Festivalul bun

Festivalul, de orice formă, din orice domeniu și în orice scop ar fi el organizat, este o formă concentrată de eveniment social. Când vorbim despre festivaluri vorbim esențial ca despre serii de evenimente excepționale, inedite, care marchează sau ar trebui să marcheze viața unei comunități ca niște stegulețe pe graficul istoriei acesteia, să o potențeze, sa o influențeze, să se integreze cu aceasta. Dacă în monografiile unor comunități apar de obicei personalitățile importante care au marcat acele comunități sau doar și-au început / încheiat parcursul acolo, ei bine, începând cu acest secol, ar trebui ca și festivalurile importante, care au darul și vocația de a influența cu adevărat o comunitate, să devină astfel de jaloane valorizante, demne de a fi luate în considerare. Sunt convins că monografia orașului Avignon ar trata cu egală importanță prezența pentru peste șaizeci de ani a papalității în oraș cu prezența pentru o perioadă ce deja depășește era papilității a Festival d’Avignon, unul dintre cele mai importante festivaluri de teatru din Europa.

Dacă până acum puteam jalona istoria mare și/sau cea culturală prin puncte de referință precum oamenii remarcabili și instituțiile remarcabile, ei bine festivalurile au devenit puncte de referință uneori de neignorat, ele putând fi expresia voinței și activității unei singure persoane, dar nefiind o persoană și nefiind decât arareori (în România) instituții în sensul administrativ al cuvântului, dar fiind instituții în sensul vocațional al termenului. Nici om, nici instituție, sau amândouă, festivalurile sunt o formă organizată și concentrată de evenimente care insuflă viață și suflet unei comunități, sau cel puțin ar trebui, devenind parte integrantă, motor economic, factor coagulant şi agregator social, vector de influență, educație și, uneori, chiar oglindă și brand al unei comunități.

Gustând în ultimii zece ani tot mai mult această formă de turism, festivalurile de tot felul – teatru, muzică, cinematografie, loisir – am început să am o serie de întrebări legate de rolul acestora și de rostul lor.

Sunt motor economic, dar sunt doar evenimente concentrate imaginate pentru a stimula consumul și profitul?

Sunt motiv de mândrie, uneori chiar prilej de etalare a puterii economice, politice sau de influență a unor locuri și oameni, dar această mândrie are rol de coagulare comunitară, de sentiment de apartenență pentru cei dinăuntru și de invidie pentru cei dinafară? Iar aceste sentimente duc la performanță sau la autosuficiență? La concurență pozitivă sau competiție desfigurantă?

Sunt oportunitate de educare sau doar pretext de distracție?

Sunt oportunitate de consum elevat sau doar încercarea de transpunere în viața reală a unui tip de petrecere a unui timp de calitate, pe modelul învățat de pe rețelele de socializare, respectiv totul, aici și acum?

Sunt un mod de a răspunde nevoilor unei comunități, încercând a le înțelege, structura, ghida și adresa sau un mod de a influența o comunitate și uneori chiar a o manipula? Sunt festivalurile dispuse să respecte și integreze valorile unei comunități sau orice festival poate fi replicat oriunde? Contează adeziunea comunității gazdă pentru un festival? Trebuie aceasta căutată? Unde este granița dincolo de care negocierea adeziunii comunității gazdă devine de fapt negocierea viziunii întemeietoare a festivalului? Cine hotărăște de fapt ce/cine este, ce/cine reprezintă și ce vrea de fapt comunitatea, acest concept mult mai abstract decât cel de festival? Poate fi un festival un organism simbiotic sau parazitar?

Sunt o oportunitate de a strânge împreună pe cei cu aceleași valori, interese, gusturi sau un pretext de a exploata segmente bine definite de piață? Sunt o oportunitate de a crea relații și rețele, de a aduce împreună specialiști, pionieri ai domeniului, vedete și fanii, sau sunt doar pretexte de petrecere plăcută a timpului liber?

