşura concursul etapă cu etapă, să analizăm şi noi unde suntem. Suntem la început de septembrie. Intru pe pagina web a teatrului. Septembrie 2025. Nu există program pentru această lună! Nici pentru octombrie, noiembrie sau decembrie. Dar cu asta m-am obişnuit. Mă duc la secţiunea ştiri. Ultima ştire (14 august) este interviul cu managerul interimar, ediţie specială. Şi-mi zic, hai că aflăm mai multe, că zice în descriere: „De la amintiri cu valoare de document cultural la proiecte curajoase pentru viitorul teatrului, interviul aduce o perspectivă directă asupra unei «tranziții instituționale» bazate pe responsabilitate și implicare.” M-am uitat de două ori, că eu şi la teatru prost mă uit de cel puţin două ori, ca să mă prind dacă problema e la mine sau la ei. Ce-am aflat despre viitorul teatrului? Aparent nimic. Sau, în fine, nimic bun. Vă zic şi puteţi oricând să mă contraziceţi. Că mie îmi place cu dialog, cu argumente, cu discuţie constructivă chiar şi în contradictoriu.
În primul rând aflăm că s-a discutat şi s-a acceptat „ritmul” emisiunii care „să convină” tuturor şi că managerul interimar nu şi-a pregătit un sfârşit de emisiune. Restul o fi fost pregătit? Ce înseamnă ritm în acest context? Să nu-l copleşească întrebările adresate la foc automat? Să nu fie întrerupt când spune orice altceva mai puţin răspunsul la întrebare? Apoi aflăm câte ceva, numai bun de punctat în fişa personajului. Cum spuneam. Ca la teatru. Mai întâi, mai în glumă mai în serios, punctează propria celebritate. Îl opresc oamenii pe stradă în Suceava, îl felicită, îl îmbrăţişează.

Notorietatea şi renumele la nivel naţional şi internaţional, le-a câştigat cu filmul „Declaraţie de dragoste” (1985) care a fost difuzat şi în China „unde numărul de spectatori, se pare că a fost pe la 50-70 de milioane.” Nu pun etichete. Doar zic. La capitolul vanitate declarată mai avem şi credinţa că va rămâne în istorie, la fel ca numele artiştilor veneţieni (în detrimentul numelor dogilor Veneţiei). Mergem mai departe, fişa de personaj rămâne deschisă. Nici una dintre conjuncturile prin care a venit/revenit la Suceava nu au fost din iniţiativa lui (1984, 2010, 2025). Îi plac „pariurile la limita imposibilului”, dar s-a lăsat convins, cu greu, să vină manager interimar la Suceava. Crede că spectacolul „Plicul” din 2010 (aici aş fi tentată să pun nişte etichete, doar uitându-mă la afiş, dar mă abţin) şi eforturile (zice el) sau eşecurile (zic eu) de a se înfiinţa un teatru profesionist la Suceava au contribuit la crearea teatrului din Suceava. Nimic despre cele patru ediţii de festival internaţional (pe bune) „Zilele Matei Vişniec” (2013-2016), eforturile organizatorilor şi discursurile incisive ale lui Matei Vişniec despre nevoia unei instituţii de profil în Suceava. Dacă nu ştii, nu există. Şi dacă nu ştim noi ca naţie, să tragem spuza pe turta noastră, cine să ştie? Trecând de la personaj la obiectul interesului, adică Teatrul, aflăm că e de părere că ceea ce ţine de „organigramă, bucătăria internă” nu e treaba publicului, nu interesează. Ba s-avem pardon. Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava e o instituţie publică, aşa că ne interesează. Transparenţă instituţională, transparenţă decizională, comunicare, dialog, comunitate. Cuvintele alea de se aruncă în stânga şi-n dreapta când dă bine. Aflăm în schimb că ni se pregătesc lucruri mari, „de anvergură europeană, mondială”. Teatrul va avea o traiectorie fulminantă, ceva nemaivăzut, nemaiîntâlnit, nemaiauzit. Nu se spune ce. Efect dramatic. Ca la teatru. Ia mai lucraţi şi cu imaginaţia proprie. Nu ştim ce anume propune pentru această devenire, că nu e treaba noastră, a spectatorilor, a comunităţii. La nivel de repertoriu, zic. Că altfel se aruncă cu un laborator de cercetare teatrală, cu concurs de idei pentru amenajarea foaierului şi piaţetei din faţa teatrului, cu concursul pentru cele 4 posturi de actori care s-au introdus în organigramă, plus colaborări cu actori mari, „colaborări de mare forţă artistică”, şi desigur va urca şi el pe scenă alături de noii săi colegi (nu chiar acum, dar se gândeşte). Ca şi cum interimatul e doar aşa un cuvânt care se agaţă de funcţie. El nu înseamnă nimic. A ales să nu joace modestia, a ales să nu joace nici incertitudinea funcţiei până la finalizarea concursului. Poate că pe asta din urmă ar fi trebuit s-o joace, măcar un pic. Sau s-o fi gândit să nu ne insulte inteligenţa. După ce spui cât de greu te-ai lăsat convins să vii la Suceava (deşi e frumos, şi ai amintiri frumoase, şi ai descoperit lemnul, şi cuvântul dat care se respectă…) Pauză dramatică. Cuvântul dat care se respectă, cuvântul cu valoare de contract. Autorităţi care-şi doresc să facă lucruri importante.
Şi l-au convins pe el. Să vină, să facă lucruri mari, lucruri importante. Pauză dramatică. Concursul e doar de faţadă? E doar o procedură care trebuie îndeplinită de ochii lumii? Jucăm puţin teatru? Prost? Să credem în generozitatea actorului de renume naţional şi internaţional care şi-a pus cariera pe pauză ca să umple vidul de putere în teatrul sucevean până la finalizarea concursului sau maxim 6 luni cum prevede contractul de interimat? Deşi nu-i place micromanagementul. Oare programul pe luna septembrie ţine de micromanagement? Şi pentru că nu-i place, a tot amânat şi l-a luat toamna pe nepregătite? Sau n-a reuşit să vizioneze încă toate înregistrările spectacolelor produse de teatrul sucevean până la descălecarea sa, ca să-şi facă o idee despre care dintre spectacolele din repertoriu ar avea ceva în comun cu viziunea sa managerială?

