Diplomaţii şi diplomaţii

E impresionant cât de departe duce brandul Matei Vişniec. Cine i-a citit o carte, o piesă, a  mai auzit ştiri culturale în ultimii 30 de ani sau măcar a văzut nişte montări ale pieselor sale – ori şi noi, aici în Suceava, suntem mulţi care avem acest know-how – ştie că e un brand care îşi merită notorietatea.

Dar uite că vine o dată pe an şi Festivalul de teatru de la Suceava. Zilele Teatrului Matei Vişniec, fost Zilele Matei Vişniec, înainte să existe teatrul, pe vremea când încă nu ne îmbarcaserăm şi noi pe acest brand. Şi când vine, acest festival vine cu promisiunea că vei vedea ce nu s-a mai văzut. Noi, dependenţii de teatru, ne aranjăm treburile la birou pentru a prinde cât mai mult sau, norocoşii, tot ce ne-am dori să vedem din ce aduce festivalul la Suceava. Dar nu despre teatru aş vrea să vorbesc, ci despre dimensiunea unui fenomen cultural. Şi de aripile care îl poartă.

Cum spuneam, Suceava s-a îmbarcat pe brandul Matei Vişniec şi încearcă să-l exploateze pe toate căile posibile. Şi numai de-ar face-o cu succes, pentru că brandul livrează! Sâmbătă 11 mai a avut loc deschiderea oficială a Zilelor Teatrului Matei Vişniec 2024, ediţia a 8a, un moment de bucurie şi, de ce nu, diplomaţie, mai mult sau mai puţin culturală, la toate nivelurile.

Nivel 1 Sâmbătă, de bucurie, autorităţile plantau flori în sensul giratoriu, pentru a cinsti cum ştiu ele evenimentul. Pentru unii florile îşi au locul oriunde şi sunt mereu o bucurie, alţii preferă o estetică mai abstractă, dar nu putem să nu recunoaştem că, indiferent de sentimentul de înviorare sau, dimpotrivă, lugubru, pe care aranjamentele florale le pot trezi în privitori cu gânduri şi emoţii diferite, panseluţele şi muşcatele sunt şi ele un omagiu diplomatic adus de autorităţi unuia dintre cele mai prestigioase evenimente culturale ale Sucevei, festivalul de teatru instigat de Matei Vişniec.

Nivel 1.1 Şi spuneam că, din orice perspectivă ai privi, numele Matei Vişniec livrează. Politicienilor locali le livrează rara posibilitate de a sta alături de calibre mai mari din unica lume pe care o cunosc, ierarhia politic-administrativă. Pentru că, la invitaţia lui Matei, se perindă pe la Suceava la festivalurile de teatru diplomaţi de carieră, ambasadori ai noştri prin alte părţi, ambasadori ai altor părţi pe la noi, miniştri, foşti miniştri, secretari de stat şi câte alte titluri şi demnităţi care nu ştiau că România are şi o Suceavă, dar ştiu că are un Vişniec. Şi pe acesta nu îl refuză.

Nivel 1.2 Şi apoi, de vreme ce lista celor care « au pus Suceava pe hartă » e ameţitor de lungă şi cuprinde, pentru cazurile fericite, nume mai aproape de Ştefan cel Mare decât de contemporaneitate, e fain că oameni de mare calibru (atât cultural, cât şi antreprenorial sau politic) conştientizează şi, asta e partea frumoasă, sunt la rândul lor cu adevărat uimiţi că la Suceava s-a înfiinţat după Revoluţie un teatru Nou-nouţ din bani publici. Acum că citiţi şi conştientizaţi, daţi un search pe net şi verificaţi câte instituţii teatrale noi din bani publici s-au înfiinţat în România după 1990 şi unde. Cu acest detaliu, nu-i aşa că pare Suceava mai sus decât era (nu pe hartă, ci ca prestigiu) şi că iar se înfoiază în noi orgoliul de bucovineni? Avangarda nu e niciodată gustată, dar întotdeauna apreciată. Sunt curios ce politician ar îndrăzni să se mai uite măcar urât la această mirifică jucărie generatoare de prestigiu pentru Suceava şi ar supravieţui politic.

