E ușor să intri în contact cu noi! STR MIHAI VITEAZU NR 32 SUCEAVA, JUD SUCEAVA

Un concept Luna

 Unul, doi, trei … îngeri păzitori

Cu toţii avem cel puţin un moment în viaţă în care credem că avem un înger păzitor. M-am amuzat uneori gândindu-mă la cât de jumulit trebuie să fi fost îngerul meu în anumite situaţii pe care le-am simţit la limită.

Spectacolul Toată liniştea din lume pe care l-am revăzut duminică seara în festival la Iaşi m-a întors cu gândul la îngerii păzitori. Un text cutremurător, o Katia Pascariu monumentală. Timpul se opreşte după spectacol pentru a-ţi da răgaz să-ţi recapeţi respiraţia, să-ţi regăseşti cuvintele, să-ţi numeri şi să-ţi enumeri lucrurile pentru care eşti recunoscător vieţii. O scenă a rămas cu mine mai vocal decât altele, o scenă în care se vorbeşte de îngerul păzitor şi cum unii dintre noi ar avea nevoie de mai mulţi. Poate chiar cinci.

Duminică seară am avut o revelaţie. Teatrul este o corporaţie de îngeri păzitori. Nu lucrează (decât rar) în sesiuni individuale cu clientul, deşi beneficiile sunt cât se poate de personalizate şi subiective, uneori cu efect imediat, alteori cu interiorizare mai lentă, dar stabilă. Şi nu doar Teatrul, toate Artele raliază îngeri păzitori şi-i trimit în luptă cu întunericul, mai ales ăla de-şi găseşte adăpost în noi.

Şi apoi sunt şi oamenii de lângă noi, cei pe care uneori nici nu-i mai vedem, cei pe care îi luăm de buni şi cărora uităm să le spunem un mulţumesc, un te iubesc, pentru că ştim sigur că sunt acolo pentru noi orice s-ar întâmpla.

Ştiu acum. Am foarte mulţi îngeri păzitori. Pe unii i-am cunoscut personal, pe alţii i-am simţit de la distanţă, unii se folosesc de cuvinte, alţii de lumină, sunet, obiecte, unii fac teatru, alţii scriu, fac filme, muzică, pictează, unii te întreabă dacă ai mâncat azi (chiar dacă ai 40 şi de ani), unii înjură, alţii mângâie, dar fiecare în felul lui mi-a fost pavăză într-un fel, mai de la distanţă, mai de-aproape, cu bună-ştiinţă sau fără s-o ştie.

Astăzi Insertul împlineşte 10 numere şi mi-e aproape imposibil să număr îngerii dintre pagini şi din afara lor.  

Unul ca să traducă lumea. Unul care să-i stingă zgomotele când devin insuportabile. Unul care să vadă fiecare pericol din jurul lui. Unul care să-i ordoneze nasturii. Unul care să-l ţină la un loc, când e rupt în zeci de bucăţi. Toată liniştea din lume de Mihaela Michailov şi Radu Apostol.

Luana Popa