E ușor să intri în contact cu noi! STR MIHAI VITEAZU NR 32 SUCEAVA, JUD SUCEAVA

Once more ʼround the sun

De ieri aerul s-a schimbat puţin. Planetele s-au aliniat şi vestea pe care o aşteptam de trei ani a venit. A început Magic Fest, ediţia cu numărul 12. Ar fi fost 15 dacă pandemia nu şi-ar fi băgat coada şi nu ne-ar fi dat vieţile peste cap. Dar gata cu regretele. A început Magic Fest. E cu veselie, cu descoperire, cu prospeţime, cu lipici, cu legături care ţin o viaţă. Pentru că e cu teatru. Pentru că e cu dăruire. Cu pasiune. Cu tot ce e mai bun şi mai autentic în fiinţele astea bizare cărora le spunem total neinspirat adolescenţi. Sau, şi mai rău, copii. Vă spun eu (că am căutat şi în dex) nu există un cuvânt care să-i descrie, şi nici cutie sau sertar sau orice în care să-i băgaţi ca să vă fie la îndemână să-i etichetaţi scurt şi fără bătaie de cap. M-a luat valul şi nu ştiţi despre cine vorbesc? Vă spun, pentru că trebuie să ştie toată lumea. În primul şi în primul rând Teach – Camelia Butnaru. Pentru că ea a pornit aventura asta în jurul soarelui. Pentru că e toată numai suflet şi dă din el pentru a construi ceva atât de efemer şi delicat cum e un festival de teatru cu liceeni şi pentru liceeni. Cândva prin 2009. Şi an cu an s-au adunat experienţe şi le împart cu comunitatea. Mai e o întreagă echipă în spate, nu mulţi, dar parcă-s făcuţi după chipul şi asemănarea ei – inimă şi suflet şi pasiune. Şi nu în ultimul rând ei: tinerii, adolescenţi, liceeni, elevi de gimnaziu (v-am zis că nu sunt cuvinte să-i descriu şi dacă încep să arunc cu adjective, o să ziceţi că-s siropoasă). Şi nu e laudă goală sau entuziasm nefondat. E experienţă după experienţă pe care am trăit-o printre ei la câteva ediţii. Sunt nişte lecţii de viaţă pe care le-am încasat obervându-i pe scenă şi în afara ei.

MagicFest nu e doar un festival de teatru în limba engleză dedicat elevilor de liceu şi de gimnaziu din toată ţara. Nu. E un festival al umanităţii în cele mai frumoase nuanţe ale ei. Un festival al solidarităţii, al prieteniei, al întâlnirilor, al profesionalismului neviciat de orgolii şi frustrări.

N-am cerut niciodată reţeta. Nici nu ştiu dacă au una sau dacă sunt conştienţi că ar trebui să teoretizeze această experienţă de nici mai mult nici mai puţin de 12 ediţii pentru a servi de model de bune practici. Dar cred că ingredientul principal e grija faţă de celălalt. Eu aşa am văzut. Aşa am simţit. Nu ştiu dacă şi-au propus vreodată să fie/să devină cel mai mare, sau cel mai bun, sau cu cei mai mulţi viitori actori, sau cel mai cel festival din lume, din univers, din jurul soarelui. Nu cred.

Dar cred că şi-au propus şi i-au pus pe ei, pe participanţi, pe primul loc. Cred că acest festival e pentru şi despre ei, ca fiinţe simţitoare, talentate, ca suflete cărora vrei să le dai ceva, ceva bun care să le folosească. Şi de aici începe magia. Dintr-un loc sigur, în care poţi să creşti, în care poţi să greşeşti şi să înveţi din asta, în care ceilalţi sunt acolo pentru tine ca suport şi nu competiţie. Dintr-un loc în care nu trebuie să te ascunzi, în care nu trebuie să-ţi fie frică să fii tu.

Sunt atât de multe lucruri frumoase care se întâmplă în acest festival, că în mod sigur n-o să le pot înşirui pe toate. Şi cel mai probabil nu le-aţi crede până la capăt. E greu să crezi frumosul fără să-l bănuieşti de ascunzişuri şi întunecimi dacă nu-l trăieşti.

