Câte invazii intră într-un cub care deja a invadat un raft?

O întrebare legitimă în fața conceptului propus de George Roșu: un spațiu expozițional de aproximativ 40x40x40 cm. Un cub. I se spune RAFT.

Studiu de caz – Primul Pas

Ce faci când nu ai ? Spații expoziționale independente în oraș. De ce e important, sau ajută sau ar fi fain, sau n-ar fi rău dacă ar fi independente? Pentru a fi mai ferite de deciziile managerilor cu multe obligații și datorii și, poate, astfel, a reuși să păstreze în timp  o linie calitativă și curatorială consistentă? Consistență de viziune care creează public constant, tot mai educat și care, astfel, devine motor de dezvoltare artistică, ridicând continuu ștafeta așteptărilor? Nu e garantat, dar ajută.

Ești în Brașov, în 2015. Nu ai spații expoziționale independente. Alina Andrei și George Roșu concep un proiect artistic-manifest, RAFT, care să semnalizeze acest fapt, un cub instalat în Biblioteca Centrului multicultural al Universității Transilvania, cub care devine singurul spațiu expozițional independent de artă contemporană la acel moment în Brașov.

Pasul doi

Problema cu spațiile expoziționale este, în general, că ele nu există. Atunci când există, ele sunt ori într-o stare precară (varul cade de pe pereți), ori într-o stare renovată (varul e nou pe pereți și nu îl poți atinge cu arta, să nu rămână urme), ori într-o stare incertă (proprietarul nu face încă nimic cu spațiul și ne lasă să expunem, dar nu știm pentru cât timp, astfel că tragem de varul care este până va cădea și apoi mai vedem). În oricare dintre aceste trei stări, spațiile arareori se pretează la expus artă și, deseori, impun mai mare creativitate la instalarea expoziției decât la crearea ei.

De ce? Din lipsă de bani. Ei bine, dintr-o acută lipsă de pregătire economică și de înțelegere a modului de funcționare al cifrelor, chiar la cel mai general mod, cei doi, Alina Andrei și George Roșu creează un spațiu expozițional ce poate fi găzduit în oricare alt spațiu, un cub ce încape într-un raft și în care poate încăpea artă contemporană. Acum, că demonstrația faptului că se poate a fost făcută, cei doi pleacă din Brașov, la Cluj, unde, se spune, multe se puteau.

În 2016 se deschide spațiul RAFT și la Cluj, în cadrul Fabricii de pensule, comunitate care a făcut istorie. Precum știți, aceasta a fost o comunitate de artiști care au creat, expus, performat timp de 13 ani în incinta unei foste fabrici din Cluj. Spațiul RAFT va activa până la închiderea spațiului gazdă, Fabrica de pensule.

Pasul trei

O altă problemă pentru spțiile de artă ar fi gentrificarea. În orice așezare umană de pe această planetă spațiile imobiliare din centru sunt scumpe și se scumpesc continuu. Cu cât mai prosperă zona, cu atât mai scumpă și mai inaccesibilă micilor afaceri și rezidenților cu venituri mici. Sunt puține orașele în care galeriile de artă au o piață pe care să se bazeze constant, pentru a putea plăti chirii de spații bine situate. Neputând concura cu puterea financiară a afacerilor, se vor delocaliza. Ori, dacă sunt puțin accesibile din punct de vedere al traficului pietonal și al fluxului de posibili vizitatori, devin oarecum irelevante, deoarece nu accesibilizează accesul publicului la arta contemporană și al artiștilor la public.

Aceasta dilemă este, paradoxal, cam cel mai ușor de rezolvat pentru spațiile RAFT. Duci expoziția în calea publicului et Voilà! La Brașov, localizarea în cadrul unui centru multicultural universitar asigură atât accesibilitate pentru un mare număr de posibili consumatori, cât și o anumită calitate a lor: studenți mulți, la o vârstă la care curiozitatea nu a murit încă și la care gusturile și spiritul critic se modelează. La Cluj, prezența în mijlocul unei comunități artistice efervescente asigură exact plaja de public interesată de artă.

