Bine aţi revenit!

Avându-l invitat în acest număr şi pe Matei Vişniec, abordarea standard, în siajul temei Întoarcerea acasă, ar fi să îl întrebăm ce înseamnă acasă pentru el. De ce se încăpăţânează să numească acasă Rădăuţiul natal din care a fugit şi nu oraşul luminilor care l-a primit, l-a îmbrăţisat şi l-a tratat ca pe copilul prodigios care este şi care l-a potenţat într-o carieră internaţională demnă de a rivaliza doar cu Brâncuşi. Ştim, şi Rădăuţiul ar fi putut-o face! Dar nu a făcut-o. A făcut-o totuşi Parisul.

Nu vom intra însă în această discuţie. Nu astăzi cel puţin. Astăzi avem alte preocupări, sărbătorind întoarcerea acasă a actorilor noştri şi a colegilor lor de la tehnic, pentru începerea unei noi stagiuni teatrale. Urale! (Nu ştiu dacă am mai spus-o, dar nouă ne place teatrul.)

Începând de pe 1 Septembrie se întorc Fermecătorii, cum numea tatăl meu oamenii speciali prin eforturile cărora se realizează Teatrul. Toţi ştim că e doar coincidenţă, dar deschiderea stagiunii cu un spectacol numit “Întoarcerea acasă” nu poate decât să bulverseze firile mai emotive precum subsemnatul. E adevărat că se întorc sub formă de morţi, că asta joacă ei în spectacol, dar nu este metaforă mai frumoasă a vieţii şi manifest mai clar împotriva războiului decât talentul acestor tineri. Nu aş fi crezut că aş putea fi atât de încântat de întoarcerea morţilor. Dar vibrez la întoarcerea acasă a acestor morţi. (E adevărat că numai ce au jucat la Cetate, dar nu se pune, pentru că nu au jucat la ei acasă la teatru, ci la Ştefan cel Mare în bătătură. Nu se pune.)

Răzvan Bănuţ, cel mai de departe nou copil al Sucevei, din Zalău, Cristina Florea din Iaşi, Cosmin Panaite din Paşcani, Diana Lazăr din Gura Humorului, Cătălin Ştefan Mîndru din Iaşi, Clara Popadiuc din Suceava, Alexandru Marin din Brăila, Delu Lucaci din Iaşi, Horia Andrei Butnaru şi Bogdan Amurăriței din Suceava, aceştia sunt copiii cărora le filează lampele teatrale în oraşul nostru. Copii legitimi ai Sucevei, întorşi acasă după ce s-au născut şi învăţat prin alte părţi.

Uneori mă întreb dacă nu e doar un vis frumos. E ca şi cum eşti la o petrecere. Şi cea mai faină tipă de la petrecere vorbeşte cu tine. Şi îţi zâmbeşte! Şi pare cumva că îţi acordă ţie mai multă atenţie decât tuturor. Păi nu te miri? Te miri, cum să nu te miri! Doar te-ai văzut în oglindă de dimineaţă. Şi totuşi, uite că nu pleacă şi te invită ea la dans. Păi asta, precum ar spune Mîndru, e mai presus de înţelegere. Şi ştii că inevitabil se va sparge petrecerea şi vine ziua de mâine când ea nici nu-ţi va mai aminti cum te numeşti. Şi tu ştii că are dreptate, că nici nu meriţi să îşi amintească. A plecat să danseze cu altcineva. E clar că nu se va mai întoarce.

Dar uite că, în fiecare an, în Septembrie, se întorc. Nu ştiu de ce şi nici nu mă interesează. Atâta timp cât nu-i pierdem, ceva vom fi făcut noi bine. Nimic mai dătător de speranţă decât contrastul enorm de calibru între talentul şi potenţialul Fermecătorilor şi cel al micului nostru târg de provincie.

Bine aţi revenit! Să facem din Suceava Parisul nostru!

Dinel Dumitru Teodorescu