neQLANGEREALÃ

Începuturile sunt grele. Începuturile de an şi ele. Un amestec de teamă pentru ce urmează, cu puţină nostalgie, cu oboseli acumulate care nu s-au resetat când ceasul a bătut ora 12, cu un strop de speranţă pe care căutăm să-l hrănim ca mai apoi să ne fie combustibil pentru luptele de zi cu zi. Când lucrurile sunt gri, când vremea e urâtă, când ştirile nu devin mai îmbucurătoare, trebuie să găsim în noi şi în ceilalţi scânteia care să ne pornească motoarele.

Pentru mine, una dintre bucuriile din care ne putem împărtăşi împreună (pentru că se ştie bucuria împărtăşită ţine mai mult de cald) este existenţa şi activitatea fabuloşilor de la Fabulinus, Teatrul Studenţesc Fabulinus Suceava. De ce? Pentru că sunt pasionaţi, entuziaşti, proaspeţi, sinceri, dedicaţi, pentru că par a avea ceea profesioniştii uneori pierd, bucuria şi motivaţia. Pentru că propun subiecte şi produse culturale relevante şi variate, pentru că sunt ancoraţi în realitatea comunităţii, pentru că se iau în serios. Pentru că au echipă de oameni deschişi şi entuziaşti care vor să facă lucrurile să meargă, să coaguleze nişte comunităţi. Pentru că sunt un pol stabil al culturii în zonă. Pentru că înţeleg că importanţa teatrului, a artei la nivel individual, dar şi ca activator social. O demonstrează prin spectacolele produse. Spectacole cu un discurs artistic şi social relevant pentru ei ca tineri actori şi reprezentanţi a unei generaţii, pentru fiecare dintre noi la nivel personal, dar şi la nivel holistic ca societate.

Anul 2023 începe cu premiera spectacolului QLANGEREALĂ de George Cocoș, regia Cosmin Panaite, un spectacol cu şi despre tineri, despre care vom povesti într-un număr viitor, nu de alta, dar nu l-am văzut încă. Dar e un moment bun să revizitez (chiar şi pe scurt) spectacolele din ultimii ani ale Teatrului Studenţesc Fabulinus, fiecare dintre ele având câte ceva special care a rămas cu mine. Pornind de la Pisica verde, continuând cu Cosmic, Ţîba, Baba Oarba, Autoportret şi încheind cu Love me Tinder, spectacolele regizate de Cosmin Panaite, aduc mereu un ceva nou, proaspăt, atât la nivel artistic cât şi la nivel de relaţionare şi înţelegere umană.

Pisica verde de Elize Wilk ne lasă să privim în vieţile unor adolescenţi care-şi trăiesc singurătatea, fricile şi nevoia de a aparţine şi a fi iubit, să înţelegem şi să empatizăm cu problemele lor, fricile, întrebările şi tăcerile, bravadele, să-i vedem încercând să gestioneze dramele şi să plecăm cu întrebările proprii, căutând răspunsuri în noi şi în ceilalţi.

Cosmic a fost construit dintr-o înlănțuire de poezii sau fragmente de poezii, scrise de liceeni ai Colegiului Național Petru Rareş din Suceava, membri ai Clubului de poezie „Light of Ink”, coordonat de profesorul Gheorghe Cîrstian. Un spectacol neconvenţional într-un spaţiu neconvenţional – Planetariul USV, care rămâne o experienţă de neuitat, o experienţă în care poezia deschide un întreg univers în interiorul fiinţei, un univers care o dată descoperit continuă să-şi ceară porţia esenţială de poezie.

