E ușor să intri în contact cu noi! STR MIHAI VITEAZU NR 32 SUCEAVA, JUD SUCEAVA

Un concept Luna

Un August înfricoşător

Ştim şi vă înţelegem. Este greu de tot. Dar nu mai e mult şi trece. Se termină cu concediile şi apucăm să ne odihnim puţin. Nici cei care au sperat că stând în concediu acasă vor zace alene ascunşi prin apartamente nu au scăpat uşor august acesta. Şi nu ziceţi hop până nu săriţi pârleazul.

Week-end-ul trecut credeaţi că îl veţi petrece liniştiţi în faţa ventilatoarelor citind o carte? Eu aşa am crezut, pentru că strânşi de pe drumuri visam numai somn. Şi cu acest plan în cap, sâmbătă pe la 18.30 am decis să vedem cum e la Rock în Cetate. Că deh, unde e mai liniştit şi mai odihnitor zilele acestea în Suceava decât în şanţul cetăţii? Old Brew Mob şi mulţimea de tineri au fost într-adevăr o gură de aer proaspăt. Între tinerii foarte fresh şi parcă mai discreţi în rebeliunea lor decât noi pe vremea noastră şi noi cei veniţi majoritatea cu copiii din dotare la purtător şi cu garderoba nehotărâtă între hainele de birou şi tricourile cu Amorphis şi Anathema, am simţit că Suceava, deşi pare mereu amorţită şi ascunsă, încă mişcă cu un aer dătător de speranţă, că sunt şanse pentru a închega o comunitate dincolo de bâlciul insular pe care reuşesc de obicei să-l decanteze evenimentele de masă. Robin and the Backstabbers şi Urma au fost şi ei la înălţime, un bun soundtrack pentru zumzetul agregării generaţiilor. Pe măsură ce înaintam spre scenă publicul întinerea, cu toate plajele de îmbucurătoare prospeţime: tinere machiate tot mai şui, baieţi sărind şi uneori, Doamne păzeşte, dând şi din cap. Unii însoţiţi de părinţii aflaţi cu un rând mai în spate, cu zâmbete îngăduitoare, dar cu priviri mult mai înfocate şi o tânjeală palpabilă să le arate ei lor puştanilor cum se sare la un concert rock. Dar stăpânindu-se încătuşaţi în poza unor oameni respectabili.

Un melanj atât de bizar şi dătător de speranţă că am privit mai mult publicul decât scena. În faţă banner mare ExpertWare, firmă de software, nou mecena local sperăm, care dă bani pentru concerte?! Eu cred că doar bannerul acestui sponsor a fost de vină, deschizând cutia cu bizarerii ale serii sucevene. Business Apps, ExpertWare, cum sună astea la un festival rock? Iar pe scenă Old Crew Mob, cu un vocal la bustul gol, un chitarist desăvârşit cu alura şi comportare de softist de la corporaţia lui de acasă, care chiar făcea semne de pe scenă unui grup de rockeri că nu e ok să sară în grup (moşeală i se spunea cândva acestei acţiuni), cu un basist ce părea tata lor (la final chiar am aflat ca e tatăl bateristului). Şi plecând dinspre scenă în profunzime, straturi straturi de tineri foarte tineri, medii şi tineri trecuţi, poete ale mişcării Light of Ink, partenerul nostru din pagina 4 al Insertului, doctori şi transportatori, administratori de baze sportive şi firme de telefonie, Ordinul Solomonarilor, avocaţi şi tehnicieni dentari, Bucovina (formaţia, nu ducatul) şi pictori de biserici, actori şi profesori şi nu în ultimul rând, sau mai ales, softişti. Toată societatea civilă a avut reprezentanţi acolo. Până şi fan-clubul local Adrian Despot a fost prezent prin cele mai sexy reprezentante, spre amărăciunea soţilor din dotare. Un melanj de vârste, vocaţii, meserii şi vestimentaţii. Atât de divers şi totuşi atât de armonios. Nu e Suceava un loc plin de speranţă când concertul rock este un eveniment pentru toată familia?

