Festivaluri. Comunităţi. Intersecţii
Festivaluri. Mari, mici, nişate sau cu de toate pentru toţi. Comunităţi. Dezvoltare. Dezvoltare comunitară. Proiecte. Proiecte de dezvoltare. Locală. Regională. Naţională. Implementare. Evaluare. Concepte. Cuvinte.
Cuvinte pe care am ajuns să le cunoaştem, să le folosim, să le folosim până a le goli de sens şi, mai apoi, a le schimba sensul. Cuvinte care înseamnă sau nu ceva în funcţie de realitatea cu care se confruntă.
Festival. Şi noi vorbim mult despre festivaluri. Festivaluri grandioase, festivaluri etalon, festivaluri naţionale şi internaţionale. Unde te întorci, unde te învârţi, dai peste un festival. Că e teatru, muzică, mâncare (pardon, gastronomie), alergat, orice. Şi pac!, ai un festival pe undeva. Înţeleg că poate deveni frustrant. Toată ţara e un festival. Tot cătunul are un festival. Pe principiul binecunoscutei, deja, vorbe din popor, tot prostul are numai noi nu. Păi să avem! Să fie, să nu ne trebuiască. Sunt voci care strigă: România suferă de festivalită! O boală care atacă liniştea omului care e sătul de ale lui nu mai are nevoie şi de deranjul ăsta. Ce să zic? Păi zic aşa, ca omul care ţine musai să fie Gică Contra: păi dacă nu-ţi place, nu te duce. Şi, ca să nu fiu catalogată drept intolerantă faţă de necazurile celor care consideră inflaţia de festivaluri o boală, pot să iau în considerare că, dacă eşti rezident într-o urbe cosmopolită în care nu ai doar un festival în an care să anime puţintel viaţa şi să te scoată din veşnicia imobilă a tihnei în care nici când bate vântul nu se mişcă nimic, şi dacă pe orice stradă ai încerca să ocoleşti evenimentele, scapi de unul şi dai de altul, şi apoi nu se sfârşeşte niciodată în timp, poate fi de înţeles respingerea ideii cu totul şi militarea împotriva ei. Dar… cum în România nu ştiu să fie aşa multe oraşe în care colcăie festivalurile cot la cot, şi cum nu tot românul bântuie din festival în festival de-a lungul şi de-a latul ţării, să-i dăm şi lui şansa să se bucure festiv la el în târg.
Că eu sunt fan festivaluri nu mai e un mister pentru nimeni. Acu’ să ne-nţelegem, am şi eu preferinţele mele. Şi, chiar şi aşa, nici la cele mai lăudate şi mai cu experienţă festivaluri prin care m-am preumblat nu e totul perfect, se mai văd pe ici-colea crăpături în tencuială, câte o pânză de păiangăn rezident, câte o nuanţă mai stridentă care nu colorează, ci strică arhitectura în ansamblul ei. Şi e bine să fie. Lucrurile astea sunt vii şi trebuie să se schimbe, să se adapteze la vremuri, la oameni şi nevoile lor. Perfecţiunea e doar aşa o etichetă spre care tindem, important e procesul din spate şi scopul, mai ales scopul.
De cele mai multe ori scopul declarat are ceva de-a face cu comunitatea – această comunitate generică, uneori nedefinită şi greu identificabilă. De la comunitatea iubitorilor de mici până la comunitatea iubitorilor de muzică clasică (concepte care nu se exclud deloc), de la comunitatea colecţionarilor de experienţe până la comunitatea celor cărora nu le place nimic niciodată, toate sunt comunităţi şi toate au puncte comune, intersecţii. De ce vrem să creştem comunităţile? Pentru că înseamnă numere şi numerele înseamnă putere şi puterea înseamnă dezvoltare.
Dacă un singur om îşi doreşte ceva e una; dacă o comunitate îşi doreşte ceva, e altceva. Schimbarea, creşterea e mai uşoară când pun mai mulţi umărul, când mai mulţi se adună şi sprijină un proiect/un eveniment/un festival.
Zilele Nordului (ZN) e un exemplu de bune practici (iată încă o combinaţie de cuvinte intrată în vocabularul profesionistului.) Că aici voiam să ajung. Că am şi argumente şi nu le ţin doar pentru mine. Se ia un oraş din România: Darabani – cel mai nordic oraş din România (scrie şi pe site-ul primăriei). 12848 locuitori.
