Bacău Fest Monodrame
Sau BFT, Ediția 31. Se desfășoară între 19 și 27 Septembrie 2026. Bacău nu e departe, 150 km sau două ore jumătate cu mașina. Da, nu vă uitați la calendar, a început deja. Dar e toată săptămâna aceasta, deci aveți timp să alegeți la ce v-ar trage inima să mergeți. Cele 17 spectacole din concurs sunt cu intrare liberă, doar cu rezervare online a locurilor, iar spectacolele invitate sunt cu tarif normal.
Focusul festivalului sunt monodramele, gen abordat mai explicit de Luana Popa în materialul alăturat. Un gen intim, axat pe actor și arta actorului, ca un studiu de caz sau examen în care actorul/actrița din fața ta nu are pe nimeni să îl/o sprijine în examenul pe care îl dă cu tine, pentru tine. Și, pentru că nu are după ce se ascunde, trebuie să dea tot, trebuie să te prindă și să te absoarbă în poveste. Condensat, intens, intim. Iubesc monodramele precum iubesc scurt-metrajele, pentru că trebuie neapărat să esențializeze experiența. Ceea ce face cu atât mai dificilă această specie de teatru. Și, bineînțeles, la fel de expusă nereușitei precum orice spectacol de teatru care nu știe să-și balanseze ingredientele. În sensul că, deși jocul actoricesc este ingredientul principal, miza nu este nota pe care o poți da unei prestații, ci ecoul pe care aceasta îl trezește în spectator. Ce mai, ca la teatru. Să știi de ce îl faci, cum să-l faci și să-ți și iasă. Regizorul Cristian Ban, regizoarea Irisz Kovacs și dramaturga și criticul de teatru Raluca Cîrciumaru vor evalua, în calitate de juriu al BFT, cele 17 spectacole ce concurează în această ediție.
În afară de spectacolele din concurs încă mai puteți prinde, la numai 150 km de Suceava, „Decalogul după Hess”, în interpretarea lui Nicu Mihoc, „Viața în lucru”, cu Alex Bogdan sau un moment creat de câștigătorii Galei HOP. Spectacole de care sigur ați auzit și vi le doriți și pentru care ar trebui să bateți drumuri mult mai lungi pentru a vă putea lăuda că le-ați trăit. „Vanya”, cu Sorin Miron, l-ați ratat. A fost aseară. Unchiul Vanea al lui Cehov, adaptat pentru un singur actor care face toate personajele. Numai așa, ca să vă faceți o idee despre ce poate însemna teatrul.
Și apoi mai e Concursul de dramaturgie Monodramă „Valentin Nicolau”, ajuns la ediția a 12a. Jurizat de criticul de teatru Carmen Mihalache, regizoarea și dramaturga Leta Popescu și dramaturgul și managerul cultural Alexandru Ivănoiu. Cu lecturi ale textelor selectate, semnate Alma Klein, Bogdan Drumea și Dana Voicu. La Hub Orizont, unde vor avea loc și discuțiile moderate de Călin Ciobotari cu Aura Corbeanu, Iulia Popovici sau Constatin Chiriac, Leta Popescu, Mădălin Hîncu sau Andrei Huțuleac. Și mai este și lansarea ultimei cărți a Iuliei Popovici „Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport”, un volum pe care abia aștept să îl parcurg și care, dacă Iulia Popovici și-a păstrat rigoarea de cercetătoare pentru care este apreciată, va fi de mare ajutor pentru a-mi mai calibra o dată părerile personale vis-á-vis de celebra (de ineficientă) noastră rezistență prin cultură. Rubrica deschisă de Iulia Popovici în revista Teatrul Azi pe acest subiect este un excelent și nesimțit de eficient teaser pentru a cumpăra volumul.
Nu aveți idee cât de plictisitor este să scrii un material care este predominant informativ și fără mult loc de creativitate, constant verificând să nu uiți ceva sau ce anume poate îți trezește doar ție interesul, dar nu ar putea interesa cititorii sau invers. Dar misiunea pe care și-a asumat-o Insert Cultural este nu numai să provoace, să discute, să contureze, să contextualizeze, să critice viața culturală contemporană, ci și, sau mai ales, să informeze despre ea, acolo unde aceasta există. Cu subtextul că, iată, se mai întâmplă lucruri teatrale cu adevărat demne de interes și în proximitatea noastră. Demersul e simplu: dacă ești abonat la vreo revistă culturală sau alta și citești și de una și de alta și vrei să le vezi și să le trăiești pe toate, ca să îți amintească că și mai ales de ce trăiești, nu fac de fapt decât să-ți amintească că trăiești în Suceava, de care toate sunt departe. Că unii naivi cred că, dacă vor vrea una sau alta de care nu avem în Suceava pot oricând da o fugă la București, la Târgu Mureș, la Cluj, Sibiu sau Iași, Paris, Viena sau Berlin, să găsească ce le-ar pofti mintea sau sufletul. Baftă! Doar că: bani, timp și oboseală. Am o listă de 5 spectacole din stagiunea anului trecut pe care m-am jurat că mă voi duce și le voi vedea la ele acasă, pentru că nu le-am prins în festivaluri. Că într-un an întreg reușești. Nu am văzut niciunul. Astfel că nu luați acest articol informativ doar ca pe un material care promovează un festival. Citiți programul. Cine știe, poate găsiți unul dintre acele spectacole pe care v-ați jurat că le veți vedea. Sau mergeți în orb, într-un scurt city break la Bacău, unde poate veți descoperi un spectacol care să vă amintească de ce …
Eu plec într-o oră, după ce trimit Insertul la redacție.
