Dincolo de…

Spectacol, păpuși, păpușari, poveste, imagine, atmosferă, sunet, au crescut în mine niște întrebări legate de public, de receptare, de disponibilitate, de atenție, de prejudecăți, de lumea în care trăim și cum se modifică ea cu fiecare zi care trece. Dar până la întrebările care se zbat în mintea mea, gălăgioase, neliniștite și nerăbdătoare, mă întorc o clipă în liniștea spectacolului.

Sinopsisul spectacolului „Dincolo de maci” spune: „este o producție non-verbală care invită publicul într-o călătorie poetică prin peisajele interioare ale memoriei și emoției. Fără cuvinte, dar profund expresiv, spectacolul propune o experiență vizuală și sonoră ce transcende timpul. Recomandat tinerilor, adulților și seniorilor, spectacolul combină păpușeria tradițională cu videomapping, design sonor și o scenografie simbolică, transformându-se într-o experiență multisenzorială și contemplativă.ˮ Adevărat. E un poem vizual. E o invitație la o călătorie interioară. Călătoria este garantată doar de disponibilitatea spectatorului de a se lăsa ghidat prin poveste de păpuși. Simbolismul nu e un impediment în receptarea mesajului. Simbolurile folosite nu sunt coduri inaccesibile celor neinițiați, dimpotrivă, sunt instrumente ajutătoare care însoțesc narațiunea vizuală, care marchează timpul și spațiul, încercând să nu suprasolicite atenția și imaginația spectatorului. O face discret, păstrând un echilibru fin între a da totul de-a gata și a lăsa loc imaginației și rațiunii publicului pentru o receptare individuală, personală a poveștii și a modului în care ea se derulează pe scenă. Scenele se succed într-o logică a memoriei afective, o fragmentare firească cu salturi înainte și înapoi într-un timp care se contorsionează în funcție de intensitatea emoțiilor pe care personajul principal le scoate la suprafață. E firescul irațional al vieții văzute cu ochii inimii. O viață obișnuită, în care banalul existenței este anulat de senzația de zbor pe care ți-o dă dragostea, de jocurile copilărești, de senzația că întregul este doar împreună, de bucuria senină pe care o poți simți când vezi agitația cozii bucuroase a cățelului care te vrea partener de joacă sau care încearcă să-ți păcălească vigilența pentru a-ți fura bucățica de carne de sub ochi. O viață obișnuită, în care monotonia existențială este strivită de durerea fiecărei pierderi.

O viață obișnuită care este marcată de evenimente obișnuite, în sensul că le recunoaștem cu toții, că putem relaționa cu ele, că nu ne sunt străine, că le-am trăit sau am fost martorii cuiva care le-a trăit, dar care capătă dimensiuni formatoare și unicitate prin ceea ce investim în ele și cum alegem să le compunem în acest puzzle, această viață care ne aparține, și cum găsim puterea să depășim obstacolele, singurătatea. Povestea e simplă și e frumoasă în simplitatea ei. Candoarea și delicatețea pe care păpușile o insuflă poveștii subliniază această simplitate. Când spun simplitate mă refer la esențializarea narațiunii și a mijloacelor narative, nu la lipsa complexității. Ci la subtilitatea și inteligența cu care imaginea (personajele păpuși, obiectele de scenografie, proiecțiile) relaționează simbiotic cu atmosfera sonoră, înlocuind nevoia cuvântului rostit cu simplitatea interacțiunii intuitive a copilului care construiește lumi în jocul său.

Dincolo de poveste, rămâne un întreg univers de explorat, un univers personal care se deschide pentru a interacționa cu universul celuilalt. Un univers al chestionării experienței alterității. Ne raportăm firesc la experiența noastră, și o atribuim celorlalți cu același firesc și fără urmă de îndoială. Ori povestea spectacolului începe de la celălalt și vine spre noi, pentru a fi recunoscută, văzută, înțeleasă.

„Dincolo de maci” face parte din proiectul „Viața interioară a bătrânilor”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național şi de ASOCIAȚIA UNITER – Uniunea Teatrală din România. Proiectul explorează universul emoțional al seniorilor și a inclus ateliere de storytelling (coordonate de Ana Cucu Popescu) și ateliere de animație (coordonate de Florin Suciu), în parteneriat cu Centrul de Zi pentru Seniori nr. 1 din Cluj-Napoca.

Dincolo de produsul artistic și cultural, „Dincolo de maci” este un dialog cu cei a căror voce ne-am obișnuit să n-o mai auzim, și un dialog cu noi înșine din momentul în care începem să ascultăm. Dincolo de spectacol rămâne loc de meditație, de analiză, de ascultare și descoperire a ceea ce a vibrat mai intens în tine, de întrebările care-și fac loc.

În mine imaginea morții s-a suprapus pe imaginea păpușii căreia cu fiecare amintire evocată pe scenă i se mai aprindea o lumină.

Dar i-am schimbat sensul. Cu fiecare renunțare, cu fiecare pierdere, cu fiecare durere, ne pregătim propria retragere din viață, ne construim un avatar și renunțăm și la control, și la decizie și la consecințe, doar pentru a privi neputincioși și resemnați la o viață străină care nu ne mai aparține.

Părăsind puțin atmosfera „Dincolo de maci”, mă întorc în mai realul aici și acum. Și enumăr câteva din întrebările care dau din coadă, nu cu bucuria cățelului din spectacol, ci cu neliniștea unui orizont tulbure. Scoateți o foaie de hârtie! De ce teatrul de păpuși este văzut doar ca teatru pentru copii și implicit neimportant? Am niște răspunsuri la întrebarea asta. Dar nu-mi plac și le vom dezbate altădată. Când și de ce ne-am pierdut curiozitatea descoperirii? De ce preferăm lucrurile gata mestecate și explicate? De ce tindem să refuzăm să gândim, să analizăm cu propriile instrumente? De ce nu ne dăm timp? De ce am pierdut capacitatea de a asculta, de a privi, de a vedea, de a tăcea? Este reversibil procesul ăsta? Cum? Și când ne apucăm?

Luana Popa

„Dincolo de maci” producție a Teatrului Magic Puppet, echipa artistică: regia: Florin Suciu, scenariul: Ana Cucu Popescu, scenografia: Răzvan Chendrean, compoziția muzicală: Max Anchidin, lighting design: Alexandru Bote, foto/video: Cătălin Grigoriu, Dragoș Popa, distribuția: Andreea Ajtai, Dragoș Lupău, Alina Neagoe, Paul Sebastian Popa.