… încă
dialog între Răzvan Omotă şi George Roşu
Răzvan Omotă: Deci? Mai reziști? (Știu că nu e okay să începi cu un „deciˮ, dar de când am fost la discuția dintre Milo Rau cu Gianina Cărbunariu şi Mihai Mihalcea, moderată de Oana Stoica, mă gândesc numai la diferența de cum reușim cu rezistența pe la noi, dar și cum „rezistăˮ ei prin vest). Sunt total de acord cu aceste lucruri, gen arta e politică și arta poate ajuta la o schimbare în societatea actuală, că mai sunt oameni care fac artă frumoasă în aceste timpuri în care nu-și mai are locul, dar cum e cu rezistența prin România, unde politicul nu ajută la o artă care să ajute și cum e de exemplu în Gent, Belgia, unde Milo a fost managerul teatrului, dar și statul belgian ajută artiștii pentru realizarea proiectelor prin finanțări mai „babaneˮ poate cu mai mulți bani decât oferă AFCN-ul într-o sesiune. Hai că m-am aprins, deci, mai reziști?
George Roșu: Dar ai văzut că Milo Rau zicea că nu e foarte diferită rezistența lor cu a noastră?
George Roșu: Şi când e vorba de bani, în teatrul românesc se aruncă cu bani.
George Roșu: Se fac niște producții absolut irelevante pentru situația în care trăim pe bani supermulți.
George Roșu: Am aflat de niște fee-uri de prin teatru de zici că sunt toți Milo Rau și Ostermeier.
Răzvan Omotă: Crezi că prin vest se pune problema de comasare a instituțiilor de cultură care au mai puțini de 50 de angajați? Nu știu cum să zic, dar nu sunt total de acord cu Milo la ce a zis. Mă uitam la el când a spus asta și mintea mea analitică s-a gândit direct, ah, cum ar fi făcut el posibile proiectele Tribunalul Congo, Hate Radio, Vizionara sau The Interrogation pe bani românești? Ar fi plătit AFCN-ul să se ducă în Republica Democratică Congo să facă cercetare acolo? La ce treaptă de finanțare ar fi intrat? La intervenție culturală? Într-adevăr, zici bine cu proiecte irelevante, totuși s-au scos 4 producții de Cehov anu’ ăsta pe la noi. Eh, suntem geloși că n-am luat noi bugetele astea? Apucă-te de scenografie… :))
George Roșu: Cred că dacă ar monta el în Ro s-ar găsi banii totuși.
George Roșu: Da, acuz teatrul de ipocrizie iar.
Răzvan Omotă: Asta pentru că ne place nouă să aducem vedete internaționale, da, am văzut asta despre noi la conferință, am văzut persoane din TR (Teatrul Românesc n.r.) care au venit să bifeze că sunt acolo, dar care păreau că n-au înțeles nimic. Exemplu clar al profei universitare care voia să ne și predea un curs (total tâmpit, după mine).
George Roșu: haha, da!
Răzvan Omotă: Poate chiar merită; dar se schimbă ceva?
George Roșu: Eu cred că se schimbă, încet. Discuția de la Arcub e un exemplu. Nu știu cine ar fi fost mai potrivit ca invitat în locul Gianinei Cărbunariu sau al lui Mihalcea.
George Roșu: Și a fost prima oară când am auzit spuse în public lucruri „de rău” despre teatrul contemporan românesc.
George Roșu: De obicei vorbim între noi după spectacole, prin festivaluri.
George Roșu: Ca să se schimbe trebuie să recunoaștem oficial că nu e cum ne facem că e.
George Roșu: Tu cum simți teatrul contemporan din interior?
George Roșu: Ăla românesc, mă refer
Răzvan Omotă: Mai avem oameni prin teatru care luptă pentru schimbare, am câteva exemple, majoritatea femei. Haha! DAR DA! Gianina și Mihai sunt două exemple clare ale rezistenței în TR și Dansul Contemporan Românesc. Sunt doi artiști care la începutul anilor 2000 au pus totuși baza a ceea ce numim azi Teatrul Independent și Dansul Contemporan.
Răzvan Omotă: Păi nu e bine! Teatrul românesc contemporan are gripă. Și noi încă vrem să-l tratăm cu leacuri băbești.