„Sub sloganul Rădăcinile Cresc, Zilele Nordului mobilizează comunitățile locale și diaspora Nordului în proiecte de regenerare comunitară prin cultură.” (zilelenordului.ro) Cuvinte cheie: regenerare comunitară, cultură. Cum? Prin evenimente, proiecte și intervenții culturale. Prin dialog care să identifice potenţialul local de creştere, nevoile comunităţii, soluţii, resurse şi aşa mai departe. Nu voi vorbi despre evenimentele care acoperă o plajă foarte largă de interes: de la campionatul de borş (nu-i aşa că sună bine?), maraton, film, muzică, teatru, ci despre întâlnirile care pot avea ca rezultat dezvoltarea de strategii pentru ca sloganul Rădăcinile Cresc să fie mai mult decât ceva care sună bine: să devină realitate. Programul ZN e generos în privinţa asta: consultări publice cu tinerii, cu reprezentanţii şcolilor, ai mediului de afaceri, ai societăţii civile, cu cetăţenii din Darabani şi cu turiştii care vin la festival. Dar şi ateliere cu tema festivalului #viitoruri şi întâlniri cu invitaţi din diverse domenii.
Ştim de la case mai mari că festivalurile culturale pot fi şi motoare economice. Dacă ne uităm pe cifrele pe care statisticile de la Avignon le-au înregistrat anul acesta, în OFF (1.955.000 de bilete vândute, încasari de 26.920.350 de euro.) şi care reprezintă şi pentru ei un record în ceea ce priveşte numărul de spectatori şi încasări, putem avea o imagine despre ce poate însemna o piaţă culturală. Da, veţi spune că e Franţa, că e altă lume, că alte bugete, că ani de experienţă, că nu se compară. Da, nu se compară. Da, ei au ani de experienţă în faţa României, mai ales când vorbim despre finanţarea culturii, strategii şi politici culturale. De luat exemplu, de înţeles şi de adaptat. Nu trebuie să reinventăm roata, apa caldă şi cheia franceză, trebuie doar să găsim motivaţia şi curajul de a pune mâna şi a face. Nici Suceava, nici Darabaniul nu vor deveni peste noapte Avignon, nici măcar Iaşiul sau Clujul sau capitala europeană a culturii Timişoara nu vor deveni peste noapte Avignon. Şi nici nu trebuie s-o facă. Să-şi păstreze identităţile, să-şi crească potenţialul şi să devină prin ele însele modele de dezvoltare culturală. Şi asta se face (cum se spune la nunţi şi înmormântări) cu oameni. Cu comunităţi. Sigur, la Darabani nu există un Palat al Papilor, dar a existat prima şcoală sătească de stat din Moldova înfiinţată în toamna anului 1841 pe cheltuiala marelui logofăt Theodor Balș, care deţinea la acea vreme şi moşia Darabanilor. Acum a devenit un proiect în urma căruia Prima şcoală va fi reconstruită şi va deveni „un spațiu interactiv pentru educație culturală, istorică și de patrimoniu pentru elevii școlilor din Darabani și din regiune.”, „secție a Muzeului Nordului”.
Muzeul Nordului este un alt proiect rezultat ca urmare a colaborării dintre Asociaţia Nord şi primăria din localitate, înfiinţat în 2014.
Un alt pas important pe care Zilele Nordului l-a făcut anul acesta pentru dezvoltarea comunităţii este conectarea potenţialelor spaţii de cazare cu turiştii care vin la festival, oferind gazdelor locale câte o invitație pentru fiecare cameră pe care o pun la dispoziţie pentru vizitatori.
Zilele Nordului vă aşteaptă de pe 3 până pe 6 august cu de toate, inclusiv activităţi pentru copii, cu plăcinte şi câte şi mai câte, programul îl găsiţi pe reţelele de socializare sau pe zilelenordului.ro.
Vă mai las aici câteva idei pentru zilele fierbinţi de vară care urmează. Weekendul viitor (11-13 august) festival: Motorfest, Cetatea de Scaun a Sucevei, 3 zile de concerte. 11-15 august, festival: Câmpulung Film Fest, da, la Câmpulung Moldovenesc.17-20 august, festival: Festivalul Medieval Ştefan cel Mare Suceava. Asta doar aşa aici local, să nu ziceţi că v-am trimis pe cine ştie unde şi drumul e lung şi căldura mare şi am fost şi bolnavi când eram mici.
Să ne intersectăm comunităţile, zic! Că avem de învăţat unii de la alţii şi ne şi bucurăm mai tare împreună.
Vara trece repede, mai ales când e plină.
Luana Popa
