Simfonii de toamnă

Vineri, 29 Septembrie 2023, ora 19.00 Esplanada Casei de Cultură Suceava
Orchestra Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, dirijor Alexandru Ilie, Corul Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, Maestru de cor Eduard Dinu
Soliști: Maria-Miron Sârbu – soprană, Cezar Ouatu – contratenor, Iordache Basalic – bariton
În prima parte: Soprana Mădălina Stan acompaniată de pianista Liana Mareș
Nu are sens să căutăm titluri inteligente pentru un material care nu vrea decât să laude ceea ce, la acest moment, este cunoscut pentru toţi sucevenii: cel mai amplu eveniment cultural al toamnei în Suceava, binecunoscutele Simfonii de toamnă. Eveniment organizat de Rotary Club Suceava Bucovina, evenimentul care umple pentru o seară centrul Sucevei cu acorduri de muzică clasică, un gen considerat elitist de către toţi cei care nu l-au ascultat niciodată. Precum arta şi cultura la mod general.
Ei bine, prin conceptul său, acest eveniment are darul de a vindeca fisuri în comunitatea noastră locală. Adică, prin formula sa, în care esplanada din centrul Sucevei este ocupată de o scenă şi mii de scaune în aer liber, pentru un concert de muzică clasică, are darul de a democratiza cultura. În mai multe sensuri. Pe mai multe niveluri.
Primul este că, pe o scenă în mijlocul oraşului, vin câteva zeci de muzicieni îmbrăcaţi pentru concert. Nu poţi să nu observi că e altfel decât la zilele oraşului. Arată familiar, că tot o scenă e, dar postura, atitudinea, toate aparenţele sunt din alt film. Pentru trecătorul obişnuit, care nu a intrat niciodată într-o sală de concert, acest contact, măcar vizual, cu făuritorii de muzică şi cultură considerată înaltă, nu avem şti dacă o fi bun sau rău, în sensul că dacă îl vor atrage spre acest tip de artă, dar măcar nu îl pot lăsa indiferent. Tot îi întoarce capul. Contactul cu forma de prezentare are importanţa sa, toţi conştientizăm asta. Toţi cei care mergem la Simfonii de toamnă avem undeva în suflet, atunci când ne lăudăm că am participat, un fel de orgoliu al spectatorului, de parcă ne-am fi contaminat cu eleganţă, iar simpla constatare că am fost acolo ne face cu ceva mai buni. Ori, atâta timp cât aşa simţim, posibil că o şi face.
Apoi vine conţinutul. Muzica clasică, de cameră, arii de operă, operetă, coruri, solo-uri. Să auzi producând muzică live câteva zeci de oameni cu instrumentele lor pe scenă, într-o armonie cum nu vedem nicăieri în viaţa de zi cu zi, este, chiar şi pentru cunoscători, o formă de magie. Toţi ştim că muzica vine de pe telefon sau din televizor, aşa cum laptele nu vine de la vaci, ci de la supermarket. Trăim într-o societate în care tot ce facem este la o depărtare atât de mare de sursă încât creierul nostru ajunge să asiste uimit când ceva natural se desfăşoară sub nasul său.

Contactul cu capacitatea umană de a produce artă concretă, vie, în timp real, sub ochii tăi, nemijlocit de un ecran, a devenit unul dintre acele momente priceless.

Iar un alt aspect, pur personal, care mă atrage la acest tip de concert, este faptul că îmi dă speranţă. Repet, se aliniază câteva zeci de oameni cu instrumentele lor pe scenă. Sunt ei în fracuri şi rochii de seară, dar tot oameni sunt. Unii probabil nu îşi plac colegii. Alţii sunt capricioşi, alţii invidioşi. Orgolii se nasc şi se frâng, precum în viaţă. Orice scenă e un ciob de oglindă în care se reflectă viaţă. Unii consideră că ar fi făcut ei solo-ul mai bine, că tuba a intrat o microsecundă prea repede şi flautul patru a scăpat o notă falsă. Că drumul a fost greu şi afară e prea cald sau prea rece. Şi totuşi, împreună, câteva zeci de talente, orgolii, sentimente şi frustrări pot lucra împreună cât să livreze un produs care nu există decât ca rezultat al cooperării lor. O orchestră mi se pare, prin excelenţă, cea mai frumoasă metaforă a unei societăţi umane. Să vezi una în piaţa publică din când în când este un bun mod de a ne reaminti că numai ca o comunitate articulată putem avea viaţa la care visăm. Altfel vom rămâne mici, prăfuiţi, nefericiţi şi în permanentă căutare a unui vinovat pentru toate problemele personale. E posibil ca la un astfel de concert să realizăm că armonia nu poate fi atinsă decât dacă toate instrumentele, atât de multe şi diferite, îşi aduc aportul necesar.