Daca aţi pierdut concertele din week-end-ul trecut, atunci înseamnă ca sunteţi odihniţi. Iată ce veţi face săptămâna aceasta.

Cetatea Sucevei este ce trebuie să fie, un agregator cultural local. De aceea în August pur şi simplu nu vă lasă liniştiţi, neavând nici un week-end liber. În 5-7 August a avut loc Bucovina Motorfest, în 11-14 August Festivalul de artă medievală Stefan cel Mare, în 19-20 August a fost Cetatea de Rock a Sucevei, despre care vă povesteam mai sus, iar în 26-28 August va avea loc evenimentul Teatru în Cetate. Deci săptămâna aceasta vă puteţi trata, după gust, în curtea Cetăţii, cu teatru, cu “Pasărea Maiastră – Maria Tănase”, “Nu sunt eu” sau “Jungla TeVe” de la Teatrul Dramaturgilor Români Bucureşti, cu “Mioriţa” Teatrului pentru copii şi tineret “Vasilache” Botoşani, ori cu “Tragicomedia lui Don Cristobal şi a Rositei”, spectacol pe care Teatrul Municipal “Matei Vişniec” Suceava îl va adapta spaţiului de la Cetate. (De mirare că nu a fost luat în considerare mai degrabă “Titanicul”, spectacol outdoor cu şi despre vampiri moldoveni, ideal pentru Cetate. Dar suntem convinşi că, la cât de efervescentă este activitatea Muzeului Bucovinei ca direct organizator sau partener cultural, vom avea şi această ocazie). Cum stagiunea de teatru începe la 1 Septembrie la Suceava, Consiliul Judeţean Suceava în parteneriat cu Muzeul Naţional al Bucovinei s-au decis să satisfacă setea de teatru a publicului sucevean, pentru care încă o săptămână fără teatru ar fi fost de nesuportat. Felicităm Teatrul că a creat un astfel de public şi autorităţilor că are grijă de el şi de diversitatea gusturilor sale. Din nou, Suceava este un loc dătător de speranţă.

În această sete de teatru trebuie să întoarcem reflectorul pe FITT Birlic, care susţine anul acesta a 12-a sa ediţie, la Fălticeni, din 22 în 28 August. Anul acesta, Asociaţia Fălticeni Cultural merge pe formula adorată de consumatorii de cofeină 3 în 1, respectiv trei festivaluri în unul singur: celebrul Festival Internaţional de Teatru pentru Tineret “Gr. V. Birlic”, probabil cel mai cunoscut brand cultural al Fălticeniului, în ediţia sa XII, Festivalul de Film de Scurt-metraj şi Documentar “Draga Film Fest”, la a doua ediţie şi “Fălticeni Folk”, aflat la a patra ediţie. Pentru dumneavoastră să evaluaţi care e ness-ul, care laptele şi care zahărul. Cert este că de la Suceava la Fălticeni sunt 30 de minute cu maşina şi evenimente în fiecare zi, toată ziua până noaptea, deci merită scos capul puţin din oraş. Pentru voi liceeni şi pentru voi cu copii liceeni Birlic ar trebui să fie loc de pelerinaj. Încercaţi. Probabil după primul contact îl veţi frecventa. Loc de întâlnire pentru trupele de teatru de tineret, dar şi gazdă pentru nume foarte mari ale teatrului românesc care vin să se producă sau să ajute în acest fenomen al îngrijirii sufletelor tinerilor pe care Fălticeniul l-a creat şi îl dezvoltă cu perseverenţă, FITT Birlic singur devenise un loc de turism cultural pentru un oraş care nu are nici un atu în acest sens. Anul acesta, augmentat cu încă două festivaluri, unul de film şi unul de muzică, pare că Asociaţia Fălticeni Cultural vrea să meargă pe un overkill. A început deja, e toată săptămâna, nu rămâneţi pe dinafară.