În 2017 franșiza RAFT primește validare oficială ca spațiu expozițional. Bienala de artă contemporană Art Encounters de la Timișoara invită spațiile RAFT Brașov și RAFT Cluj să expună, în calitate de Artist run spaces, Spații expoziționale gestionate de artiști.  George Roșu și Alina Andrei participă literalmente cu spațiile lor, în care expun instalația Manipulare, care consta într-o pereche de mănuși folosite la instalarea expoziției personale a Getei Brătescu în Pavilionul României de la Bienala de Artă de la Veneția din 2017, prima expoziție personală a unei artiste în 100 de ani de participare a României la Bienala de artă. „MANIPULARE/HANDLING este propunerea noastră de a da o mână de ajutor în construcția unei punți materiale și în același timp poetice între Bienala de la Veneția și mediul de artă contemporană din România. O parte independent creată din pachetul care se întoarce în mediul din care a plecat pentru a infesta (în sensul cel mai nobil) un mediu mult mai vast pentru țelul artei propuse.” Asta susțineau artiștii în declarația curatorială. Mănușile cu care mânuim arta, o metaforă pe care o puteți cuprinde din ce unghi doriți – metaprodus care facilitează existența artei; oamenii din spate fără de care artistul nu își poate aduce arta la viață; facilitatorii, mecena, actorii culturali sau instituționali, fie ei curatori, manageri, galeriști, teoreticieni, istorici ai artei, traducători, prieteni, parteneri, mașiniști, tehnicieni etc, fără de care artistul nu poate ajunge în fața noastră; punte între local și universal, între Veneția și Timișoara, între națiuni, între culturi, între medii artistice diferite; diplomație culturală sau, dimpotrivă, provocare; delicatețea artei feminine și câte alte posibile chei. Plus că RAFT Cluj și RAFT Brașov din Art Encounters au fost la rândul lor metaspațiile cuburilor adevărate, care nu au fost scoase din locațiile lor din Cluj și din Brașov pe durata Bienalei Art Encounters. Meta-spațiile au reprezentat de fapt spațiile și ele au primit oficial faima participării, nu originalele.

Câte invazii intră într-un cub care deja a invadat un raft?

O altă metaforă a artei, creației, democrației, valorii, societății, genuinului, individului, vieții umane? Dar ce este important pentru subiectul nostru este: punând în RAFT Cluj mănușa dreaptă și în RAFT Brașov mănușa stângă au arătat că se poate! Câte sensuri poți îngrămădi într-un spațiu miniatural! Și așa a fost aruncată mănușa mediului artistic.

În artă este exact precum în știință: ideal este să tinzi spre simplitate. Și totuși, tot ca în știință, nimic nu e perfect funcțional indiferent de context, deoarece nici conceptul RAFT nu a rezolvat până la capăt toate vulnerabilitățile, dispariția în 2019 a RAFT Cluj fiind cauzată de dispariția Fabricii de pensule, locație victimă a gentrificării.

În 22 Martie 2024 spațiile culturale din Cluj care s-au închis vor demara un proiect finanțat prin AFCN, proiect în care vor mai străluci o dată, pe rând, pe parcursul unui an, expunând într-un alt spațiu industrial. Participând în cadrul acestui proiect RAFT Cluj se va reintegra (poate nu doar temporar), anul acesta, în ceea ce noi am denumit Franșiza RAFT.

Pasul patru

Dar să zicem că, printr-o minune, ai un spațiu. Managementul financiar a unui spațiu de artă este problema cea mai spinoasă. Nu are nici un sens irosirea pentru cultură a unui spațiu imobiliar bine plasat, amenajat complet și eventual generos ca suprafață, fără beneficii imateriale care să compenseze măcar parțial pierderile materiale. Beneficii precum prestigiu de brand, instituțional sau personal, faimă sau împlinire sufletească de mecena, prestigiu local sau regional (precum Timișoara pentru artele plastice, prin Art Encounters, Gărâna sau Brezoi pentru Jazz, Clujul pentru cinema prin TiFF și muzică prin Untold, Jazz in the park, Electric Castle, Iașiul pentru literatură prin FILIT, sau Sibiul pentru teatru prin FITS și muzică prin Art Mania), promovarea unui grup sau curent artistic, a unei arte, a unui public etc. Când vin scadențele pentru chiria, curentul, gazul și eventual suma simbolică plătită cuiva care are grijă ca toate să se întâmple cum trebuie, dacă nu este piață care să asigure activitatea comercială a unei galerii (iar în România nu cred să reușească nici măcar București să se laude cu o astfel de piață), atunci nu sunt decât două soluții: aceste facturi nu vin, pentru că cineva le plătește din buzunar propriu, sau sunt atrași bani din activitate comercială, sponsorizări, finanțări, mecenat și voluntariat. Completăm cu salariul de la jobul de peste zi și sperăm să ajungă. Istoria recentă (Fabrica de pensule Cluj, Malmaison București, Teatrul Fix și Teatrul din Stejar Iași fiind doar câteva dintre cele mai la îndemână exemple de actori culturali independenți relevanți închiși sau amenințați cu închiderea) spune că lupta de a susține o locație imobiliară dedicată activităților culturale este brutală și, în majoritatea cazurilor, perdantă.