Sunt o oportunitate de a vedea, de consum cultural sau specializat, de lărgire a orizonturilor sau o oportunitate de a fi văzut, pentru validare socială și acumulare de capital social?

Cu alte cuvinte, cum se identifică granița subtilă dintr-o parte a acestor “sau” la cealaltă? Ce rol au festivalurile? Ce înseamnă succesul unui festival și în ce fel contează acest succes? Din ce derivă el, dat fiind că fiecare dintre noi trăim diferit orice experiență și avem standarde și deziderate diferite? Și cum sesizăm când se trece granița dintre festival ca oportunitate de a disemina și populariza informație, artă, valori, excelență, know-how, modele de bune practici, de a țese substrat social, de a coagula bresle și a contribui la performanță și cercetare și festival ca pretext de „proiect”, oportunitate de finanțare, creare de CV, imagine sau portofoliu, plată de datorii sau muzeificare a unor domenii?

Oare răspunsuri posibile la aceste întrebări pot fi găsite doar în viziunea celor care organizează un festival și manifestarea practică a acestuia sau unele dintre ele decurg din însăși mecanica organizării, respectiv managementul de festival? Cum am putea naviga dintr-o parte a lui “sau” către cealaltă, în funcție de dezideratele propuse. Că mi-a plăcut, nu mi-a plăcut nu ajunge.

La un nivel subliminal, încercând să analizez festivaluri din zona artelor și culturii, mult mai greu de evaluat în termeni de succes și mult mai greu de poziționat și perceput pe un gradient dintre succes și eșec, încerc de fapt să îmi elucidez o serie de aspecte legate de „sau”-rile de mai sus. În sensul în care încerc să îmi elucidez mie însumi dacă managementul cultural este una dintre cele mai dure forme de management, tocmai pentru că este atât de difuză ca și scopuri, mecanisme și mai ales posibilități de evaluare, activând într-un domeniu atât de abstract. Sau dacă, dimpotrivă, este una dintre cele mai privilegiate forme ale managementului, tocmai pentru că este atât de greu de fixat (în realitate imposibil) în indici coerenți de evaluare.

Numai în domeniul cultural putem merge pe principiul că dacă un singur spectator a fost cu adevărat atins de un produs cultural, atunci acel produs este de succes. Și partea parșivă pentru orice demers de analiză managerială este că, în cazul culturii, această scuză este valabilă: dacă un singur spectator al unui produs cultural a suferit o modificare mentală, intelectuală sau emoțională signifiantă, atunci da, acel produs poate fi considerat de succes, deoarece un om și acțiunile sale sunt un vector continuu pe întreg parcursul existenței sale și influențarea unui astfel de vector poate fi considerată mai importantă decât o mie de porții de meniul zilei, costul aproximativ, să zicem, al acelui produs cultural.

Dar cum identificăm și cum măsurăm aceste succese? Agentul economic își validează succesul prin nivelul de investiții, salarii și profit pe care este capabil să le producă și susțină, un spital își poate măsura succesul prin pacienții vindecați, orice producător prin cantitatea și calitatea (măsurată în vânzări) a producției sale, de orice natură ar fi ea, de la produse industriale la energie sau concerte. Doar în cultură un manager se poate folosi exclusiv de metafore și superlative ca indici de măsurare a eficienței sale. Ori de aici se poate vedea cât de important este, în orice domeniu, crearea de ecosistem complet, care să acomodeze creativitatea, învățarea, experimentarea, cercetarea, testarea, producerea, distribuția și evaluarea, totodată creând, testând, implementând și diseminâmd know-how în pas cu contemporaneitatea, precum și uneltele necesare și mecanismele de control al calității.

Am dat greu? E începutul anului şi ar trebui să vă faceţi deja lista de festivaluri la care vreţi să ajungeţi, că imediat se termină. Anul. Şi vedeţi la care festival v-aţi simţit singur în mulţime. Şi la care v-aţi surprins zâmbind. Notaţi în excel. Să ştiţi. Un an bun de festival!

Dinel Dumitru Teodorescu