Nivel 2 Dar, lăsând oficialităţile şi îndrăgostiţii de titluri în grija şefilor de campanie şi specialiştilor de PR, să ne ocupăm de nivelurile care ne interesează ale tortului diplomat Zilele Teatrului Matei Vişniec 2024. Veţi citi poate Interviul pe fugă colectiv, modulul de festival al Interviului pe fugă. Toate numele acestea au fost sau vor ajunge în festival la Suceava. Şi sunt doar o parte, pentru că nu toţi au timpul să se joace cu noi. Dar veţi constata că Suceava a fost invadată de critici, artişti, jurnalişti culturali şi oameni de teatru. Din punctul meu de vedere, alături de spectacolele de teatru, miza principală, întâlnirea şi discuţiile cu aceşti oameni – prin conferinţe, discuţii, ateliere, lansări de cărţi etc. – sunt partea cea mai frumoasă a oricărui festival. Să asculţi şi să stai de vorbă cu oameni inteligenţi, oameni care au ceva de spus. Alţii decât cei cu care te ştii şi cu care eşti de acord în toate. Revelaţia mea personală participând la astfel de evenimente a fost să descopar că sunt oameni care au păreri pe anumite subiecte uneori perfect opuse alor mele şi care, totuşi, nu sunt nişte proşti (precum toţi oamenii care au alte opinii decât ale noastre, nu-i aşa ?). Ei le pot argumenta şi eu pot înţelege argumentele lor, uneori poate chiar accepta. Sau poate nu le pot accepta, dar le pot respecta coerenţa şi unghiul neaşteptat mie. Pot admira un discurs şi o argumentaţie fermecătoare, fără să ader la ele. Ştiţi, ca în diplomaţia culturală : nu trebuie neapărat să fim de acord. În Artă nu e ca în război, nu trebuie găsită soluţia de mijloc şi conciliat ireconciliabilul.

Diplomaţii şi diplomaţii

În artă e chiar invers : trebuie luptat pentru diversitate ! Nu trebuie să fim de acord, dar trebuie să ştim să argumentăm ce facem şi ce spunem, dacă tot ştim de facem şi ce spunem.

Nivel 3 Rar în an avem acces la nume valoroase ale culturii române contemporane şi e păcat de pierdut oportunitatea contactului direct cu oameni de cultură relevanţi. Pentru că blocul nostru şi straturile din spate vor fi tot acolo şi săptămâna viitoare. Şi, dacă tot vorbim de ale noastre, uite că un astfel de festival ne deschide oportunitatea privirii şi către noi înşine, nu numai către exterior. Nu la nivel individual, ci comunitar. Mai aflăm că aici acasă, de-ai noştri, puteţi descoperi un Mihai Nistor, artist vizual, un Andrei Stoica, creator de bijuterii, pe Marian Zidaru, sculptor, Johannes Raimund Onesciuc, pianist, Trupa Pi, liceeni ai Colegiului Naţional Ştefan cel Mare, Teatrul Birlic Fălticeni, teatru pentru tineret, Casa de Poezie Light of Ink a dlui profesor Cîrstian de la Colegiul Naţional Petru Rareş (şi gaşca noastră preferată de poete şi poeţi),  Fabulinii Universităţii Ştefan cel Mare, toţi creatori în Suceava.

Nivel 4 Şi dacă tot vorbim de Suceava şi ne lăudăm cu ce avem noi de arătat lumii, că tot a venit la Suceava acest superb asortiment de oameni de cultură (regizoarea Catinca Drăgănescu a lipsit de la premiera din 12 Mai a Teatrului Masca, pe care îl conduce, pentru a viziona premiera de la Suceava), trupa de actori ai Teatrului Municipal Matei Vişniec tocmai au strălucit duminică în premiera Cum l-am îngropat pe Stalin, de Artur Solomonov, în prezenţa autorului, a traducătoarei Raluca Rădulescu şi a întregii echipe de producţie. Dar pe ei îi vom diseca separat, pentru că ei sunt ingredientul de bază al tortului nostru cultural.

