Ce culoare are viitorul?

Rezistenţa prin cultură devine rezistenţa în cultură

E vară. E cald. Prea cald. La iarnă va fi frig. Prea frig. Am vrea aşa nici prea prea nici foarte foarte. E cea mai facilă discuţie. Cum e vreamea? Nasoală. Să ne plângem! De vreme. Nu de vremuri. Că vremea nu o poate controla nimeni, deci nu ne putem asuma vreo responsabilitate. De vremuri? Sigur. Ne plângem şi de alea. Dar să se facă! Nici asta nu e treaba noastră. Şi vremea şi vremurile par a fi înţepenite într-o bulă de neatins. E greu. E trist. E urât. Mai vine câte unul să zică că afară se face altfel, că e mai bine. Că există modele. Că să le aplicăm. Păi să se aplice! De ce nu se face? Să se facă! Educaţia e la pământ. Cultură… poate doar agricolă, dac-o da Domnul… Să se facă! Şi mai lăsaţi-ne cu subiectele grele, cu crizele, cu războiul, că e vară! Cum spuneam, vara e cald, e frumos, e timp de concedii, de plimbări, de grătare, de conversaţii lejere. De fapt, mai lăsaţi-ne, fie că e vară, fie că e iarnă. Primăvara n-avem timp şi toamna nici atât.

Treaba asta cu gânditul, cu analizatul, cu planificatul şi mai ales cu acţionatul e aşa, pentru a da bine pe hârtie, ca la şcoală, un curs prăfuit pe care nu înţelege nimeni de ce trebuie să-l treacă, că oricum nu-i trebuie la nimic. Gândirea critică! Bleah. O combinaţie de cuvinte de să te ia cu durere de cap. Păi nu ştim noi să criticăm? Ştim. Cum nu ştim! Repede şi degeaba. Dar mai bem un păhărel şi avem şi satisfacţia că ne-am adus contribuţia de dezbaterea şi punerea pe traiectorie a destinelor lumii.

Cum arată viitorul? Cum sună viitorul? Cine se ocupă? Şi cui îi mai pasă? Cultura şi arta mai au loc în viitorul ăsta? Sau rămânem liniştiţi priponiţi de gardul istoriei, că deh, timpul trece oricum şi ce va fi va fi. Cum o vrea Domnul!

Dacă ne întoarcem din nou la statistici, o să începem să plângem cu toţii. Unii că cifrele sunt scârboase şi dau dureri de cap şi alţii că văd povestea din spatele cifrelor şi nu mai suportă filmele horror. Rămânem la vorbe. Unele scrise, altele strigate în vânt, unele înghiţite cu ciudă, altele scuipate cu năduf.

Comunitate. Dezvoltare. Regenerare. Implementare. Cercetare. Analiză. Strategie. Indicatori. Nişte scârbe de cuvinte care când încep să apară lumea strigă Huoo! O parte pentru că s-au săturat să le audă zăngănind în gol în discursuri cu arome de gunoi de grajd, care mai ales vara devine foarte pregnant, o parte pentru că sună prea pompos, elitist şi de nepătruns.

Care e cea mai mare problemă în calea dezvoltării şi progresului din cele mai vechi timpuri şi până azi?
Banii! Adevărat. Şi mi-aduc aminte de o experienţă din vremuri imemoriale când într-o cercetare ne chinuiam (nişte bieţi studenţi) să aflăm care sunt problemele majore în domeniul sănătăţii. Ne-am înarmat noi cu chestionarele şi ne-am aruncat în dialog cu personalul medical dintr-un spaţiu mioritic, de la vlădică la opincă (cum spune povestitorul neamului),

să aflăm unde şi care e buba cea mai mare şi care are nevoie de tratament urgent. Marea dezamăgire a fost că în permanenţă şi invariabil răspunsul era: banii, adicătelea lipsa lor. Oricum învârteam noi întrebarea, oricum încercam să aflăm ce anume ar pansa banii ăia, buba rămânea un mister sau un secret foarte bine păstrat. Până la o doamnă responsabilă cu curăţenia care a reuşit pe nerăsuflate să ne dea o listă de probleme urgente acoperind o arie foarte largă a acestora, de la materiale, reparaţii, până la lucruri de mare fineţe privind personalul şi administraţia. Dacă nu te dai bătut cauţi până găseşti. De ce m-am apucat să arunc cu amintiri? Pentru că e important dialogul. Ieşit din clişee, din răspunsuri standard, din ceea ce credem că ştim deja şi aşteptăm doar confirmările. Pentru că e nevoie de timp ca oamenii să capete încredere că energia şi timpul nu sunt irosite ca de obicei.

Şi da, sunt şi poveşti de succes. Evenimente care îşi propun pe bune acest lucru – dialogul, identificarea problemelor, căutarea şi imaginarea de soluţii. Primul pas e să acceptăm că nu deţinem, noi, pe persoană fizică, toate răspunsurile corecte, că schimbarea de unghi, de perspectivă, de lumină poate face diferenţa. La Darabani, la Întâlnirile Nordului, s-a discutat onest despre ce înseamnă şi cum putem modela viitorul, despre ce înseamnă lupta comunităţilor mici nu doar pentru a supravieţui, ci pentru a prospera (şi din punct de vedere cultural). E o zonă de discuţii reală şi, prin asta, fertilă. E ok să spui nu ştiu ca răspuns la o întrebare şi e un impuls în a căuta răspunsul sau căi prin care să ajungi la el. Şi nu e doar o discuţie anostă între specialişti, e un cadru viu în care circulă idei.

Şansa comunităţilor mici stă doar în puterea, rezilienţa, entuziasmul oamenilor din interiorul comunităţii. Părerea mea.

Darabaniul are o voce prin Zilele Nordului. Aşa cum Câmpulung Moldovenesc are o identitate prin Câmpulung Film Fest (CFF). Câmpulung Film Fest este un festival de film internațional, care, pentru fiecare ediție, invită la sfârșitul lunii august, în nordul României, la Câmpulung Moldovenesc, câte două țări: una din Europa, cea de-a doua dinafara ei. De ce? Regenerare urbană. „Strategia pe termen lung a inițiatorilor este de a transforma festivalul într-un eveniment de referință care, prin promovarea culturii, diversității și a educației cinematografice, să atragă anual beneficii sociale, economice și de imagine pentru membrii comunității”, „redescoperirea și reintegrarea mai multor spații urbane ieșite de pe harta comunității” care „să încurajeze interacțiunea intergenerațională și să stimuleze dialogul în rândul societății prin reconectarea la spiritul trecut și viitor al comunității câmpulungene.”

Pe 11 august ÎNCEPE FILMUL! Începe CFF. Anul acesta ţările invitate sunt Polonia şi Georgia. Până pe 15 august puteţi vedea cu ochii voştri dacă oraşul devine mai viu, dacă vă plac filmele din Polonia sau Georgia, cine ia Buzduganul de Aur şi cum e comunitatea asta. Lungmetraje, scurtmetraje, cineconcert, workshopuri, expoziţii şi petreceri. E de unde alege. Exersăm spiritul critic, învăţăm să ne mai punem întrebări, să căutăm argumente şi răspunsuri, descoperim artişti şi oameni noi şi ne şi distrăm.

Hai că mi-a mai venit inima la loc. Poate mai are şi cultura o şansă…