Diplomaţie culturală

Ce presupune diplomaţia culturală? Ce este ea? Are instrucţiuni de utilizare? Se poate şi la Suceava? Şi, mai ales, dacă se întâmplă într-un oraş mic ca Suceava, contează ea?

E destul de complicat să defineşti acest concept în câteva rânduri, dar putem atinge câteva aspecte care derivă cumva din terminologie. Diplomaţia culturală este parte din diplomaţia publică asociată cu un alt concept, cel de soft power / puterea blândă. Intermediază întâlnirea dintre culturi, un schimb de informaţie la nivel de artă, cultură. Un dialog intercultural, un instrument de cunoaştere a celuilalt prin tine, de cunoaştere a ta prin celălalt. Miza diplomaţiei este, în principiu, lipsa conflictului. Miza diplomaţiei culturale este de a interconecta oameni, comunităţi, societăţi, state, culturi. Pentru asta e nevoie de politici şi strategii culturale la nivelul statului, de implicare şi din partea societăţii civile, de reţele culturale.

Politici şi strategii culturale nu prea avem, nici o identitate pe care vrem s-o promovăm la nivel de stat. Pe de altă parte există exemple de diplomaţie culturală care funcţionează şi care pot fi analizate – cum sunt, spre exemplu, proiectele de capitale culturale. Festivalurile internaţionale de la noi sau cele din afară la care participăm, fie că e vorba de film, teatru, arte vizuale, muzică, sau literatură, schimburile culturale, ştiinţifice şi educaţionale care se realizază prin intermediul universităţilor, promovarea artiştilor, colaborările şi coproducţiile internaţionale sunt instrumente de valorificare a potenţialului de transmitere a mesajului cultural şi artistic atât în ţară cât şi în străinătate. Diplomaţia culturală nu este doar în mâna actorilor statali, ci mai ales în cea a promotorilor independenţi care îi asigură continuitatea şi întâlnirea cu publicul din afara ţării. Sigur că e nevoie de sprijinul programelor guvernamentale.

Cum spuneam, diplomaţia culturală se bazează pe dialog, dialogul autentic, sincer, interesat, despre valori şi principii, despre modul cum sunt înţelese şi aplicate acestea. Cu atât mai mult acum, când lumea contemporană se confruntă cu evenimente tragice, războaie, economii în declin, propagarea extremismului, tendinţa de izolare şi enclavizare, e nevoie de dialog şi intermediere prin cultură. E important ca arta să fie un mijloc de comunicare şi descoperire, de descifrare şi înţelegere a lumii şi a noastră.

Teatrul este o artă a întâlnirii, a dialogului dintre scenă şi public, a întâlnirii cu idei, concepte, estetici, lumi diverse, a descoperirii prin celălalt. Teatrul este o modalitate de a te pune în papucii celuilalt, de a respira în ritmul în care el respiră, de a-i trăi fricile şi bucuriile, de a-i înţelege capriciile şi intenţiile.

Festivalul internaţional Zilele Teatrului „Matei Vişniec”

Teatrul şi cu atât mai mult un festival internaţional de teatru este fără îndoială o formă de diplomaţie culturală.

Festivalul internaţional Zilele Teatrului „Matei Vişniec” se va desfăşura la Suceava în perioada 11 – 19 mai sub tema „Teatrul, Diplomaţie culturală”. Sunt anunţati invitaţi din România, Franţa, Italia, Ucraina, Austria, Spania şi Republica Moldova, 60 de evenimente – spectacole indoor şi outdoor, conferinţe, lansări de carte, concerte, expoziţii.

Valoarea unui festival este dată de întâlnirile pe care le propune, de dialogul pe care îl iniţiază, de reţelele culturale pe care le creează.