Nivel 5 Şi dacă tot vorbim de actori şi diplomaţie culturală, nu mă pot abţine să nu zic şi de o altă cireaşă de pe tortul diplomat cultural. Sâmbătă, în Cetatea de scaun a Sucevei, în curtea interioară, a avut loc un concert pe care nu am talentul necesar pentru a-l descrie în cuvinte, proiect al lui Tibor Cari. Un proiect nou care, precum majoritatea proiectelor sale concertistice, s-a nimerit să fie lansat la noi, la Suceava. Proiect metaforă a diplomaţiei culturale, o muzică modernă inspirată din teme folclorice române, maghiare, sârbeşti, croate, germane (deh, Tibor locuieşte în Timişoara), cântată cu instrumentişti şi interprete de la Filarmonica din Tg. Mureş, Filarmonica din Cluj, secţiei maghiare a Teatrului Naţional din Tg. Mures şi artişti independenţi / independente. Şi, pentru că nu ar fi fost amestecul cultural îndeajuns de mare şi, deci, nedemn de Bucovina din sufletul nostru, cea a diversităţii, Tibor i-a invitat (iar ei au acceptat, că aşa fac, se bagă peste tot) şi pe actorii suceveni Cristina Florea (bucovineancă originară din Popricani, Jud. Iaşi) şi Răzvan Bănuţ (bucovinean originar din Zalău, Jud. Sălaj) să cânte şi ei o piesă, alături de toţi ceilalţi muzicieni. Muzică populară românescă pe crescendouri de dubstep executate magistral pe instrumente clasice. Concertul a fost pur şi simplu prea tare, spus în termeni academici. Iar ai noştri au făcut şi bis, pentru că, ştiţi cum e, dacă tot au urcat pe scenă … După concertul susţinut la Suceava, Tibor Cari şi proiectul său au fost deja invitaţi la Constanţa şi la Avignon, directorul Teatrului de Stat Constanţa, Erwin Şimşensohn, şi Alexandra Timar, Codirectoare a Théâtre des Halles Avignon, fiind în public în timpul nebuniei muzicale multiculturale.

E puţin jenant pentru noi, mândri bucovineni, să fim felicitaţi de lumea bună (artistică, culturală, administrativă, politică de nivel central şi extern) doar pentru meritul că Matei s-a născut aproape de Suceava. Dar ne trece repede când ne înfruptăm din felia de tort pe care brandul ne-o procură: mai aerată sau mai densă, cu frişcă sau cu fructe, mai aromată sau mai însiropată, fiecăruia cum îi place.

Aveţi grijă cum alegeţi şi cum le amestecaţi, dar mergeţi neapărat să vă înfruptaţi. Festivalul Zilele Teatrului Matei Vişniec 2024 a început în 11 Mai şi durează până duminică 19 Mai. Ne vedem.

Dinel Dumitru Teodorescu

Gânduri pe fugă despre un spectacol la care trebuie gândit pe îndelete

„Cum l-am îngropat pe Stalin”

Trecutul şi prezentul ne este martor că nu l-am îngropat pe Stalin. „Stalinismul pluteşte în aer”. Şi în noi. Ca toate „ismurile”. O modificare a ADN-ului sau o trăsătură comună speciei umane pe care o negăm şi o atribuim unui monstru extern nouă. Lupta pentru putere. Tiranul din noi. Dualitatea. Dubla măsură. Ceaţa ideologică.

Pipa lui Stalin şi fumul magic care îi apără aura.

Fumul care ascunde. Fumul care apasă. Fumul care sufocă. Fumul care ameninţă.

Omul de la minister. Medalia. Ochiul care vede, urechea care ascultă. Puterea are ochi. Doi. Şi vede cu amândoi.

Frica. Frica conduce. Frica dirijează. Omul nu mai e. Nici tiranul, dar frica continuă să conducă.

Fantasmele trecutului. Moştenirea fricii. Moştenirea ierarhiei. Asta e nemurirea?

Paznicii patrulează, păzesc, veghează. Păzesc pe tovarăşul Stalin şi îşi păzesc gândurile şi reacţiile. Tremură. Ei înţeleg mersul lucrurilor. Ei înţeleg consecinţele.

Trădare şi servilism. Interesul mai presus de orice. Instinctul de supravieţuire. Călcatul pe cadavre. Şi în istorie. Şi într-un prezent continuu. Şi în viaţă. Şi în teatru.

Un discurs despre teatru. Ce mai e teatrul? Dictatura regizorului. Lupta pentru putere şi lupta pentru rol. „Teatrul poate îmbătrâni într-o oră.” Care mai e rolul teatrului? Cui i se supune teatrul? Dictaturii conducerii? Dictaturii publicului?

Publicul martor, implicat şi neimplicat. Masă de manevră. Şi în teatru, şi în istorie. Tabere. Manipulabile. Ai lor şi ai noştri. Şi mulţumiţi şi nemulţumiţi.

„Omul nu e nimic. Statul e totul.”

Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava – Cum l-am îngropat pe Stalin de Artur Solomonov, Regia: Theodor-Cristian Popescu, Traducerea: Raluca Rădulescu, Scenografia: Raluca Alexandrescu, Compoziție muzicală: Ovidiu Iloc, Lighting design: Costi Baciu, Graphic design: George Roșu. Distribuția: Woldemar Arkadievici – Cosmin Panaite, Valentina – Clara Popadiuc, Autorul piesei despre Stalin – Diana Lazăr, Lenin – Cătălin Ștefan Mîndru, Beria – Delu Lucaci, Hrușciov – Cristina Florea, Omul de la Minister – Horia Butnaru, Primul paznic – Răzvan Bănuț, Al doilea paznic – Iulian Burciu, Primul Stalin tânăr – Alexandru Marin, Al doilea Stalin tânăr – Bogdan Amurăriței, Pian – Johannes Raimund Onesciuc.

