Crearea teatrului municipal din Suceava este unul din cele mai „spectaculoase” proiecte culturale ale României din ultimii zece ani. El reprezintă un pol de modernitate într-o regiune, Bucovina, cunoscută mai mult pentru tezaurizarea tradiţiilor şi a istoriei.

Luana Popa şi Dumitru Dinel Teodorescu au captat în acest album momente din ceea ce aş putea numi naşterea şi consolidarea acestui proiect, secvenţe ale unui vis trăit şi materializat în comun de mulţi oameni pasionaţi. Unul dintre fondatorii proiectului, poeta Carmen Veronica Steiciuc, victimă a epidemiei de coronavirus, nu mai este printre noi, şi în mod special doresc să-i evoc numele. Cu ea am pornit la drum iniţial, în 2013, prin crearea unui festival de teatru itinerant, şi ea a fost sufletul organizatoric al tuturor energiilor asociate pentru crearea, ulterior în 2015, a unui teatru municipal la Suceava.

Cei care vor răsfoi acest album vor putea să-şi creeze o imagine (ba chiar mai multe) despre forţa de iradiere culturală a acestei instituţii, despre rolul pe care începe să-l aibă ca loc de pelerinaj cultural regional, naţional, ba chiar şi internaţional.

Luana Popa şi Dumitru Dinel Teodorescu au însoţit materializarea acestui vis de la bun început, cu fidelitate şi încredere, şi ţin să le mulţumesc din tot sufletul pentru energia oferită de ei şi pentru generozitatea lor. S-au deplasat pe drumurile judeţului Suceava peste tot pe unde urmau să joace companiile invitate sau actorii trupei sucevene, au stat „la pîndă” cu aparatele lor de fotografiat ca să capteze momente de intensitate artistică, secvenţe insolite, un imens evantai de atitudini şi emoţii… A fi fotograf de teatru (sau de scenă) este o meserie specială, ea presupune răbdare, tenacitate, reactivitate. A fotografia un spectacol în plină desfăşurare înseamnă a-i simţi pulsul şi magia, a-i capta momentele nodale. Fotograful de teatru se află într-un fel de dans în doi cu efemerul, şi deseori doar datorită instinctului artistic al captatorului de imagine ne rămîn în arhivă momente antologice din ceea ce a fost o reprezentaţie, o emoţie colectivă, o călătorie în timp…

Luana Popa şi Dumitru Dinel Teordorescu îmi oferă însă, prin acest album, un imens cadou cultural: un fel de portret al meu din ultimii zece ani. Cum albumul conţine fotografii din spectacole realizate exclusiv pe textele mele, inevitabil acesta este şi portretul meu interior, portretul utopiilor care mă locuiesc şi al temelor care mă frămînă. Mă descopăr, datorită acestor doi artişti, în ceea ce ştiu eu să fac mai bine: să visez (uneori cu naivitate) la o lume mai umană, mai frumoasă, mai generoasă, mai liberă şi hrănindu-se cît mai mult cu spirit critic şi cultură.

N-aş exista însă ca dramaturg dacă nu ar ajunge la public cuvintele scrise de mine, şi dacă nenumăraţi artişti nu le-ar încarna într-un fel sau altul pe scenă pentru a le transmite destinatarului. Pînă la urmă, acest album este povestea întrupării unor cuvinte – cum bine anunţă şi titlul ales de cei doi artişti. Se cuvine să le mulţumesc deci tuturor regizorilor, actorilor, scenografilor, coregrafilor, maeştrilor de lumini, compozitorilor şi celorlalţi profesionişti ai scenei care au contribuit, prin talentul lor, la întruparea acestor cuvinte scrise de mine.

Teatrul este prin excelenţă o aventură culturală colectivă, şi orice spectacol este portretul artei de a lucra împreună şi de a avea încredere unii în alţii. Şi din acest motiv teatrul, prin modul său natural de funcţionare, reprezintă un mesaj moral într-o lume fragilă, confruntată cu multe crize şi ameninţări, ba chiar şi cu haosul.

Matei Vişniec