Dealurile Californiei

Sâmbătă 14 Februarie 2026 a avut loc la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava premiera spectacolului Dealurile Californiei de Jez Butterworth, în regia lui Horia Suru. Un spectacol cu mare potențial de succes la public, fiind tot ceea ce poți aștepta de la un spectacol de teatru clasic ca formă.

Veți fi întrebați frontal, dinainte de ieșirea din teatru, de prieteni sau de vocile interioare cum v-a plăcut spectacolul. Sau, dimpotrivă, cum se face de către publicul culturalizat, vi se va dicta invariabil: nu-i așa că este extraordinar? Cum eu nu am capacitatea de a digera rapid prima impresie și am nevoie de decantare, revin aici cu câteva impresii, majoritatea eronate, sunt convins.

Piesa lui Jez Butterworth, montată în România în premieră națională, are tot potențialul de a ațipi regrete sau sentimente ambigue de ratare ale unei categorii de public aflate în criza vârstei mijlocii și/sau mai ales de a solidifica o judecată de valoare fără drept de apel asupra păcatului ambiției, indiferent dacă este privit din perspectivă religioasă sau, dimpotrivă, din abordarea unei viziuni de stânga care judecă ambiția sau dezideratele de depășire a limitelor personale ca pe un simptom al capitalismului sălbatic. Din păcate nu am citit textul original, deci nu îmi pot oferi părerea asupra semnificațiilor și ramificațiilor sale decât prin descifrarea lor în montarea din teatrul nostru.

Spectacolul montat la Suceava are calitatea de a fi foarte transparent în semnificații, clar și concis. Linearitatea sa lasă impresia că a fost conceput și regizat profesionist, dar nu de amorul artei, ci pentru respectarea întocmai a unui caiet de sarcini. Ceea ce, pentru unii cel puțin, îl face prea transparent, previzibil și puțin sec, nelăsând loc, în demersul său de a nara o poveste ca în film, dar cu mijloace teatrale, la nicio ambiguitate de înțelegere a vreunor semnificații. Premiera mi-a lăsat senzația acută că spectacolul montat la Suceava reflectă mai mult o judecată asupra publicului de teatru sucevean și o prejudecată asupra așteptărilor sale decât o aplecare asupra posibilelor profunzimi ale textului sau mecanismelor teatrale. Spectacolul mi-a lăsat impresia că este mai puțin despre actul artistic ce se propune și mai mult despre cui i se propune.

Iar când vorbim despre mecanisme teatrale, o fațetă principală a spectacolului este decorul. Realizat de Bianca Veșteman (concepție decor și, alături de Sabina Veșteman, costume) probabil va rămâne punctul principal de promovare. Decor frumos, funcțional, menit să impresioneze prin mărime și posibilitatea de recreare în scenă a vieții domestice a familiei vizate, în două planuri temporale diferite.

Reușit din punct de vedere plastic și arhitectural, decorul este instrumental pentru spectacol, în sensul că este, mai mult chiar decât ar trebui să fie, foarte important pentru creionarea atmosferei și semnificațiilor acestuia. Bucătăria pensiunii, de exemplu, nu respiră sărăcia și penuria clamate de text și personaje, dar poate că ajută spectatorul contemporan să se imerseze și să interiorizeze mai bine semnificațiile textului, vizual spectacolul arătându-i cât de contemporane sunt acestea.