Răzvan Omotă: Când el are nevoie de terapie intensivă!
Răzvan Omotă: Nu știu dacă sunt eu ăla în măsură să răspundă la întrebarea asta, dar pot să zic că …
Răzvan Omotă: Proiectele din care fac parte încearcă să tragă un semnal de alarmă public, sau să ajute niște copii din mediul rural să înțeleagă că bullying-ul nu e o chestie normală sau că dependența de jocuri se poate rezolva.
Răzvan Omotă: Sau poate mă mint cu astea să pot merge mai departe. idk.
George Roșu: Dar asta faci în independent, nu?
George Roșu: La teatrele de stat mai rar.
George Roșu: În timpul discuției mă gândeam că poate în loc de unele montări ale unor teatre locale ar fi mai bine să se organizeze genul ăla de discuții. Cu persoane relevante pentru teatru. Apoi mă întrebam cine ar decide cine ar fi relevant pentru teatrul prezentului? Și m-am dezumflat rapid.
George Roșu: Eu nu cred că problema e financiară.
George Roșu: Nu cea mai mare.
George Roșu: Nu prima.
George Roșu: A doua.
George Roșu: Cred că cea mai mare problemă e una de cultură. De lipsa ei, mai exact.
George Roșu: Nu poți să faci ceva din nimic :))
George Roșu: Nu mereu :))
George Roșu: Și e o chestie de finețe și subtilitate pe care o observ în vest.
George Roșu: O subtilitate pe care noi ca nație nu o avem.
Răzvan Omotă: Singurul teatru de stat în care am lucrat la proiecte cu scop educativ sau de conștientizare, culmea, a fost un teatru pentru copii și tineret, mă refer aici la Teatrul Gong din Sibiu, unde și acolo e un manager care a înțeles că ăsta e viitorul artei performative (teatrul). Probabil mai sunt, dar noi încă nu scăpăm de Cehov și Shakespeare. Da, în general, în „independențăˮ am lucrat mai mult.
Răzvan Omotă: Wow Wow! Mi-ai dat greu!
George Roșu: Da, la Gong se încearcă ceva pe bune pentru tineri.
George Roșu: Au spectacole despre consumul de droguri, despre bullying, despre dislexie.
George Roșu: Se mișcă ceva, da.
Răzvan Omotă: No, stai așa! 1. Nici eu nu cred că problema cea mai mare e finanțarea, dar e o mare-mare problemă. 2. Avem tineri actori și actrițe care nu știu cine a fost Birlic și tu îmi zici mie de finețe; Păi cum să zici că nu deținem finețea / subtilitatea din vest, când noi nu știm basic-ul din est. :)) Am o întrebare pentru cititori: Pentru ce mergeți la teatru?
George Roșu: Eu am o întrebare pentru oamenii de teatru: De ce v-ați apucat de teatru?
George Roșu: E un pic mai adâncă treaba cu subtilitatea.
Răzvan Omotă: Până să pun întrebarea pentru noi, noi ăștia care facem teatru, pentru ce facem teatru? Pentru fun sau pentru a ajuta cumva lumea? Pentru că e cool să fii sărac și deștept? Pentru că nu știm altceva?
George Roșu: Îmi aduc aminte o scenă de la un festival de teatru.
Răzvan Omotă: Ăla de la Sb sau ăsta din Buc?
George Roșu: Stai că îmi reformulez atunci întrebarea.
George Roșu: De ce mai faceți teatru?
George Roșu: Altul, dintr-un oraș uitat de lume, cu ambiții de oraș cultural.
George Roșu: Era o expoziție de afișe din Elveția și Austria.
George Roșu: În holul teatrului, cum se face la noi.
George Roșu: Și organizatoarea a pus lângă afișele acelea, care au o energie aparte și o inteligență în spate, afișul festivalului ei.
George Roșu: Și zice: Uite măi George, ce bine se potrivesc!
George Roșu: Ghici ce?
Răzvan Omotă: Spune!
George Roșu: Nu numai că nu se potriveau, dar era de un kitsch ordinar, ziceai că e afiș din anii 90, de când se aduceau calculatoare second hand în România.
George Roșu: Dar atunci am înțeles și mai bine treaba cu subtilitatea de care zic.
