Dual, un performance despre prietenie

DUAL este un performance teatral, non-verbal. Ferocitatea reală a simţămintelor nu are nevoie de cuvinte. Se construieşte din priviri, din tensiunile care te învăluiesc şi care cresc în tine fără pauză, fără timpi de gândire, de procesare. Având ca punct de pornire lucrările artiştilor conceptuali Erwin Wurm și Csilla Klenyánszki, „Dual, un performance despre prietenie” este o construcţie solidă şi în acelaşi timp fluidă a echilibrului fragil între ceea ce suntem şi ceea ce ascundem. Cine suntem când suntem sinceri? Când cad măştile, când obosim să mai păstrăm aparenţele, când suntem doar noi şi trăirile noastre cele mai ascunse.
O bucătărie. O masă, trei scaune. Alb. Curat. Flori. Un blat de lucru. Un spaţiu intim. Pereţii suntem noi, spectatorii. În noi se va păstra secretul, sinceritatea crudă, vulnerabilitatea. Noi suntem martorii tăcuţi care acumulează toate energiile care se vor multiplica sub ochii noştri. Aşteptarea. Aşteptarea a ceva ce urmează să se întâmple, a ceva ce trebuie să se aşeze în interiorul tău. Câte poveşti nu s-au spus în bucătărie? Câte vise nu s-au visat cu ochii deschişi? Câte secrete ştiu masa, scaunele, pereţii unei bucătării? Câte lacrimi nu s-au ascuns în spatele ingredientelor dintr-o reţetă? Câte cuvinte s-au înghiţit ca pe săbiile cu care se joacă un înghiţitor de săbii profesionist? De câte ori te-ai refugiat în bucătărie? De câte ori ai fugit de tine, de gândurile tale pe care le-ai amuţit cu zgomotul uniform al mixerului? De câte ori ai tocat cu satârul cu violenţa cu care ai fi vrut să nimiceşti tot ce te doare, tot ce te apasă?
Trei corpuri infuzate cu emoţii, cu frici, cu frustrări, cu singurătate, cu căutări, spun o poveste prin gesturi, priviri. Poveşti de viaţă esenţializate într-o expresie a chipului, într-o grimasă aproape imperceptibilă, într-o tensiune creatoare. Un ceainic în care fierbe apa, şuieratul care descrie şi creează o atmosferă, care anunţă o furtună interioară. Apele se tulbură, apoi se învolburează, se învârtejesc, răscolesc, scot din străfunduri lucruri uitate şi te obligă să le cercetezi şi să găseşti soluţii împotriva înecului. Trei corpuri care trăiesc tulburarea, învolburarea, violenţa răscolirii şi a sufocării. Nici un cuvânt. Câte un strigăt, un urlet al neputinţei răsună întâi în tine şi apoi îşi găseşte vocea, ecoul viu în ei, cei care ţi l-au provocat.
Câte trăiri într-o privire, într-un spasm, într-un gest? De câte ori ne topim în celălalt pentru a fugi de noi? Câtă violenţă se ascunde în acest proces? Cum pătrunzi în fibrele celuilalt pentru a-i lua locul şi cât vei putea purta această haină de împrumut? Cât timp îi va lua acestei noi piei să te incomodeze, să te sufoce, să te nimicească? Cum vei scăpa de ea?

Două corpuri care se caţără pe un al treilea. Care îl invadează, îl parazitează. Ce greutate au două vieţi care atârnă de a ta? Cum duci povara lor şi cum te scuturi de ea? Cum trăieşti cu ele, cum te mişti cu ele? Cum le îngrijeşti? Ce rămâne din tine după ce se desprind? Şi ele? Îşi vor recupera picioarele? Vor reînvăţa mersul singure?

Un corp care trăieşte singurătatea, disperarea tăcută ascunsă într-un zâmbet, într-o sclipire a privirii care îngheaţă. Un corp care trăieşte pe o margine tăioasă. Un corp a cărui încordare în lupta cu echilibrul transmite unda tremurului până în propriile măruntaie. Şi tremurul tău interior este asurzitor şi te bucuri de zgomotul uniform al mixerului că poate ascunde în monotonia sunetului lui vibraţiile tale stridente. Pentru că tu încă vrei să te ascunzi, să îngropi sunetul propriilor tale urlete şi zâmbeşti tâmp, bucuros că nu sufletul tău e pus pe tavă, că nu durerile tale sunt expuse şi judecate, dar că poţi citi în sufletele lor ca în al tău. Şi nu te mai simţi singur.

Un corp face mizerie. Un corp şterge mizeria. Un corp varsă ceva. Un corp curăţă. Cu mâinile, cu picioarele, cu mâinile şi cu picioarele. Cu şerveţele de unică folosinţă, cu cârpe magice. Cu mopul, cu aspiratorul, cu noi înşine. Ştergem pe jos cu noi în cele mai intime şi ascunse colţuri. Se şterg urmele de pe suprafeţele la vedere. Restul aruncăm la coş. Devenim coş. Coşul de gunoi al tuturor dezamagirilor, îndoielilor, eşecurilor, fricilor, cuvintelor nespuse. În dinamica unei bucătării şi a mişcărilor care se nasc aici înţelegem dinamica unei vieţi. Un joc amuzant şi crud. Jocul de-a oamenii mari într-o lume în care regulile se schimbă în fiecare clipă. Un joc de-a v-aţi ascunselea în care nu ştii să te găseşti şi ţi-e frică de ce ai putea găsi. Totul pe o muchie. De cuţit, de prăpastie, de viaţă. Jocul de-a viaţa şi de-a moartea. Jocul cu o privire care taie în carne vie şi pentru care nu există leac în afară de o mână grijulie care să mângâie, care să spele rănile, care să te prindă când cazi din nou şi din nou şi din nou.

Un corp. Două corpuri. Trei corpuri. O luptă cu resemnarea, cu oboseala, cu renunţarea, cu luarea de la capăt, o luptă cu tine însuţi, cu ceilalţi, cu supravieţuirea, cu relaţiile, cu micile bucurii şi marile tristeţi. Trei corpuri devenite instrumente. Trei corpuri care vibrează în tonalităţile intense ale conflictului. Trei corpuri devenite instalaţii, conductori de emoţie şi reflecţie. Trei corpuri artă.

Dual, un performance despre prietenie

Concept: Leta Popescu, Bogdan Spătaru, Florin Fieroiu

Performeri: George Albert Costea, Mihaela Velicu, Vlad Udrescu

O producție creart/Teatrelli din seria spectacolelor / performance-urilor work in progress.