Actorii suceveni, în varianta lor de trupă extinsă, completați cu tinere colaboratoare și colaboratori talentați, își îndeplinesc bine rolurile, uneori chiar vizibili pe lângă partitura principală, interpretată de Clara Popadiuc. Aceasta face, fără mari surprize din această perspectivă, un rol foarte bun, aducând intensitatea necesară partiturii sale. Spectacolul este calat pe personajele interpretate de ea și Clara nu dezamăgește. Delu Lucaci construiește din nesiguranțele sale un personaj consistent, prinsă între a fi singura dispusă să înțeleagă, să ierte, să susțină și, în același timp, să acomodeze frustrările tuturor. Nesiguranța și vulnerabilitatea ei sunt pânza de păianjen care încearcă să conțină microagresiunile celorlalte personaje. Vicky, deși interpretată de Diana Lazăr constant agresiv din prima clipă, este, de asemenea, consistentă pentru mine ca simbol al unei bombe de frustrări și resentimente ce stă să explodeze și care, prin continuele mici explozii, lasă doar în doze mici adevărata fiere ce se ascunde sub fiecare replică și care clocotește în ea. Personajul Dianei este singurul care nu pare că mai are cale de întoarcere și nu i se poate cere să aibă un crescendum, de vreme ce ea a fost amorsată, se pare, cu douăzeci de ani mai devreme. Eliza Otilia Cîrșmariu interpretează o Ană adolescentă foarte credibilă și întreaga garnitură a surorilor tinere este de felicitat. Personajele masculine sunt foarte schematice, mai mult caricaturi inserate. Cătălin Ștefan Mîndru este o excepție, Bob fiind singurul personaj masculin căruia rolul îi permite contur. Și aș remarca pe Dumi, interpretat de Iulian Burciu, care, deși neimportant în metabolismul spectacolului, funcționează foarte bine în a da puțină umanitate relațiilor din scenă. Dacă aș ști că spectacolul este o filmare ascunsă a vieții unor personaje dintr-o carte care își îndeplinesc rolul desemnat de scriitor, l-aș bănui pe Dumi că e scriitorul ascuns printre caractere, observându-le de aproape. Dar bineînțeles că, dincolo de performanța Clarei Popadiuc și a întregii echipe, publicul va pleca acasă cu personajele Cristinei Florea, care oferă discret fond și deznodământ poveștii. O doctoriță celebră a luat naștere la Suceava și probabil Cristinei Florea îi va lua mult pentru a se descotorosi de această persona.

Alături de cei deja menționați, cu Tibor Cári semnând muzica, Johannes Raimund Onesciuc la pian, cu Alice Veliche semnând coregrafia, Costi Baciu lighting design și Mihai Nistor pe video design, ai zice că Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava a încercat să adune o echipă de aur de profesioniști, pentru a da ceea ce unii numesc un spectacol mare.

Mare, adică producție mare. Cu decor mare, cât de mare poate încăpea în teatrul nostru, cu scenă rotativă, cu nume consacrate în breasla teatrală, cu aproape toată trupa, incluzând noile angajări, cu colaboratori tinere și tineri bine antrenați deja în trupe de teatru pentru tineret, cu proiecție video, cu lumini multe, distribuție mare, întregi partituri muzicale originale și instrumentist profesionist în scenă, cu text contemporan pe teme clasice și universale, cu premieră națională și cu sensuri transparente. Poveste plină de învățăminte, montată foarte accesibil, pentru a acomoda și cele mai dezinteresate prezențe din public. Oare a rămas nebifat ceva?

Poate, pentru unii, savoarea unui potențial spectacol de teatru bun. Liniar, predictibil și aplatizat de un demers narativ pedant descriptiv, pare că miza a fost mai mult mângâierea pe cap a publicului leneș arătându-i explicit ceea ce el, bucuros, ar putea crede că e un gând care i-a venit singur. Și asta pare că a deturnat atenția de la teatru. Nu înțeleg de ce o părere atât de proastă asupra calității publicului sucevean. Chiar am rămas nedumerit că Bob spune continuu bancuri și nu ni le și explică.

Doar de aceea aplaudăm în picioare, nu-i așa?

Dinel Dumitru Teodorescu

Dealurile Californiei, de Jez Butterworth, Traducere și adaptare: Adrian Solomon, Regie: Horia Suru, Decor: Bianca Veșteman, Costume: Bianca și Sabina Veșteman, Muzică originală: Tibor Cári, Pian: Johannes Raimund Onesciuc, Coregrafie: Alice Veliche, Lighting design: Costi Baciu, Video design: Mihai Nistor, Afiș: Bogdan Tulbure, Cu: Clara Popadiuc, Cristina Florea, Diana Lazăr,  Maria Teișanu, Delu Lucaci, Adrian Andone, Cătălin Ștefan Mîndru, Ciprian Mistreanu, Răzvan Bănuț, Iulian Burciu, Bogdan Amurăriței, Johannes Raimund Onesciuc, Eliza Cîrșmariu, Clara Odette Solcan, Tamara Ioana Ursache, Anastasia Aisa Zancu-Ciornei, Amalia Ștefania Calinciuc, Didi Andrei Păduraru, Sebastian Rațiu, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Premieră 14.02.2026