George Roșu: Doamna organizatoare nu vedea diferența
George Roșu: pentru că nu avea cum
George Roșu: nu pricepea de ce nu e bun afișul ei și de ce e bun cel expus
George Roșu: nu știa de „Birlicul” din domeniul vizual.
George Roșu: Şi nu vorbim aici de tineri care făceau și ei un festival.
George Roșu: Nu, doamna e „cineva” în lumea teatrului.
Răzvan Omotă: Acum îmi zic: Oare discuția noastră e despre rezistență sau despre ipocrizie? Sau noi trebuie prima dată să rezistăm printre oamenii care au o perspectivă învechită, care încă mai trag să respire și ei un pic-pic de teatru până nu mai rămâne nimic.
George Roșu: Dar nu cred că e vorba de bătălia dintre generații
George Roșu: era bine să fie așa
George Roșu: cred că tinerii sunt și mai slabi, și tot mai slab pregătiți.
George Roșu: Şi fură foarte mult de pe internet :))
Răzvan Omotă: Deci recapitulare: afișul nu, viziune nu, conținut nu, subtilitate nu, avem ceva pe da?
George Roșu: Avem aplauze în picioare la orice scârțâială
George Roșu: și avem excepții.
Răzvan Omotă: Iuhuu. Am ajuns la excepții: îmi place.
George Roșu: Dar nu putem să ne lăudăm doar cu excepții (care sunt vreo trei pe an).
George Roșu: E ca și cum școala și educația ar fi reprezentată de olimpicii la fizică.
George Roșu: Nu e. E reprezentată de analfabeți funcțional.
George Roșu: Cu cât recunoaștem asta mai repede, cu atât putem să o reparăm mai repede.
Răzvan Omotă: Cu doctorate :)) nu uita.
George Roșu: Desigur, nu exclud nici profesorii din analfabeți funcțional, stai liniștit.
Răzvan Omotă: Înțeleg perfect! Hai înapoi la treabă! Iar ești rău.
George Roșu: Nu sunt rău. Am ochelari.
George Roșu: Care înapoi?
George Roșu: Că nici nu am început.
George Roșu: Tu de unde ai începe?
George Roșu: Asta apropo de ce zicea Milo Rau
George Roșu: că era anti instituții la început, și le critica
George Roșu: și acu e în instituții și le ia apărarea.
George Roșu: După ce s-au schimbat, desigur.
Răzvan Omotă: Același lucru putem spune și despre Cărbunariu și Mihalcea.
George Roșu: Da și nu.
Răzvan Omotă: Dar ei sunt în instituții
Răzvan Omotă: și încă le critică
Răzvan Omotă: pentru că noi n-avem încă legislația favorabilă
Răzvan Omotă: noi o ardem cu interimate și chestii.
George Roșu: Tu de acolo ai începe reparația?
Răzvan Omotă: Da: legile, instituțiile de pregătire artistică, repertoriile teatrelor;
Răzvan Omotă: aș lăsa spectatori la repetiții
Răzvan Omotă: aș deschide un program de feedback.
George Roșu: Da, ca la filarmonică.
George Roșu: La Masca au un consiliu format din public
George Roșu: care dă feedback.
George Roșu: Un fel de jurați.
Răzvan Omotă: Exact: Catinca Drăgănescu a înțeles asta, că teatrul nu e despre noi (creatorii) și că teatrul e al pubicului.
George Roșu: Și e în continuare singurul teatru de cartier.
George Roșu: Dar am ajuns departe.
George Roșu: La ce rezistăm de fapt? Că tot zicem asta cu rezistența.
Răzvan Omotă: Supraviețuim! Îmi place mai mult asta …
Răzvan Omotă: Cred că acolo suntem cu rezistența de pe aici de pe la noi.
George Roșu: Rezistăm sună revoluționar, de parcă ne luptăm.
George Roșu: Bine, e o luptă pe undeva
George Roșu: cu prostia și incompetența, aș zice
George Roșu: nu doar cea politică.
Răzvan Omotă: Putem începe să luptăm când o să avem bine în minte cu cine luptăm. Acum pare că sunt mai multe focuri deschise și alergăm de la luptă la luptă.
George Roșu: Sau când vom ști ce vrem.
Răzvan Omotă: iar vrei să ai ultimul cuvânt.