Că doar nu facem programări aşa, doar să fie făcute. Sau lucrează la fundaţie? Că în interviu am primit mai multe referinţe din construcţii decât din teatru. Hai şi un pic din teatru. Că eu l-am auzit chicotind pe Caragiale când s-a zis că nu vrea să schimbe nimic, că nu priveşte în oglinda retrovizoare, că păstrăm ce a fost bun şi mai adăugăm pe ici pe colo.

„Cred că am venit la Suceava să ajut actorii, personalul teatrului, spectatorii să fie o secundă mai fericiţi.” Inspir adânc. Nu ştiu actorii şi personalul teatrului cum stau cu fericirea, dar în calitatea mea de spectatoare nu-s cu nici o milisecundă mai fericită. Că nu avem program la teatru. Că din discursul managerului interimar se înţelege că s-a bătut palma deja, s-a dat cuvântul-contract pentru managementul teatrului. Că viziunea managerială este o înşiruire de cuvinte care nu spune nimic. Şi nici măcar la nivel de artă. Că vorbeşte de teatru spunând că nici el, „de profesie fiind, nu am chef întotdeauna să văd un film dur.” Că tot din discursul lui pare că rolul instituţiei publice de cultură este acela de divertisment şi atât. Că vorbeşte despre artă accesibilă, iar standardul pare a fi disponibilitatea şi capacitatea lui de a vedea/înţelege un anumit tip de artă. Dacă e prea mult chiar şi pentru domnul Păduraru, n-o să vrem/înţelegem noi mai mult. Că vorbeşte despre lucruri mari, dar nu spune care-s alea. Că vorbeşte despre actori mari, dar nu ştie nimic despre teatrul pe care vrea să-l ducă pe cele mai înalte culmi ale artei, pardon, pe cele mai accesibile culmi ale artei. S-au făcut nişte spectacole, unele au plăcut, altele mai puţin (cam atât despre TMMVS). Dar nu poţi mulţumi pe toată lumea. Adevărat. Ce să zic.

Hai la teatru! Că e ca-n telenovele. Cu sfârşit previzibil, cu june prim, cu declaraţie de dragoste. Mai sunt nişte episoade cu evaluări, decizii, şi contract dincolo de interimat. Hai la teatru! Poate pentru felicitări, autografe, că program n-avem. Hai! Că se vopseşte şi gardul, pardon piaţeta şi foaierul. Înăuntru leopardul face ce vrea, că nu e treaba publicului.

A început bine stagiunea. S-a schimbat şi imaginea de copertă pe pagina de facebook a teatrului. Pare un teatru al viitorului, nu-i aşa? 1984. Hai, c-aţi prins-o. Cum staţi cu fericirea?

P.S. Actorii lucrează. Se pregăteşte o premieră pentru a doua jumătate a lunii octombrie. „Cabaretul cuvintelor” de Matei Vişniec, regia Matei Vişniec.

Luana Popa