Ori, cum spuneam, în afara Simfoniilor de toamnă, accesibile tuturor, pentru majoritatea sucevenilor nu va apărea repede oportunitatea de a asista la un concert de acest gen. Şi, precum ştiţi, ochii care nu se văd se uită. Fără a fi expuşi la artă şi cultură uităm repede că avem nevoie de ea şi ne convingem că în viaţă importante sunt doar mâncatul şi asfaltul. Rămânem oameni serioşi, cu preocupări serioase. Şi trişti. Serioşi şi trişti. Trist de serioşi. Să continui?

Continui, dar nu cu lamentări, ci cu alt aspect foarte important pe care manifestările de public larg, precum Simfoniile de toamnă, precum festivalurile, îl au. Familiarizarea publicului cu forme de artă care nu îi sunt în mod normal apropiate, sau măcar cunoscute. Aşa afli că nu doare, ba dimpotrivă, place. Trecând prin centru şi fiind supt în alt univers, necunoscut ţie până atunci. Are potenţialul să îţi amintească că eşti în viaţă. Şi să te scuture de prejudecăţile care, dobândite dintr-un motiv sau altul, te păcălesc că astfel de lucruri nu sunt pentru tine.

Dar să nu o lungim. V-am dat toate motivele din lume. Să nu spuneţi că nu aţi ştiut. Pentru că toţi bărbaţii din Suceava care nu îşi vor scoate partenerele la Simfonii vor mânca toată toamna aceasta sandwichuri reci. Dacă nici asta nu vă convinge, o meritaţi, ce să zic.

Dinel Dumitru Teodorescu 24.09.23

Perspective. Viitoruri.

LUANA POPA

Festivalurile de vară s-au încheiat. Festivalurile de toamnă au început. Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava a împlinit opt ani şi peste 35 de spectacole produse. Unele cu viaţă mai lungă, altele uitate pe nedrept. Unele plimbate prin lume, altele jucate doar pe scena de acasă. Festivalul de Teatru de la Piatra Neamţ (8-21 septembrie) a avut ca temă zona de siguranţă – „spațiul în care se construiesc strategii de supraviețuire, de depășire a crizelor și de configurare a unui viitor care să capete sens. (…) oferă un cadru pentru gândirea critică și înțelegerea împreună.” Valori, drepturi, solidaritate, dialog. La Timişoara continuă până pe 30 septembrie Festivalul European de Teatru Eurothalia. Tema: Perspective. La Iaşi se pregăteşte ediţia a XVI a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (4-10 octombrie).

Zonă de siguranţă. Schimb de idei. Explorare. Comunicare. Chestionare. Dialog. (Re)imaginare. Multiculturalitate. Integrare. Întâlnire. Participare. Societate. Dezbatere. Schimbare. Perspective pentru cultura românească? Scenarii pentru viitoruri posibile? Hai cu exerciţiile de imaginaţie! Hai cu dialogul! Hai să vedem cum funcţionează conceptul de împreună, dar în afara bulei de confort.

La prima vedere, cifrele par a ilustra o efervescenţă culturală, dar cifrele trebuie şi ele puse într-un context, trebuie povestite şi înţelese.

Mie, toate scenariile privind posibilele viitoruri în cultura mioritică îmi ies în tuşe groase şi întunecate. Renunţ la năravul de a avea întotdeauna dreptate, îmi doresc să mi se demonstreze că e doar o greşeală de calcul, că n-am mai văzut pădurea de copaci. Poate că nu e doar zburătăceala dinaintea furtunii care urmează să măture tot.

Luana Popa IC58 26.09.23