TIPOGRAFIC MAJUSCUL

Spectacolul Tipografic Majuscul este primul spectacol de teatru documentar produs de Teatrul „Mihai Eminescuˮ Botoșani. Adaptare după textul Gianinei Cărbunariu, spectacolul regizat de Ella Nistor propune o întâlnire cu o pagină de istorie relevantă la nivel național și, cu atât mai mult, la nivel local.

Mugur Călinescu, un tânăr de 16 ani, tulbură tăcerea apăsătoare într-un oraș de provincie, în care lucrurile par a fi netulburabile sub controlul autorității organelor de Securitate. Mesajele scrise cu cretă, cu litere tipografice majuscule, pe zidurile din Botoșani, declanșează panică în sistem și operațiuni ample pentru identificarea vinovatului (au fost comparate aproximativ 30.000 de probe de scris, au fost instruiți peste 80 de informatori etc.).

Textul Gianinei Cărbunariu are la bază texte preluate din dosarele „Panoulˮ și „Elevulˮ (200 de pagini de rapoarte, înregistrări, declarații, schițe, expertize, fotografii făcute de ofițerii Securității care au lucrat pe cazul Mugur Călinescu) și din interviurile realizate de istoricii Mihai Bumbeș și Mihai Burcea cu ofițerii de Securitate care au lucrat la acest caz, a făcut o selecție a acestora și o structură dramaturgică prin care reconstituie un moment din istoria recentă.

Înainte de spectacol, publicul are ocazia să vadă/citească fotocopii din dosarele „Panoulˮ și „Elevulˮ. Intrarea în universul spectacolului se face dinaintea începerii acestuia. Accesul spectatorilor și accesul personajelor este unul și același. Ușa sălii studio, dublată de elementele de scenografie, devine un portal în timp care te transportă în anii 80. Spectatorii pășesc în mijlocul spațiului în care personajele vor reconstitui povestea lui Mugur Călinescu, fiind deopotrivă martori și personaj colectiv. Scenografia minimalistă, dincolo de funcționalitate și adaptabilitate la configurarea spațială a scenelor, creează atmosfera specifică epocii prin cele câteva elemente esențiale de decor (masa, scaunele, comoda, lampa, aparatul radio, telefonul, mileul).

Construcția regizorală a spectacolului propune publicului o alternanță în care se succed scene de convenție teatrală și scene de ieșire din convenția teatrală, scene de reconstituire a poveștii și personajelor și scene de interogație și chestionare a ceea ce ni se propune ca exercițiu teatral.

Spectacolul propune o lecție de istorie, o întâlnire cu o pagină de istorie locală recentă, cu personaje reale reconstruite din fragmente de texte descoperite în dosarele Securității. Lecția de istorie începe cu un scurt context istoric, cu familiarizarea spectatorilor cu câteva figuri politice – moment care stabilește și modul de raportare a publicului la instrumentele folosite în construcția spectacolului – de la aducerea/mutarea elementelor de scenografie de către actori, la proiectarea fotografiilor și comentarea acestor, la adresarea directă care transformă publicul în receptor activ al mesajului. Publicul continuă să fie parte din spectacol și în scenele în care personajele își fac traseele printre spectatori, trasformându-i pe aceștia din urmă în personaj colectiv – parte din comunitatea celor cărora li s-au solicitat informații privind mesajele scrise pe zidurile orașului. Efectul este același și atunci când sunt enumerate efectivele de informatori instruiți pentru obținerea informațiilor: publicul devine o masă compactă care întărește forța reprezentativă a actorului/actriței care impersonează unitar exponentul Serviciilor (I, II, Filaj etc.). În contrapunct, același public funcționează ca element care subliniază tensiunea și singurătatea mamei (Lidia Uja) care așteaptă în întuneric, în fața ușii, întoarcerea fiului. Regizoarea Ella Nistor creează un efect puternic de însingurare a personajului mamei suprapus pe imaginea spectatorilor care o privesc. Singurătatea, neliniștea, frica și neputința într-un tablou cu un singur personaj potențat de privirea multiplicată în timp și spațiu a publicului.

Coregrafia Victoriei Bucun se remarcă printr-un repertoriu bine construit de mișcări trecând prin diferite registre. Mecanicizarea mișcării și recrearea unor automatisme gestuale dau materialitate așteptării, repetiția acțiunii devenind un metronom interior în duetul mamă-fiu, care funcționează dincolo de stângăciile de execuție. Prin contrast, mișcările personajului Mugur Călinescu, ascultând muzică (necorespunzătoare), au o fluiditate naturală, aproape secționată organic de frânturi de gând, care recrează  sentimentul de libertate la limita abandonului, a căderii în gol.

O importantă tușă de umanizare și reconstituire a contextului psihologic al personajelor este realizată în scena „Ce simțeai după ce scriai textele?ˮ care se desfășoară la liceu. Intervenția profesorilor (de remarcat Ioan Crețescu și Silvia Răileanu), prin discrepanța dintre discursul verbal și cel corporal, subliniază atmosfera opresivă, frica, nevoia de aliniere la discursul oficial ca strategie de supraviețuire față în față cu discursul oficial din convingere.

Am ales să scriu despre punctele de forță ale spectacolului, care s-au împlinit artistic, și să nu punctez momentele care nu și-au atins potențialul pe care construcția regizorală o permite, pentru că dincolo de analiza spectacologică, spectacolul TIPOGRAFIC MAJUSCUL este de văzut și din altă perspectivă, aceea de recuperare a memoriei, de raportare comunitară la produsul cultural, de cunoaștere prin teatru, prin artă, de chestionare a trecutului prin prisma prezentului nu doar la nivel istoric și politic ci și personal și ca relație tranzitivă. O parte din motivațiile lui Mugur Călinescu se desprind din dosare, o parte le putem imagina noi. Gestul său rămâne și implicațiile sale pot avea reverberații peste timp, măcar la nivel de exercițiu de gândire. Personajul Mugur Călinescu recompus din paginile dosarelor Securității, adus pe scena teatrului, ar mai fi avut o întrebare pe care personajul Fost Ofițer de Securitate nu l-a mai lăsat să o formuleze. Spectatorul e liber să-și pună întrebări și să pună întrebări.
„CETĂȚENI! TREBUIE SĂ FIM CONȘTIENȚI DE ROLUL NOSTRU ÎN SOCIETATE ȘI SĂ SPUNEM UN NU HOTĂRÂT STĂRILOR DE LUCRURI CE SE CONTUREAZĂ LA NOIˮ e un fragment dintr-unul din mesajele scrise cu cretă albă de Mugur Călinescu în 1981.
Luana Popa
TIPOGRAFIC MAJUSCUL adaptare după un text de Gianina Cărbunariu, regia și scenografia: Ella Nistor, videografia: Ionuț Crețu, coregrafia: Victoria Bucun. Distribuția: Mugur Călinescu: Ionuț Crețu, Rodica Uncescu: Lidia Uja, Mihai Călinescu: Sorin Ciofu, Mătușa: Silvia Răileanu, Șef Ofițer Securitate: Cezar Amitroaei, Ofițer Securitate: Răzvan Amitroaei, Ofițer Securitate: Ioan Crețescu, Psiholog: Alexandra Acalfoae. Producție a Teatrului „Mihai Eminescuˮ Botoșani. Data reprezentației: 22 februarie 2026.