Ţîba, dupa câteva „șcene” de William Shakespeare e întruchiparea lui haz de necaz, într-o lume în care teatrul românesc se zbate încă între căutarea autenticităţii, a valorii, a ideii şi constrângerea lui ce vinde, lui ce place publicului larg. Îmbină cu succes comicul, satira, ironia cu reflecţia. Oferă publicului o analiză lucidă a lumii teatrului livrată cu un umor pe alocuri inocent, pe alocuri ţintit tăios, care reuşeşte să te facă să zâmbeşti sau să râzi din toată inima şi în acelaşi timp să-ţi rămână întrebările, semnalele de alarmă şi căutările despre ce mai înseamnă astăzi teatrul.

Baba Oarba este o punere în scenă a piesei de teatru Jocuri în curtea din spate scrisă în 1993, de Edna Mazya, regia Cosmin Panaite. Un spectacol dur, solicitant, zguduitor, în care regizorul a folosit extrem de eficient talentul şi capacitatea de expresie a tinerilor actori. Una dintre cele mai bune montări pe care le-am văzut după acest text, incluzând spectacole realizate de teatre profesioniste.

Autoportret inspirat de Rose Ausländer, este un exercițiu de introspecție care depășește granița scenei și se extinde spre spectator. Pare un spectacol despre povești personale, un spectacol mărturisire, dar prin modul în care a fost conceput și prin modul în care livrează poveștile devine un instrument de cercetare personală asupra unor teme profund umane.

Love me Tinder de Kata Győrfi este o declaraţie de iubire, nu faţă de un posibil partener, ci faţă de sine, este căutarea cu inocenţă şi candoarea a eului, a înţelegerii şi a împăcării cu propria persoană într-o lume în care validarea externă pare să fie legea. Este emoţie şi umor în descoperire, în devenire.

Nu mai scriu despre premiile pe care le-au câştigat, pentru mine nu sunt importante pentru că le ştiu deja valoarea.

Ţîba la teatru! Să aveţi un an plin de spectacole excepţionale!

Luana Popa

Sinergismul – Modelul Suceava

DUMITRU DINEL TEODORESCU

Anul 2023 este cunoscut în analele Academiei Române drept anul în care echilibrul cultural stabilit într-un secol  de Românie modernă a fost puternic perturbat. Dacă harta culturală română era definită prin capitalele de provincii istorice şi câteva oraşe împinse în faţă de prosperitatea economică sau tradiţia academică, ei bine, din anul 2023 această hartă îşi va regla complet busola. Suceava devansa pe aproape toate planurile capitalele culturale tradiţionale, respectiv Bucureşti, Cluj, Iaşi, Sibiu sau Timişoara.

Fuseseră semne prevestitoare, dar nimeni nu le acordase atenţia cuvenită. În marile centre universitare, în marile instituţii culturale, fie ele teatre, opere, filarmonici sau muzee preocuparea principală era apărarea beneficiilor asociate funcţiilor şi lupta de orgolii. Totul scârţâia, totul se bloca în ceea ce ulterior a fost denumit de cercetători « Marea înţepeneală ». Instituţiile culturale produceau servicii şi produse culturale scremute doar pentru a bifa calendarul

(Unirea mică, Unirea mare, Unirea cu Bucovina, Unirea cu Basarabia, Începutul stagiunii, Festivalurile, Noaptea muzeelor, Noaptea minţii etc.) sau exerciţiul financiar-contabil în curs (nu facem nimic tot anul pentru că nu avem bani şi apoi cheltuim prosteşte şi degeaba în Decembriebugetul pentru tot ce nu am făcut). Singurele discuţii aprinse pe plan cultural erau cele legate de salarii sau mandate.