Pe de altă parte trebuie avut grijă, pentru cei din Suceava, cum gestionaţi programul de săptămâna aceasta, pentru că Teatrul în Cetate la Suceava şi festivalul de la Fălticeni mai au un competitor puternic. CFF, alias Câmpulung Film Fest, festivalul de film al Bucovinei, aflat la a 7-a ediţie, va avea loc între 25-28 August. Acest festival este o bijuterie. Un showcase de bune practici de regenerare urbană care ne pune pe harta culturală naţională şi care aduce într-o liniştită comunitate de munte tot ce şi-a propus, de la beneficii economice şi sociale la cele culturale, educaţionale şi de imagine. Şi când vorbim de imagine, nu este vorba de imaginea comunităţii locale în faţa celor din alte părţi, ci a ei faţă-n faţă cu ea însăşi, ca un loc în care valoarea, arta, modernitatea şi civilizatia sunt şi devin mai naturale decât spoiala şi impostura.

Pornit din cauza faptului că oraşul Câmpulung Moldovenesc nu are un cinematograf şi nu are unde să îşi cultive gustul şi să îşi stingă foamea pentru această artă, societatea civilă, prin Asociaţia Hasmaţuchi, s-a mobilizat şi a dezvoltat un redutabil festival de cinema. “Câmpulung Film Fest este un festival de film internațional, care, pentru fiecare ediție, invită la sfârșitul lunii august, în nordul României, la Câmpulung Moldovenesc, câte două țări: una din Europa, cea de-a doua dinafara ei. Anul acesta invitate sunt Turcia şi Grecia. Cu proiecţii în cele mai neaşteptate locuri, dintre care unele redescoperite şi reintegrate pe harta mentală a comunităţii tocmai prin aceste evenimente – în anii trecuţi au avut loc proiecţii pe terenuri de sport, în fosta piscină a complexului BTT, pe pârtia de ski, în Biserica catolică, în fostul cinematograf Luceafărul, în Templul evreiesc, pe dealul Bodea, în mijlocul unei comunităţi marginalizate, între blocuri – CFF se poate într-adevăr lăuda că este un exemplu de regenerare urbană prin cultură. Însăşi existenţa sa este dovada că fără cultură o comunitate se dezintegrează, iar în prezenţa ei se agreghează.

Anul acesta evenimentele vor avea loc la Muzeul lemnului, Piscina BTT, Pârtia Istrate, fosta Judecătorie, Platoul Central şi Colegiul Silvic Bucovina. Festivalul se va încheia duminică cu proiecţia ultimului film al lui Cristian Mungiu, RMN, nominalizat la Palme d’Or la Festivalul de film de la Cannes de anul acesta. Dar până atunci, el va începe pe 25 August cu un concert şi în cursul celor patru zile veţi vedea filmele din ţările invitate, competiţia de scurt-metraj Buzduganul de aur şi, desigur, teatru. Se ştie că la noi în Bucovina nici o manifestaţie culturală nu e demnă de această descriere dacă nu are şi teatru în programul său, astfel că CFF propune proiectul TIK-TAC-TOC: Se dansează! Iar CFF Village va fi activ în fiecare zi. În ultima dintre ediţiile trecute la care am participat, noi am făcut naveta zilnic la Câmpulung, cu sâmbăta petrecută jumatate de zi bând nessfrappeuri şi limonade în CFF village şi restul de zi în proiecţii, alături de un copil de 10 ani la acea vreme. Am avut plăcuta surpriză să întâlnim mulţi suceveni la Câmpulung. Ceea ce vă dorim şi dumneavoastră.

De la Suceava la Câmpulung e o oră cu maşina. Conduceţi cu grijă, dar încercaţi să ajungeţi la timp.

Va fi o săptămână grea.