E ușor să intri în contact cu noi! STR MIHAI VITEAZU NR 32 SUCEAVA, JUD SUCEAVA

Ziua Unirii Bucovinei cu locuitorii săi

De fapt ce e Bucovina? Ştie cineva? Un nume, un loc, un brand, o stare mentală, spirituală, un cult, o propagandă?

Că zonă istorică nu mai e de mult. Şi chiar aşa, de ce suntem atât de mândri delimitându-ne de restul românilor? Pentru că noi am fost sub ocupaţie austriacă în timp ce ei nu? Bine, ştim de ce, pentru că ne-au adus cadastru, căi ferate, industrie, învăţământ, lege şi în principiu bunăstare. În timp ce în Regat aveam doar tradiţii şi buna noastră lege creştină, dar mai greu cu tot restul. Din acest punct de vedere Bucovina este compania aia care a avut management străin şi, deşi noi suntem iute agitatori de steaguri frăţeşti româneşti, nu pierdem, în aceeaşi timp, nici o ocazie de a ne uita de sus la colegii cu salariu mai mic care lucrau la compania Regat.

Aţi stat vreodată să vă definiţi voi vouă înşivă ce e aia Bucovina? Ce simţiţi când auziţi cuvântul ăsta? Ce imagine vă vine în minte? E ceva acolo sau e doar vorbărie?

Mândrie? De ce? Că austriecii au meritele enumerate mai sus, nu noi. Şi încă le-au făcut împotriva voinţei noastre, că nu s-au obosit să întrebe supuşii, români sau de altă etnie, dacă vor să se spele aşa des. I-au forţat şi gata. Şi iarăşi, cine este acest noi? Născut la Rădăuţi, bucovinean de la mama lui de-acasă, sunt mai cu stea în frunte decât colegul născut la Zvoriştea, în Regat? Că m-am născut pe un pământ făcut puţin mai prosper de o temporară ocupaţie a unui Imperiu, terminată acum un veac şi nivelată între timp de comunişti? Am vreun merit pentru prosperitatea imperială sau vreo vină pentru catastrofa comunistă?

Mi-ar plăcea dacă am fi mândri de prosperitatea adusă de apartenenţa la mult blamata Uniune Europeană, care îşi întreabă cetăţenii dacă vor să se spele şi îi stimulează să o facă. Care plăteşte cadastru, infrastructură, sprijină industria, învăţământul şi protejează legea (în genere de ai noştri). Prosperitate cum nu a văzut acest neam de când este el şi nici înainte vreodată, cum nu a avut Bucovina pe timpul Imperiului. Prosperitate însoţită, cel mai important, de liberate. Mi-ar plăcea dacă am privi înainte şi nu în urmă şi ne-am putea mândri cu ce facem noi, nu numai cu ce au facut Ştefan cel Mare, Iancu Flondor sau Alexandru Ioan Cuza. Că ce au făcut ei e pus de-o-parte. Suntem aici datorită faptelor lor, dar am impresia că ne-am aşezat relaxat ca la linia de finish şi acum povestim ce tari au fost ei de-a lungul cursei care se numeşte istoria românilor, uitând că aceasta continuă şi că doar ce am preluat ştafeta pentru bucăţica noastră din această cursă.

Este bine să ştim că a fost la un moment dat o Bucovină a austriecilor şi ce greu a fost să redevină a noastră. Să nu uităm că a fost bine în Bucovina autriecilor şi înţelegând cum şi de ce, să facem să fie şi mai bine în cea românească. Că acum facem pentru noi, nu pentru strălucirea unui imperiu. Este esenţial să înţelegem că multiculturalitatea a potenţat acea Bucovină prosperă de la care ne revendicăm noi acum şi nu triburile naţionaliste. Dacă tot ne stimulează afectivitatea Bucovina asta amorfă din sufletul şi mentalul nostru, să o facem să fie o realitate mai luminoasă decât brandul ăla din discursuri.

Cred că ar trebui să înţelegem diferenţa de perspectivă şi să facem cumva să mediem şi chiar să unim aceste perspective. Avem o dată Bucovina văzută ca un peisaj superb ce se revelează privirii de sus de pe deal, precum în fotografiile lui Sorin Onişor, învăluită în ceaţa proaspătă a dimineţii şi dezvăluindu-se subtil precum un tărâm magic. Dar, după ce se ridică farmecul dimineţii, coborâm dealul în realitatea zilei începute şi, văzută de la poalele dealului, din birt, Bucovina noastră cotidiană este alta. Se poate spune că diferenţa de perspectivă este diferenţa în care tratează arta un subiect versus cum îl tratează statistica şi antropologia. Şi atunci care este cea adevărată?

