Trăiască Vechivorba!

A fost Ziua Limbii Române. 31 august. În Republica Modova se sărbătoreşte din 1990. În România a fost adoptată ca zi festivă prin Legea nr. 53/2013. Asta aşa, ca să nu ziceţi că arunc doar cu opinii personale şi niciodată cu date concrete.
Aşa şi? A fost Ziua Limbii Române. A fost zi liberă? Nu. S-a marcat în vreun fel? Da. Pe ici, pe colo. Unii au scris şi pe reţelele de socializare: La mulţi ani, Limbă Română! S-au dat like-uri şi inimioare. S-au achitat de datorie. Noroc că nu are Limba Română vreun monument ceva, că i se duceau şi coroane. Deşi mi-am propus să scriu frumos în cinstea ei, tot mă mai ia valul şi mă aruncă în păpuşoi, dându-mi ghes la a bate câmpii cu graţia şi delicateţea-mi proverbială. Meteahnă grea asta: a pălăvrăgi, a trăncăni, a flecări, a sporovăi, a îndruga, (pop.) a cățăi, a dondăni, a flencăni, a fleoncăni, a tăinui, a troncăni, (înv. Și reg.) a spori, (reg.) a hondrăni, a pălamojdi, a pălăvăcăi, a pălăvri, a pichirisi, a tăini, a tălălăi, a tolocăni, a torosi, a zăgrăi, (Mold.) a lehăi, a leorbăi, (prin nord-estul Olt.) a prociti, (prin Mold.) a pruji, (Transilv.) a stroncăni, (prin Munt.) a tândăli, (Ban.) a tonoci, (înv.) a bârfi, a limbuți, a vorovi, (fam.) a pupăi, (fig.) a clămpăni, a clănțăni, a cotcodăci, a dârdâi, a hodorogi, a măcina, a melița, a toca. (Preluate din Dicționarul de sinonime al limbii române, Luiza Seche, Marin Seche, Editura Academiei RSR, 1982, că nu ştiu eu atâtea cuvinte deodată.)
O frumuseţe de limbă, plină de umor şi sonorităţi care mai de care mai interesante. Noroc că sunt unii oameni care, dependenţi de aşa bogăţii de sensuri, adună cuvinte. Le adună cu grijă, le pun la păstrare în dicţionare, le caută originile şi ne spun poveştile lor. Fiecare cuvânt are o poveste, o istorie în spate. Unele au mai pierdut vreo literă pe ici pe colo în lunga lor călătorie prin istorie, altele şi-au mai adăugat câte una, după cum le-a fost norocul. Unele s-au transformat, altele şi-au păstrat imaginea intactă. Unele au mai câştigat simboluri, altele au fost golite brutal de sens. Dar toate la un loc formează această construcţie denumită generic limbă. Iar modul cum o folosim ne defineşte ca indivizi şi ca societate. Putem fi mai săraci sau mai bogaţi, putem fi mai liberi sau sclavi ai unui vocabular restrâns, putem să călătorim în timp sau să rămânem blocaţi în lumea lui super-mega-extra.

De ce avem nevoie de cuvinte? De înţelegerea lor, de nuanţele lor, de subtilitatea lor? Cum ar arăta o lume fără cuvinte? Unii şi-au imaginat-o deja. Şi au descris-o în cuvinte. George Orwell (în „1984”) scria despre „Nouvorba” care înlocuia „Vechivorba” prin distrugerea de cuvinte. Că n-ai nevoie de termeni inutili şi vagi ca excelent şi splendid să spui că un lucru e bun, e suficient plusbun şi dubluplusbun. Noi avem superbun, megabun şi supermegaextrabun. Dacă în „1984” nişte oameni lucrau din greu pentru distrugerea cuvintelor şi crearea nouvorbei pentru a „limita aria de gândire” şi „a face crimă-gânditul literalmente imposibil”, noi am ajuns să ne ocupăm singuri de asta. Cu prescurtări care mai de care mai codate, în funcţie de prospeţimea generaţiilor, cu emoticoane şi, mai nou, cu AI care nu doar că gândeşte pentru noi, dar ne ajută să acceptăm asta cu uşurinţă, cu bucurie. Ce sens are să mai cercetezi, să mai cauţi, să mai pierzi timp, dacă AI face eseuri pe toate temele posibile şi imposibile. Ce economie de timp şi de viaţă!
Poate că, dacă o dictatură ar fi interzis folosirea cuvintelor, dacă ar fi interzis gânditul, ne-am fi revoltat, am fi căutat să înmagazinăm în noi toate cuvintele, toate cărţile scrise (ca în 451º Fahrenheit a lui Ray Bradbury) şi ne-am fi salvat cultura, istoria, arta. Dar dacă e în joacă şi sub comfortul click-ului, dacă e la alegerea noastră…
Revelaţie: cum toate reformele culturale, educaţionale de până acum au fost un eşec total, oamenii ăia inteligenţi şi foarte citiţi s-au gândit că odată cu ameninţarea culturii şi educaţiei, cu desfiinţarea / anihilarea / comasarea, poporul se va răzvrăti şi se va pune cu burta pe carte, va lua cu asalt bibliotecile, librăriile, teatrele, şcolile, vor consuma cultură pe pâine şi aşa se vor atinge toate ţintele, indicatorii şi barometrul cultural va fi ceva ce doar în vise poţi să vezi. Asta trebuie să fie! Că doar ţara nu ne vrea proşti şi ignoranţi. Că doar cuvintele alea ale lui nenea Orwell „Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranţa este putere.” sunt doar un exerciţiu bolnav de imaginaţie. Ducă-se pe pustia neagră!
Hai că m-am speriat singură! Şi din sperietura asta mă duc să mai salvez nişte cuvinte. Că Ziua Limbii Române ar trebui să fie în fiecare zi pentru vorbitorii ei şi pentru nevorbitorii care şi-ar dori să devină vorbitori de limbă română.
Trăiască Vechivorba!

Luana Popa