Pe acest fond începe în România perioada care a fost ades comparată cu Renaşterea europeană ca şi importanţă. O perioadă de profundă efervescenţă artistică care a propulsat România, după un secol de aşteptare, în rândul Marilor culturi europene. Şi totul a început de la Suceava. Veche capitală medievală, Suceava avea o mică infrastructură culturală, o mare frustrare mentală şi în rest doar potenţial. Avea, ca toate oraşele medii (deşi era un oraş relativ mic), un teatru municipal, un muzeu naţional, nişte centre culturale, ansamblu folcloric, şcoală de arte, şcoală populară de arte, o universitate, un spaţiu expoziţional şi multe, multe tradiţii ce trebuiau păstrate, în general de rele practici. Cam ca peste tot. Insuliţe instituţionale nesincronizate şi deseori chiar antagonice unele cu altele. Din nou, cam ca peste tot. Periferică, dar cu orgoliu de mare capitală, Suceava nu a mai putut suporta şi aştepta cuminte mila administraţiei centrale şi s-a propulsat singură pe harta Europei. Fără autostrăzi, izolată geografic la marginea Europei, vecină cu o ţară în război (agresiunea rusă s-a dezintegrat abia în cursul lui 2023),

nu putea spera să devină vreun mare centru economic sau măcar turistic. Şi asta a cristalizat, se pare, Foamea. Venind de niciunde, cu foamea de a fi mai mult, de a nu mai fi privită ca ruda săracă de la ţară, Suceava a înţeles, spre lauda autorităţilor sale locale, că există o scurtătură către dezideratele sale. Nişa culturală.

Şi a decolat.

Asociaţia Un Concept Luna, o organizaţie non-profit activând în zona teatrului, fotografiei , artelor plastice şi jurnalismului cultural, fondator al legendarei publicaţii « Insert Cultural » pare a fi fost catalizatorul acestei mişcări culturale. Creând punţi, ducând teatrul în şcoli (în anul 2023, deşi e greu de crezut, activităţile teatrale nu erau încă în curicula şcolară, ci se organizau doar ca activităţi facultative ale unor cluburi de entuziaşti), atrăgând privirile ţării către Suceava şi mai ales creând şi întreţinând foamea comunităţii locale pentru cultură – tot mai multă, tot mai vie, tot mai inovativă. Cu parteneri locali instituţionali importanţi precum Teatrul Regional Matei Vişniec Suceava (municipal pe atunci),

Muzeul Naţional al Bucovinei, Universitatea Ştefan cel Mare Suceava, Casa de Cultură a studenţilor Suceava etc. care au asigurat cadrul şi infrastructura necesare, actori culturali precum Casa de poezie Light of Ink sau viitorul centru pentru studii avansate în spectacologie ”Fabulinus” s-au propulsat către binemeritatele locuri în Istoria culturii.

Evenimente precum Coferinţele Un Concept Luna, Festivalul de teatru Suceava, cele pentru şcolile de teatru, cele pentru publicul tânăr, festivalurile de muzică clasică, instrumentale, blues, rock, jazz, tango, festivalurile cinematografice, spaţii expoziţionale de buzunar mai dese decât boutique-urile care vindeau cafea (celebrul “Patio” a fost lansat în 2023), punctele express de adoptat cărţile orfane au invadat Suceava şi au creat o efervescenţă care a surprins România.

O serie întreagă de artişti deja consacraţi, triplaţi de o nouă armată de talente tinere care au văzut în Suceava o Mecca a creativităţii au început să se mute în Bucovina pentru a fi mai aproape de centru. (Este binecunoscut studiul extins al Academiei de Studii Economice Bucureşti asupra modelului de dezvoltare economică pe care Suceava l-a demonstrat ca viabil, un model bazat pe consum având în centru cultura, bine detaliat pe studierea impactului de agregare în pieţe precum construcţiile, infrastructura hotelieră şi imobiliară, medicină, alimentaţie, agricultură, turism, transporturi, IT, educaţie).

Literatura, muzica, artele vizuale, artele plastice, artele spectacolului, artele virtualului şi cele hibride, nu este nici un domeniu în care Suceava să nu îşi fi pus amprenta şi, mai ales (ar spunii unii), în care să nu fi creat plusvaloare (atât culturală, cât şi financiară). Şi totul a început în acel 2023 …

Va urma …

(Aşa să ne ajute Dumnezeu!)

Dinel Dumitru Teodorescu 09.01.23