Luana Popa

Invasion of the Off

Mihai Nistor reuşeşte să uimească din nou cu ultima sa propunere artistică, vernisată sâmbătă în foaierul Teatrului Municipal Matei Vişniec Suceava, instalaţie ce va rămâne până la finele festivalului, în 19 Mai. Anul trecut Mihai Nistor prezenta în cadrul aceluiaşi Festival o instalaţie video cu care îşi anunţa nivelul artistic şi conceptual la care vrea să se arate lumii. De aceea spun că este regretabilă raritatea cu care alege să o facă, rămânând în umbra impusă de jobul său de video-designer pentru teatrul sucevean (şi nu numai).

Demersul său artistic de anul acesta este probabil cel mai consistent gest de PR al Teatrului sucevean în ceea ce priveşte comunicarea fantasticei stări de graţie pe care participarea la Festival d’Avignon o lasă în sufletul participantului, sugerând amploarea şi plenitudinea acestei stări. Participarea la un astfel de fenomen social-artistic, pentru a nu-l diminua în nici un fel numindu-l doar festival, este greu de transmis celui care nu a trăit fenomenul Avignon. Nu poate fi povestită. Poate fi doar trăită fizic sau prin intermediul artei. În lumea contemporană, în care totul este exagerat şi totul este superlativ, a vorbi despre dimensiunea Festival d’Avignon devine un demers ce ţine mai mult de mitologie. Ori, în superficialitatea în care ne scăldăm, este neverosimil. Instalaţia din holul de la intrare a Teatrului Matei Vişniec Suceava reuşeşte să transmită acea stare de haos, preaplin şi de sufocant preabine care este Avignonul în sărbătoare. Toţi ştim de participarea Teatrului Municipal Matei Vişniec Suceava la Festival Off Avignon 2023 cu două spectacole, pe întreaga durată a acestuia şi ne mândrim cu acest pedigree. Dar cine nu a gustat direct experienţa Avignon nu are cum să o intuiască decât prin artă. Ei bine, instalaţia lui Mihai Nistor este cea mai aproape formă de intuiţie a acelei stări de graţie a aventurii Avignon. Excelent că Teatrul a înţeles că cea mai bună formă de comunicare a Artei este prin Artă de calitate şi nu prin cifre, statistici şi comunicate care ne lasă pe toţi reci.

Invasion of the Off este o instalaţie vizuală, bazată pe fotografie ca materie şi entuziasm ca stare, fiind mult mai mult decât o instalaţie foto. Prin gestul său artistic Mihai Nistor reuşeşte o expoziţie care impresionează prin două coordonate pe care noi, amatorii de artă vizuală, le iubim cu fanatism şi le întâlnim cu raritate : forma de prezentare să fie artă în sine, iar vizionarea/împărtăşirea din artă să lase o urmă, un sentiment, o stare sau un gând profund în privitor. Altfel spus, arta să aibă coordonatele necesare pentru a fi cu adevărat o delicatesă şi nu un covrig luat din mers, numai pentru a bifa o masă frugală de consumator cultural.

Ar fi păcat să vă descriu expoziţia mai în amănunt. Până la finele Festivalului Zilele Teatrului Matei Vişniec o găsiţi în holul teatrului, peste tot. O veţi recunoaşte când o veţi vedea. Şi puteţi să vă serviţi nu numai din starea pe care o instigă, ci şi din componenţa ei. Poate chiar prindeţi autografe.

Aveţi totuşi grijă, să nu vă lăsaţi furaţi de instalaţia de bijuterii a lui Andrei Stoica, care este şi ea prezentă la intrarea în teatru. Şi această expoziţie, de bijuterii unicat de autor, vine cumva să completeze atmosfera de Avignon adus la Suceava, de vreme ce o componentă omniprezentă a Festival d’Avignon sunt vânzătorii de bijuterii cu alură de beduini. Sunt pe străzi, în teatre, în curţi, în parcuri, peste tot.

Tocmai faptul că cele două expoziţii nu se îmbină organic contează pentru a da atmosfera diversităţii, în mic, a grandioasei experienţe de a fi la Avignon.

Dinel Dumitru Teodorescu