Lulek şi Dilek #6

Dilek: Iată că a mai venit o dată vara peste noi. Scăparăm de caniculă, aşa că am rămas singuri la muncă. Toată lumea zburdă în concediu, deci iată cum singurul dialog pe teme de astea de care ne plac nouă îl putem face numai între noi. Nu te întreb, dragă Lulek, ce mai faci, nu te întreb unde mergi în concediu, pentru că ştiu că nu mergi, ci te voi întreba, dacă tot am rămas doar noi în oraş, ce planuri de evadare, fizică şi mentală, ai? Sau, altfel, mai aproape de interesul meu – mai funcţioneaza mantra conform căreia la noi nu ai ce face? Un noi naţional, dacă trebuie, nu nepărat local, căci maşina este sfântă şi credincioşi suntem toţi.

Lulek: Ca de obicei dialogul cu tine îmi deschide mai multe piste, de nici nu ştiu de care să mă leg întâiaşi oară. Eşti o provocare continuă pentru spiritul de Gică contra care mă posedă din când în când, uneori doar în gând, dar acum şi în scris. Nu cred că toată lumea e în concediu. Nu cred că suntem singuri în oraş. Cred că concediul e o stare de fapt pe care mulţi dintre noi o trăim sau o visăm în continuu, chiar şi când suntem la muncă. De făcut ai ce face din plin. Şi la noi în bătătură şi mai peste gard. Dar da, depinzi de sfintele roţi din dotare, sau din dotarea unui prieten apropiat care să aibă aceiaşi pitici neliniştiţi ca tine şi să fie dispus să bată coclaurii. Că în baza mijloacelor de transport în comun… Dar aia e o altă aventură şi n-am dispoziţia necesară să o accesez acum nici măcar din vârful degetelor cu care tastez. Să mă întorc la planurile de evadare fizică şi mentală, cum foarte nimerit ai spus-o. Cel mai la îndemână e să-ţi răspund că, în fiecare joi de la ora 19 evadez la Cilindru, la film – animaţie, scurtmetraje, documentare. Dar asta ştie deja toată lumea. Sigur că lumea ştie că urmează şi CFF – Câmpulung Film Fest la Câmpulung Moldovenesc. De pe 14 pe 18 august. Ce zici, alintăm puţin roţile alea cu un drum spre răcoarea serilor CFF 9 să descoperim Italia şi Tunisia prin paralele cinematografice, să vedem cum arată zimbrul anul ăsta şi cine se alege cu Buzduganul de Aur?

Dilek: Nu ştiu ce să zic. CFF este unul dintre cele mai frumoase şi vii fenomene de activare a comunităţii. Nu ştiu cum o simt cei din Câmpulung, dar venind din Suceava la CFF ai impresia că ai nimerit între nişte munţi mai occidentali decât ai noştri. Ori, să vizionezi filme pe Pârtia Istrati, cu oraşul luminat la picioare, e o experienţă demnă de case mari şi oportunitate de maxim romantism, din cu totul altă ligă decât obişnuita ieşire la Mall. Sigur că vom merge. Scurt-metrajele sunt destul de târziu programate cât să avem timp să ajungem, după program, de la Suceava, iar în week-end prindem măcar o zi. Că nu apucăm oricând să vedem cum se joacă zilele acestea italienii, colegi de UE şi tunisienii, colegi non-UE, cu camera de filmat şi, mai ales, care sunt preocupările unui european puse faţă în faţă cu cele ale unui extra-comunitar. Cred că perspectiva aceasta este, pentru noi, românii, deja mai mult de domeniul extra-terestru. Uite, fără să fiu italian, dar fiind mândru european, voiam deja să observ că, oricât de faine ar fi filmele, deci oricât te-ar absorbi şi oricâte geci îţi vei fi luat la CFF, experienţa îmi spune că seara îţi va fi frig. Vedeţi ce înseamnă probleme de european în Iulie, după ce ne-am plâns de caniculă o lună?

