Fie ca…

Hai că ne-am bucurat şi de prima zăpadă. S-au aprins şi luminiţele. Urmează urările de Fie ca… să umple mesageriile de orice fel. O să auzim Fii mai bun! de cel puţin un milion de ori. Şi o să înjurăm mai abitir printre dinţi şi printre cărucioarele de cumpărături încărcate cu daruri din inimă. Că aşa e tradiţia. Şi dacă avem ceva sfânt pe lumea asta, aia e TRADIŢIA. Şi să-l ferească Bunuţul şi toţi sfinţii din calendar, din toate calendarele, pe ală de are a cârcoti împotriva Tradiţiei. Ca aşa e lăsat din străbuni şi aşa e bine.

Tradiţia spune unde e locul femeii, dar nu, să ne răzvrătim, să mergem la teatru să vedem spectacole făcute de femei care să ne spună ce şi cum, pe un ton amuzant, ca să ne păcălească, să ne bage idei în cap şi după să ne spună ca de fapt au fost ale noastre. Râzi Vasile, Grigore şi Ioane, dar nu-i râsul tău, nici al tău, nici al tău. Că după aia… direct din conservă mănânci, dacă nu s-a închis la magazin până să ieşi tu de la culturalizare, şi-ai fost deştept şi ţi-ai făcut provizii (ori poate mai ai de pe la începutul pandemiei).

Pe bune, treaba asta cu arta şi cultura, dăuneză grav sănătăţii. Păi nici asta nu se mai face cum se făcea. S-a pierdut tradiţia. Toţi artiştii, ăia care sunt, vai mama lor, ăia de nu au fost în stare să înveţe ceva cu folos, nu mai vor să facă cum s-a făcut până acum. Toţi sunt moderni, toţi inovează, toţi sunt activişti. Au ei mesaj, au ei misiune, vor ei să salveze lumea. Bine, nu toţi toţi, dar majoritatea. S-au uitat ei în gura lui Brâncuşi care cică ar fi zis că „la umbra unui stejar nu poate creşte decât iarbă” şi acum toţi se văd stejari, ce zic eu stejari, baobabi, că de stejari ne-am săturat, prea cresc peste tot. Să facem artă care să fie reprezentativă pentru lumea în care trăim, să însemne ceva, să schimbăm, să schimbăm, să schimbăm. Să experimentăm. Ce să facem? Să ne fluidizăm? Să combinăm artele între ele, să nu mai ştie omul la ce se uită. Ptiu, drăcie! Ba e e dans, ba e teatru, ba e film, ba e muzică. Că nu va mai ajung instrumentele şi mijloacele de comunicare, sunteţi constrânşi de tradiţionalismul expresiei artistice. Să facem un talmeş balmeş, să amestecăm tot. Să punem scorţişoară şi miere peste brânza împuţită, că mâncarea tradiţională e depăşită. Lasăţi întrebările despre care mâncare tradiţională. N-avem loc aici să intrăm şi în discuţia asta. Până să schimbaţi ceva, trebuie să cunoaşteţi tot, ori voi n-aţi reuşit să desluşiţi misterul şi metafizica lerului. Halal!

Vorba lungă sărăcia omului. Aşa că staţi departe de cărţi – alea de citit zic (nici astea nu mai sunt ce-au fost, se joacă autorii cu cuvintele… o destrăbălare fără margini), să vă ferească gândul cel bun de spectacole, că n-aţi vrea să vă vă cauzeze vreo zguduire din temelii a fiinţei tocmai acu în prag de sărbători, să vă trezească vreun gând de analiză sau şi mai rău autoanaliză de să trebuiască să băgaţi (din nou) totul sub preş – că vă îngreunează Sfânta Curăţenie Anuală, nu de alta, nici filmul nu e o soluţie – asta cu noul val e de-a dreptul periculoasă, ce să mai zic… de bazaconiile astea de le zice artă vizuală ştiţi deja să vă păziţi.

Ascundeţi-vă pe unde ştiţi, pe unde puteţi, pentru că în seara asta de la ora 19, la Teatrul Municipal „Matei Vişniec” se joacă spectacolul Sclavi, scris de Maria Manolescu Borşa, în regia lui Cosmin Panaite.

Luana Popa