În acest climat, în 2023, odată cu lansarea Timișoarei Capitală Europeană a Culturii, RAFT, găzduit în Centrul de artă și știință MV cofondat de Mirela Stoeac Vlăduți și Universitatea Politehnică Timișoara, descinde în vestul țării. George Roșu, surprinzător din nou, are soluții la toate problemele economice grave cu care se confruntă cultura. Într-un interviu pentru Revista 22 dezvăluie unele astfel de soluții: „Avem această regulă autoimpusă, să nu aplicăm la finanțări și să găsim soluții care să nu coste. Expozițiile și producția lor au fost suportate de artiștii invitați sau, de multe ori, am împărțit costurile.” Conceptul RAFT este unul perfect, viabil atât spațial, cât și financiar. Nevoia de a esențializa arta până încape într-un cub cu latura de 40 cm are avantajele sale. Această compresie spațialo-conceptuală are și rezultate economice remarcabile, permițând dezvoltarea continuă a franșizei RAFT.

Pasul 5

Acesta este, cred, cel mai complicat. Să zicem că ai tot. Ai, să zicem, un spațiu Cilindru și unul Patio. Cum faci să devii și, mai greu, să rămâi constant consistent și relevant, să nu faci ghiveci din proiectele invitate, să îți păstrezi și dezvolți direcția, care are voie să fie largă sau vagă, atâta timp cât este de calitate? Ai caracasa, cum o infuzezi cu suflet? Multe instituții de cultură, care au bugete, angajați, logistică, dotări și clădiri la dispoziție și, mai ales, siguranța zilei de mâine pe perioadă nedeterminată, lasă deseori impresia că își desfășoară activitatea în scârbă, cu blazare totală și doar pentru a bifa ceva la dosar și că pot îmbrăca orice demers cu alintul „cultural”, numai să iasă la număr. Deci să ai toate dotările necesare actului de cultură nu pare că ajunge, deși e o muncă titanică să ajungi acolo. Curatoriatul, viziunea programatică și, mai ales, selecția și poziționarea în viața culturală par a se zbate în cele mai multe cazuri între retorică și ficțiune. Pe scurt, degeaba ai bolidul dacă nu ai șoferi.

În 13 Martie 2024 George Roșu, încadrat ca șofer de însăși Armata română, instituția în care avem cea mai mare încredere, deschide spațiul RAFT DKH, la Centrul Cultural German Sibiu. Precum spunea pentru Revista 22, succesul conceptului RAFT arată „că problema lipsei de spații nu ține doar de lipsa de ordin financiar, dar și de una de ordin creativ.” Raft în raft – Yellow cube instalat la Centrul Cultural German, precum restul cuburilor RAFT, obligă artiștii invitați să gândească obiectul sau lucrarea artistică special pentru acest spațiu. Puțin probabil să aibă ceva adecvat cubului deja făcut. Invitat de George Roșu să expună o lucrare în proiectul său, cine ar refuza? Verificați palmaresul cuburilor RAFT în acești ani și veți înțelege. Să refuzi nu poți, să ai prin casă sau atelier concepte în miniatură gata finalizate puțin probabil, deci capcana este nu numai că trebuie să gândești o lucrare nouă, ci să fie și specială ca dimensiuni, personalizată spațiului și particulară ideii de expunere într-un cub dintr-un raft. Adică să faci artă.

Fascinantă la acest proiect este simplitatea ideii. Este ca o palmă fără mănușă care spune să nu te mai plângi, ci să faci. Să ai ce expune! că unde? găsim noi! Gândește ce vrei să spui și găsim noi cu ce. Nu ai resursele să torni un monument? Perfect, nici nu e nevoie. Cizelează macheta, să încapă într-un cub și vedem dacă merită irosit bronzul.

Brașov, Cluj, Timișoara, Sibiu. RAFT devine un fenomen. Ne vedem poimâine la Sibiu, la Centrul Cultural German. Încercăm să îl convingem să franșizăm și la Suceava.