Că abundenţa ofertei şi abundenţa dotărilor vestimentare pot să nu fie îndeajuns pentru a suplini şocul termic al serilor reci de munte. Seri pe care, în concediu la cabană, le considerăm binecuvântare. Nu este asta, dragi bucovineni, o problemă reală cu care, iată, suntem nevoiţi să ne confruntăm în viaţa noastră şi aşa prea complicată de zi cu zi? Noroc că au CFF Village, unde e cald ziua, dar ai de unde-ţi cumpăra frappe-uri şi fresh-uri, ca să îţi mai atenuezi insuportabila tensiune a existenţei. Cald cu frappe ziua, răcoare cu hanorac seara, filme lungi, filme scurte, Câmpulung Film Fest e la ediţia a 9a. Să vedem cine merge. Că mulţi suntem ocupaţi.

Lulek: Hai că văd că îţi surâde turismul cultural. Îţi mai propun o aroganţă, mai aproape în timp. Acuşi acuşi începe festivalul Zilele Nordului (1-4 august). La Darabani. „Un festival kids friendly, pets friendly, nature friendly, culture friendly, la care ne întîlnim cu oameni fascinanți din toată țara, preocupați de cultură, de regenerare comunitară și de reinventarea comunităților mici din România.” cum zic organizatorii. Şi sport, şi teatru, şi film, şi muzică, şi expoziţii, şi dezbateri (că ştiu că asta îţi gâdilă interesul într-un mod aparte) şi evident Campionatul Mondial de Borş Moldovenesc. Te-ai antrenat pentru maraton?

Dilek: Nu, dar la alergat nu e nevoie şi de mine. Ieşim bine pe medie, pentru că jumătate din Suceava, ceva Rădăuţi, Siret, Iaşi şi Neamţ şi jumătate din Botoşani vor fi acolo, în special pentru maratoane şi alergăciune. Nu se poate să nu te întâlneşti cu cineva cunoscut din Suceava la Zilele Nordului. Suntem aşa bine reprezentaţi încât poţi sta pe margine şi încuraja la întâmplare pe „ai tăi”. Partea cu regenerarea comunitară e ce mă interesează pe mine în mod special. Oare se poate? Oare nu? Partea bună (era să spun mişto! Ptiu, cu hipstereala voastră!) e că acest experiment aşa de interesant nu e chiar departe de noi. Aşa că, între timp, până reuşeşte Ştefan Teişanu să imagineze parcursul, să experimenteze, să implementeze şi să documenteze rezultatele (sperăm cu toţii, ca să putem copia pentru toate comunităţile aflate în moarte clinică), fiind cam la jumătatea drumului de 20 de ani pe care şi l-a propus, putem participa cu forţe proprii la reinventarea Darabaniului, ca nişte culturişti de seamă care suntem. Unii alergând ca nebunii, unii mâncând borş (la Campionatul mondial, nu orişicum, ca neiniţiaţii) sau burgeri (ca hispterii neiniţiaţi), unii zăcând în poieniţă sau pe unde i-a lovit lenea, alţii căscând gura la discuţii, teatru, ateliere, istorie locală sau câte alte ciudăţenii. Iar seara, toată clasa de mijloc din nordul Moldovei se va regenera cu o bere în mână la concerte sau proiecţii, sondând mentalul colectiv în căutarea răspunsului: ce e un festival de comunitate? Aceeaşi comunitate, sau cu înlocuiri? Comunitatea din Darabani sau comunitatea alergătorilor? Ce să activezi? În ce orizont de timp? Până la concediu? După? Oare să petreci un week-end la Darabani se poate considera concediu sau e doar sport de week-end? „Zilele Nordului este un festival de cultură și comunitate găzduit la Darabani, cel mai nordic oraș al României, pe granița UE cu Moldova și Ucraina.” Întrebări existenţiale pe care, în fiecare an de ceva timp, cel puţin trei-patru judeţe moldave şi le pun împreună. Eşti tu unul dintre puţinii care îşi permit să lipsească? Treaba ta.

