E ușor să intri în contact cu noi! STR MIHAI VITEAZU NR 32 SUCEAVA, JUD SUCEAVA

Un concept Luna

Qlangereală

Am ales să vă povestesc despre spectacol în acest număr dedicat Zilei Culturii Naţionale, nu doar pentru că am promis marţea trecută. Ci pentru că, dacă tot e să vorbim despre cultură, pentru mine ceea ce se întâmplă la Teatrul Studenţesc Fabulinus este o parte importantă din marea dezbatere care este cultura zilele acestea, prin promovarea şi valorizarea textului dramatic contemporan, orientarea către publicul tânăr, dezvoltarea publicurilor, menţinând un discurs artistic şi social asumat, coerent, ţintit, adaptat timpului.

Tot ce vedeți și auziți aici este inspirat din fapte reale”

Cel mai nou spectacol de la Teatrul Studenţesc Fabulinus Suceava. Dramaturgie contemporană. România. Legendă urbană. Şcoală. Sistem de învăţământ. Liceu. Elevi. Ore. Chiul. Chiuleală. Qlangereală. Ce se întâmplă când chiulesc elevii? Cine chiuleşte? De ce chiuleşte? Pentru că îţi place o fată/un băiat. Pentru că ţi-e frică de test/lucrare/ascultare, de notă, de profesor, de părinţi. Pentru că te plictiseşte, pentru că nu înţelegi la ce îţi foloseşte, pentru că ai vrea ca lucrurile să fie altfel, pentru că vrei să aparţii unui grup, pentru că aşa simţi că deţii controlul. Sunt atâtea motive câţi elevi în şcoală. Personajele se prezintă pe rând Robert (Vlad Mardare), Şeni (Natan Ciubotari), Andreea (Gabriela Opria), Simona (Ana Maria Zbranca). De la campionul la chiulit, celebru în tot liceul pentru asta, la cel care n-a chiulit niciodată, la fetele care chiulesc întotdeauna împreună, fiecare îşi declină motivele pentru care o face. (Tu de ce chiuleai/chiuleşti? Ştiu. Tu nu, niciodată. Dar dacă nu te aude nimeni? Nici măcar nu trebuie s-o spui cu voce tare.)

E un spectacol cu tineri, despre tineri, care vorbeşte pe limba lor, care vorbeşte cu ei şi care ne lasă şi pe noi (ăştia cu pe vremea mea…) să ne amintim cum era, să (re)înţelegem nişte mecanisme, să ne amintim că tinerii ăştia (ai noştri sau ai altora) sunt personalităţi distincte, că sunt vii, că văd lumea în felul lor (nu foarte diferit de cum o vedeam noi la vârsta lor), că nu sunt doar proiecţiile noastre ideale, că au nevoie de spaţiu, de afecţiune, de înţelegere, de siguranţă.

Patru elevi. O fugă de la ore. O sticlă de vin, o narghilea, o casă părăsită, nişte întâmplări inexplicabile şi povestea lor.

Scenografia minimală lasă loc imaginaţiei. Două cauciucuri, o cutie care ţine loc de masă, un băţ, lucruri pe care le-ai găsi abandonate într-o „dărăpănătură”, într-un „labirint împuţit”. Restul e text, e senzaţie, e simţ, e actorie. Simţi mizeria, aproape că simţi mirosul, auzi zgomotele pe care ei le aud (deşi ele practic nu există), te încarci cu atmosfera şi intri în povestea lor, te contaminezi cu fricile lor, iei parte la experienţele bizare pe care le trăiesc acolo, la doi paşi de şcoală. Ţi se spune des că „tot ce vedeți și auziți aici este inspirat din fapte reale”.

Timpul îngheaţă şi fiecare pesonaj ţi se adresează ţie, eşti direct implicat în povestea lui, eşti spectator, eşti martor, eşti cel căruia îi mărturiseşte cu sinceritate, fără masca bravadei adolescentine, adevărurile personale, eşti o bucăţică din adevărul lui, eşti poate salvarea, singurul care aude strigătul de ajutor ascuns în fiecare mărturisire.

La sfârşit, după ce se aprinde lumina, după ce ai aplaudat, după ce îţi aminteşti că ai râs, ai zâmbit condescendent la replicile pe care de la înălţimea vârstei şi experienţei tale de om mare le-ai văzut ca pe capriciile adolescenţei, ale inocenţei, poate chiar ale ignoranţei, ai tresărit, te-ai înfiorat de groaza întâmplărilor, te-ai întrebat ca şi ei ce e real şi ce nu, pleci. Eu am plecat cu vocile lor care îmi şopteau continuu. Vocile lor care spuneau: Dacă nu mi-ar fi fost atât de teamă să iau un 2... Dacă nu mi-ar fi fost frică de părinţi… Poate acum aș fi dus un căcat de viață normală… Nimeni nu ne crede… S-a certat cu părinții lui și a fugit de acasă…. Tat-su îl mai altoia din când în când… Nimeni nu ne crede. Dacă nu mi-ar fi fost atât de teamăDacă nu mi-ar fi fost frică

„Tot ce vedeți și auziți aici este inspirat din fapte reale”

P.S. Are umor, se râde, promit! Mergeţi să vedeţi!

17.01.2023, ora 19, la sala Auditorium Joseph Schmidt a USV, „Qlangereală”

19.01.2023, ora 19, la sala Auditorium Joseph Schmidt a USV, „LOVE ME TINDER”

Luana Popa 17.01.23