Una dintre întâlnirile pe care festivalul de la Suceava le propune este spectacolul „Cum l-am îngropat pe Stalin” de Artur Solomonov, regia Theodor Cristian Popescu, producţie a teatrului sucevean. În conferinţa de presă dedicată spectacolului, regizorul a vorbit despre alegerea textului pentru spectacolul care va avea premiera în deschiderea festivalului (12 mai), text care se potriveşte cu tema acestuia, dar şi cu încercarea trupei, a teatrului „de a avea o identitate în dialog cu societatea, în dialog cu publicul lui”. Despre subiectul textului, regizorul a spus: „Este un text care propune un teatru în teatru – o trupă de actori care încearcă să facă un spectacol eliberator despre moartea lui Stalin. Eliberarea de obsesia unui tiran, obsesia unei vieţi în nelibertate. Doar că la Kremlin a apărut un admirator al lui Stalin care, aflând că are loc acest spectacol, începe să trimită mesaje că e interesat să vadă şi el. De aici începând, lucrurile se deformează uşor uşor, ca să fie pe placul noului preşedinte care visează din nou o Rusie mare, un imperiu. (…) Propunerea noastră se bazează extrem de mult pe muzica lui Ovidiu Iloc. Muzica e live, susţinută de întreaga trupă a teatrului, cu sprijinul lui Johannes Raimund Onesciuc la pian. (…) Am găsit trupa într-un moment de maturitate, care a depăşit un prim ciclu de la fondarea teatrului şi până azi şi e un moment în care poate primi mize foarte importante.” La rândul său Ovidiu Iloc a precizat că e greu să vorbeşti despre muzică, dar este o muzică care satirizează cântecele ideologice comuniste.

Theodor Cristian Popescu, vorbind despre text, a subliniat existenţa mai multor niveluri de teatralitate care sunt exploatate în spectacol, existenţa unui paralelism între puterea şi modul în care este ea întruchipată de Stalin şi cum este percepută şi acţionează puterea acum: „Cei de azi sunt invizibili, se manifestă doar prin mesageri, ca în teatrul antic, şi noi ne formăm imaginea acestui mare absent prin mesajele pe care ni le trimite.

Mi s-a părut o formulă de teatralitate interesantă şi posibilă în contextul în care evenimentele sunt încă în desfăşurare aici foarte aproape de Suceava. (…) Textul are mai multe felii, ca o ceapă care se tot decojeşte, mai multe niveluri pe care noi încercăm să le arătăm în diferite tipuri de teatralitate. (…) Sunt în spectacol tot felul de întrebări privind relaţia unui spectacol cu publicul lui, a teatrului cu publicul lui.”

Cosmin Panaite: „Mi-aş dori ca această ironie care e deja conţinută în titlul piesei şi al spectacolului să ajungă la public prin felul tensionat în care noi vom juca spectacolul, astfel încât spectacolul nostru să aibă o funcţie şi politică şi de reflecţie, de a ajuta spectatorul să reflecteze asupra condiţiei sale.”

„O despărțire de trecutul apăsător și lung, propusă de un teatru rus. Demitizarea lui Stalin, conducătorul-tiran, constructor al Uniunii Sovietice. Printr-un «râs profund și precis». Ministerul Culturii susține inițiativa – telegramă de felicitare, medalie. De la Kremlin, însă, vin reacții ambigue, iritate. Și vechiul mecanism al fricii se reactivează, virusând din nou comportamentele, mentalitățile, relațiile și, finalmente, rostul și funcția artei teatrale. Când aceste condiții vechi sunt (din nou) întrunite, președintele preia direct frâiele și construiește el mai departe. Atât realitatea, cât și ficțiunea. Realitatea-ficțiune. Pe care o cântăm din nou, în cor. Mai încercăm să râdem?” spune regizorul Theodor Cristian Popescu despre spectacol.

Echipa de creaţie, autorul – Artur Solomonov, traducătoarea – Raluca Rădulescu vor fi prezenţi în festival, astfel că dialogul este posibil.

Diplomaţie culturală la Suceava? Ca temă de festival, de discuţie, ca demers activ prin întâlnirile propuse cu artişti şi oameni de cultură din ţară şi străinătate, prin construirea de conexiuni culturale care să aibă continuitate şi care să nu rămână doar evenimente singulare ca o picătură într-un ocean Rămâne să fii şi tu parte din conversaţie. Ne vedem la festival!

Luana Popa