MagicFest e despre curaj. Curajul celor care vin, se întâlnesc cu alţii ca ei, se deschid, se descoperă pe ei înşişi şi unii pe alţii şi din experienţele lor creează. Creează texte, spectacole, modele de sensibilitate şi autenticitate artistică. Am văzut spectacole create în câteva zile, de la zero, sub îndrumarea unor traineri care ar fi putut fi jucate fără nici o reţinere pe marile scene. Trainerii sunt şi ei parte din magia festivalului. Actori, regizori vin şi cu o generozitate cel puţin „dubioasă” îi îndrumă, îi direcţionează, le oferă instrumentele cu care să le fie mai uşor să se exprime, să creeze şi să-i facă pe cei care le privesc rezultatul final să se îndrăgostească iremediabil de artă.

MagicFest e despre responsabilitate, despre asumare, despre dorinţa de a fi mai bun, de a descoperi fisurile în propriile creaţii şi a le face mai puternice, mai intense.

Dar mai ales despre bucurie este MagicFest. Bucuria întâlnirii, bucuria creaţiei, bucuria învăţării, a descoperirii, a perseverenţei. Bucuria de a dărui şi de a primi. Cu naturaleţe. Cu inocenţă. Cu sinceritate. Şi dacă asta nu e magic, nu ştiu ce altceva este.

Ori, după cum ştiţi deja, eu le ştiu pe toate. Deţin câteva adevăruri şi am întotdeauna dreptate. De la înălţimea şi experienţa mea nici nu se poate altfel. E drept că tot de la ei am învăţat să caut acele întâlniri care să-mi zguduie din temelii toate certitudinile. E intens.

Şi am mai învăţat ceva. Să plâng. Se plânge la MagicFest, mai ales la sfârşit. Un plâns curat, şi sincer, şi eliberator. Dar să nu ne gândim la final. Abia a început.

Once more ʼround the sun.

Luana Popa

Occidentul teatrului

DUMITRU DINEL TEODORESCU

În Europa, când vorbeşti despre festivaluri de teatru şi de minunata lor lume, trei nume se decupează din mulţime, un fel de aristocraţie a breslei: Festivalul de la Edinburgh, în Scoţia, Festivalul de la Avignon din Franţa şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, în România. Acestea sunt pentru teatru Cannes-ul, Berlin-ul şi Veneţia cinematografiei. (Poate că Suceava ar putea deveni un viitor Karlovy Vary 🙂

Orice trecere prin saloanele acestor aristocraţii ale festivalurilor este o recunoaştere de rang demnă de a fi înscrisă în istoria şi pedigree-ul oricărei instituţii teatrale.

Am făcut această introducere pentru a anunţa că da, Teatrul Municipal Matei Vişniec Suceava îşi cizelează pedigree-ul cu un Avignon, unde va participa în Off cu două spectacole, „Rinocerii”, de Eugen Ionescu şi „Occident Express”, de Matei Vişniec, ambele în regia lui Alain Timár. La aşa un amestec de români şi francezi, că nici nu mai ştii care ce este, actorii noştri vor face diferenţa.

Vor juca zi de zi câte două spectacole o bună bucată din Iulie, practic o micro-stagiune la Avignon. Vor juca în română subtitrat în franceză şi în franceză subtitrat în română. Ei, cum vă pare? Este că ne creşte inima? Până şi cei care nu merg la teatru se pot lăuda rudelor din alte oraşe că teatrul nostru …

Practic de aceea şi scriu această mică notă informativă, pentru cine nu ştie deja. Că nu trebuie să le spun cunoscătorilor ce înseamnă un Avignon sau iubitorilor de teatru să încerce să prindă „Occident Express”, spectacolul pe care l-au văzut deja acasă. Nu, dar o spun şi eu de bucurie, să nu ţin în mine. Ca omul care îi povesteşte peste gard vecinului nunta care trece prin faţa porţii şi pe care o privesc amândoi. Aşa, fără rost, numai din entuziasm.

Chiar dacă, într-un târg mic din nord-estul României, ţară mică din estul Europei, Est departe de fascinantul Occident, ştiu că sunt bătrânul orb dintr-o gară prăfuită de provincie, fericit doar la atingerea unui mâner de metal pe care îl investeşte cu toate fantasmele sale. Real sau ireal, Suceava sau Karlovy Vary, cred că orice drum relevant începe cu o speranţă prostească şi nevoia de a o împlini. Dacă nu te entuziasmezi ca un copil măcar din când în când, rişti să urci în Occident Express şi să te comporţi ca navetistul din Orient, preocupat de următoarea haltă, următoarea bere şi şpaga naşului. Şi ar fi păcat.

Pe voi, călătorii din Occident Express, privitorii de pe peron vă salută şi vă iubesc. Ştim că nu ne veţi înşela fantasmele!

Dinel Dumitru Teodorescu 21.03.23