Dinel Dumitru Teodorescu
Singur, singur, singur
A început Bacău Fest Monodrame (19 – 27 septembrie 2026). Tema de anul acesta „Singuri împreună”. „În esență, monodrama este spectacolul cu un singur om care își aduce singurătatea pe scenă și o preface într-o întâlnire sinceră cu publicul său.” Eduard Burghelea, manager al Teatrului Municipal Bacovia.
După o primă zi de spectacole, două monodrame incluse în concurs (Viitorul președinte al României de Radu Popescu cu Jakab Tamás, regia Bélai Marcel și Hamlet mortuus est de Mona Donici, după William Shakespeare cu Levente Kocsárdi) și premiera spectacolului Iorgu după romanul lui Adrian Jicu, regia și dramatizarea Matei Lucaci-Grünberg produs de Teatrul Municipal „Bacovia”, mi s-au activat niscaiva teme de observație, dincolo de întrebarea cum arată peisajul monodramei în România, în 2026.
Este monodrama o soluție financiară de avarie pe timp de criză? Ce teme se abordează? Ce texte? Texte consacrate versus texte contemporane. Ce forme mai ia dramaturgia contemporană, ce structuri narative apar? Clasic versus contemporan? Personaje vechi reinterpretate versus personaje noi. Tehnologia este folosită ca instrument de storytelling sau de umplere a golului? Cum mai arată scenografia în acest tip de spectacol? Relația cu obiectele în scenă, al proiecțiilor video. De la un om – un scaun la obiecte de prisos. Când e prea mult prea mult? Inovație, experiment? Cât, cum, de ce?
Pentru mine e foarte important „de ce-ul” în teatru. De ce s-a ales un text. De ce a luat o formă sau alta. De ce acum? De ce video proiecție? Și multe alte de ce-uri. Nu întotdeauna de ce-urile apar în timpul spectacolului. Și atunci e bine. Pentru mine.
De ce monodramă? Încercări de răspuns.
Din punct de vedere al resurselor este mai accesibilă producția, deplasarea. Mai puțini oameni implicați, mai puține programe de aliniat, mai puțină bătaie de cap la nivel de costuri, mai ușor de adaptat la spații alternative scenelor tradiționale.
E un pariu în relația cu publicul. Poți sau nu să creezi o atmosferă care să țină spectatorul alături de tine în demersul propus? Poți sau nu să creezi o relație de intimitate, de conexiune imediată cu scena?
E un pariu al persoanei de pe scenă cu sine însăși. E o provocare. E o încercare de a-și împinge limitele, capacitățile profesionale și umane un pas mai încolo. Nu mai împarți responsabilitatea cu partenerii de scenă. Ești tu și publicul. Ești mult mai expus, mai vulnerabil. Riscul e mai mare. Ține doar de tine ca povestea să ajungă la ei. E mai greu? Probabil că da. Dar cred (e posibil să greșesc) că monodrama oferă mai multă libertate, de la alegerea textului, la identificarea de ce-urilor care te motivează ca artist, la scopul creării unui spectacol, la modul în care alegi să-l construiești. Există mereu un de ce în spatele fiecărei alegeri.
Un pariu teatral nu trebuie neapărat câștigat, dar trebuie să știi de ce ai intrat în el. De teatru prost nu se moare (am auzit-o, dau mai departe), dar lipsa scopului omoară produsul dinainte să se nască. Nu fiecare spectacol este o capodoperă, și nici nu trebuie. În schimb ce trebuie, zic eu, din perspectiva spectatorului, e să poți identifica un de ce în spatele unei propuneri, un proces, o căutare, un set de întrebări care au fost adresate și poate că nu și-au găsit răspuns, dar e important ca ele să fie conturate.
Uneori actorul/actrița e singur, singur, singur pe scenă, dar are șansa ca prin calitatea propunerii lui/ei să reușească să convingă publicul să-i împărtășească singurătatea. O singurătate împărtășită se dizolvă și unește. Un om în public poate, la rândul lui, să se simtă singur, singur, singur când ceea ce vede pe scenă îl izolează într-o buclă fără sfârșit și răspuns a întrebării de ce?.
Astfel că un festival de monodrame, cu o selecție generoasă de 17 spectacole în concurs, plus spectacolele invitate și cele trei lecturi din cadrul concursului de dramaturgie, este o ocazie perfectă de a căuta răspunsuri la câteva întrebări, de a genera întrebări noi și a identifica singurătățile de care să te ferești.
Luana Popa