Este clar că sunt două Bucovine diferite, una de-a dreptul mistică în frumuseţea ei, alta cea locuită, cea de care fugim când plecăm aiurea şi la care cei mai mulţi nu ne vom mai întoarce. Şi pare că cea frumoasă nu reuşeşte să o contamineze pe cea urâtă, pe când invers da.

Din ce văd, pentru noi, ăştia de aici, Bucovina e un fel de pedigree. Păcat că e doar în capul nostru. Din punctul meu de vedere, pentru a avea de ce să plesnească aşa de mândrie cînd subliniază că e bucovinean şi nu moldovean, românul nostru ar trebui cumva ca să dea o cât de mică dovadă că e mai civilizat decât restul. Că ăsta ar fi cuvântul care ar fi cel mai aproape de ce îmi pare mie că simt bucovinenii. Mai civilizaţi, adică mai prosperi, mai deştepţi, mai eleganţi, mai citiţi. Într-un cuvânt, în capul nostru, cumva ne pricepem la fotbal şi la politică mai ceva decât restul.
Ce-ar fi ca începand cu astăzi 28 Noiembrie 2024 şoferii cu numere de Suceava să nu calce niciodată linia continuă în trafic, să nu blitzeze, să dea prioritate şi să nu scape gunoi şi mucuri de ţigară pe geamul bolidului sau camionului din dotare? Nu ar fi asta cea mai tare şi uşor de demonstrat declaraţie către ţară şi lume că noi suntem mai mult decat cetăţeanul de rând? La noi să nu găseşti maşini de lux parcate pe locurile rezervate sau în uţa supermarketurilor. Şi ce-ar fi ca astăzi 28 Noiembrie să îţi duci copilul la o manifestare culturală de orice fel?

Concertele de Ziua Bucovinei nu se pun. Nu s-au pus niciodată. Bâlciurile astea ne ţin în linie cu restul românilor care nu sunt bucovineni. Sunt sub standardele noastre. Ce aţi zice de o vizită la un muzeu? Orice muzeu, care îţi e mai aproape? Teatru? Exagerez? Grădina zoologică, parc? Să petreceţi ceva timp împreună fără telefoane? Poate să îi citeşti copilului o pagină de ceva scris pe hârtie? Insert Cultural? Nu? Am încercat. O expoziţie de artă? Chiar proastă. E un început. Şi la început putem face ceva pentru minte şi suflet o dată pe lună, apoi, daca simţi nevoia mai des, cine ştie? Film? De ăla de la Cannes, nu orice mizerie, că aici suntem în Bucovina. Sau mergeţi împreună la patinoar seara, nu parcaţi pe patinoar, nu vă băgaţi în faţă şi nu vă împingeţi. Pentru că, este ştiut, la noi în Bucovina nu eşti considerat descurcăreţ dacă te bagi în faţă, ci doar mârlan. Noi ne respectăm unii pe alţii. Cum de când, de astăzi, că ne-a ajuns!

Ce e târziu pentru noi, ar trebui început de undeva pentru copiii noştri. Cresc repede şi când vor pleca vor duce faima Bucovinei peste tot. Faima că aici oamenii sunt într-adevar puţin altfel. Nu pentru că fiorul gurilor de rai prin care zburdă mioare ne împroaşcă cu curcubeu, ci pentru că ştim să vieţuim civilizat, nu pentru că de aici îl gâdilăm pe Dumnezeu cu paratrăsnetele mănăstirilor şi bisericilor, de aproape ce suntem de el, ci pentru că ne duce mintea să înţelegem că cea mai facilă cale spre virtute e să îl înţelegem şi pe celălalt şi, dacă chiar vrem să fim bucovineni, poate chiar să îl ajutăm la nevoie? Pentru că în Bucovina oamenii cutreieră munţii pentru a strânge peturi şi le găsesc mai rar decât pe urşi? Că Bucovina e deja Ţara Fagilor, poeziei, astronomiei, literelor, mecatronicii, artelor, agronomiei, agriculturii, software-ului şi silviculturii şi nu Ţara ţuicii şi sarmalelor. Că în Bucovina tradiţional nu înseamnă ce să porţi, ci cum să te porţi.

Trăiască Bucovina, Bucovina care suntem noi, Bucovina care putem deveni noi! Care poate şi trebuie să fie mai mult decât fantasma din discursurile comemorative.

Dinel Dumitru Teodorescu