Lulek: Atât! La cât de hotărât pari, mai mai că îmi fac curaj să-ţi amintesc de ATÂT. Cel mai mic festival. Pentru că uneori atât ajunge. „Un eveniment menit să exploreze cât spațiu ai nevoie pentru a aduce arta contemporană într-un oraș fără prea multă artă.”

Că eu cred că ar trebui clonat în fiecare oraş din România, chiar şi în alea care se laudă că dau pe afară de artă, chiar şi în alea care-şi numără evenimentele şi artiştii mai ceva ca statisticienii obsedaţi, nu doar pasionaţi. Pe principiul: conţinut, nu statistică, calitate, nu cantitate. Atât de mic dar cuprinzător de cultură (contemporană, nu doar prin aceea că artiştii sunt încă vii), artă vizuală, film, poezie, muzică, ateliere şi sesiuni interactive.

Dar trebuie să umfli bine roţile alea, că până pe strada Tribunei 13, la artă.nonstop, facem vreo 7 ore aşa, că Sibiul e mai aproape decât Timişoara, dar tot îi de mers. Pe de altă parte, când pui distanţa asta între tine şi casă, mai că sună a vacanţă.

Dilek: Până aici! Cine are de făcut concedii sau city break la Sibiu, să facă şi să meargă. Din 25 Iulie până pe 22 August, au timp să prindă ceva. Concept bun, cel mai mic festival era oarecum clar că se va naşte la Sibiu, unde totul este galactic sau nu este. Şi mic e doar spaţiul gazdă. Că festivalul, mic, mic, dar şi artă plastică şi cinema, şi teatru şi muzică şi ateliere şi poezie şi mai zic? Numai mic nu arată. Însă, ca de obicei când vorbim de Artă NonStop, ideile sunt alea care sunt cu adevărat mari. „Este important să sprijinim evenimente mici dedicate comunităților de nișă”. Adică nu e pentru toata lumea? „Dorim să învățăm și să ne inspirăm din experiențele altora. Într-un oraș mic precum Sibiu, este esențial să respirăm o gură de aer proaspăt și să vedem diversitatea și vastitatea lumii exterioare. Altfel, riscă să cădem în capcana cutumelor orașului mic, ceea ce nu este benefic”, mai spun artiștii. Ceva cunoscut? Oricine? Nu? Să fie o găselniţă sau manifestarea naturală a vârstei maturităţii, când ştii că de fapt pleci de la nucleul tare al celor ca tine? Oare comunitatea e numitorul comun a ce ne place tuturor sau arhipelagul de mici comunităţi de nişă care la un moment dat devin conştiente unele de altele, încep să vorbească şi, poate, din când în când, învaţă să îşi dea mâna? Nu da ochii peste cap! Tu ai deschis discuţia, aşa că tu eşti vinovată de ce îndură cine ne mai citeşte!

Lulek: Pui atâtea întrebări… Şi le laşi să plutească în neant. Dar răspunsuri? Răspunsuri ai? Că mie nu mi-ai mai lăsat spaţiu să încerc măcar să scrijelesc superficial suprafaţa acestor chestiuni. Că la ziar, chiar şi la Insert Cultural, spaţiul este limitat. Asta nu înseamnă că n-o să te lovească pe neaşteptate răspunsurile sau măcar alte întrebări (de data asta ale mele) care să încerce să mai clarifice din nebuloasa universului artistico-culturalo-festivalier carpato-danubiano-pontic. Până atunci, dragă Dilek, ne vedem prin festivalurile sus-amintite şi prin altele pe care nu am reuşit încă să le menţionăm. Şi pregăteşte-ţi cuvintele alea bune, frumoase şi de sărbătoare, că poate ne invită şi pe noi să sărbătorim numărul 100.