Hai că știți despre ce vorbesc, nu vă mai fofilați! Că doar şi voi ați făcut școala în Romania! Nu contează când! După 1889. Oricând după 1889. 

Care sunt genurile literare? Hai, nu vă faceți că nu știți: Sadoveanu, Eminescu şi Caragiale! Vedeţi că ştiţi!

Şi ăia de nu citesc nimic știu. Am auzit până şi într-un service auto: “Nu se mai scrie poezie ca pe vremuri dom’le. Avem un singur Eminescu, ce mai!” Doi domni la o țigară, bine îmbrăcaţi, bine aşezaţi în viaţă, instigați probabil intelectualicește de mirosul de ulei ars de motor, ar fi pus de o rimă contemporană. Neieșindu-le, s-au întors la clasici. 

Cât despre poezie, aveau dreptate. Avem un singur Eminescu. Şi nu vă bucură asta? Adică că nu l-au clonat pe Eminescu? Că am avea niscaiva partide politice care s-ar hazarda, la o adică, acum că Păunescu nu mai e.

Avem un Eminescu, un Nichita, un Arghezi, un Macedonski, un Minulescu, un Sorescu … fiecare un univers în sine. Să fie de toți pentru fiecare, exact ca la mașini. Unora le place poezia mai lucrată, mai aranjată, mai pe design, altora mai gravă, mai esenţializată sau mai austeră. Unora mai suavă, mai delicată, altora mai puternică, mai frustră. Unora le place ritmul, altora asimetria. Slavă Domnului că, în cultură măcar, nu suntem nevoiți să alegem, ca la mașini, numai între germane, franțuzești, italiene sau asiatice şi, mai ales, să ne ferim de alea românești!

Ori, ca şi la maşini, întotdeauna vei găsi un mecanic îndrăgostit de un model clasic care îţi va jura că nu se mai fac ca altadată. De obicei nici nu conduce una nouă, ca să vadă ce invenţie excelentă este servodirecţia. Pentru că el nu are de parcurs distanţe mai mari decât de acasă la service şi înapoi. Aşa că antichitatea lui superbă este tot ce trebuie: vehicul, bibelou, validare de proprietar şi mai ales validare de cunoscător.

Ce te faci însă cu lumea nouă? Ce te faci dacă ai nevoie de mai mult decât modelul de colecţie cu care să te lauzi? O capodoperă, de acord, dar care nu e facută pentru viteza de rulare a lumii de astăzi? Adică îţi place ca formă, îşi îndeplineste scopul, dar dacă vrei altfel? Nu altă culoare, nu alte dotări, ci altfel cu totul? Tot maşină, dar un fel de hibrid, alimentat cu un combustibil compatibil cu sufletul tău rodat zilele acestea? Ce te faci dacă mintea, inima sau sufletul tău tânjeşte după distanţe mai mari decât linia frântă care uneşte casa de birou via parcarea marketului. Şi de la capăt. Mereu la fel, de la capăt. Trăind într-o lume altfel, o poţi explora şi altfel? Aceleaşi întrebări, de acord, dar un alt mod de a pune întrebarea şi mai ales cu alt mod de a tatona răspunsul?

Când obosiţi de parabola maşinii poetice, să îmi spuneţi. Nu ştiu când mă voi opri, astfel că puteţi coborâ oricând, refuzându-vă călătoria care începea cu o poezie pe săptămână.

Pentru cei ce au savurat modelele clasice şi vor să încerce şi ceva altfel, ca şi pentru cei care au nevoie de noutate precum au nevoie de cafea dimineaţa am găsit un combustibil de esenţă nouă, rafinat la Light of Ink. 

Trebuie să înţelegeţi că, la un moment dat, inevitabil, viteza vă toceşte interiorul şi că veţi avea nevoie de un fluid lubrifiant care să alunece pe suprafaţa carcasei dumneavoastră interioare şi să umple fisurile, fie ele sufleteşti, emoţionale sau chiar psihologice. Credeţi-mă, mai devreme sau mai târziu veţi avea nevoie de service şi acest tratament care este poezia ajută. Începeţi cu o poezie pe săptămână. Veţi vedea că, dupa ce îşi va face efectul, veţi ajunge sa citiţi zilnic o poezie la cafea. Atunci veţi şti că aţi început vindecarea.

De aceea, publicăm în fiecare număr o poezie. Să aveţi un pansament sufletesc la îndemână oricând veţi avea nevoie. Doar să aveţi grijă, deoarece noi publicăm preponderent poezie brand Light Of Ink şi aceasta e foarte puternică. Cei senini pot începe cu ceva mai uşurel.

Casa de poezie Light Of Ink împlineşte anul acesta 30 de ani de existenţă. Se poate lăuda cu nume importante, se poate lăuda cu premii importante, prea multe pentru a fi măcar amintite. O pepinieră de poete şi poeţi cu anduranţă de 30 de ani nu este un „rezultat remarcabil” al carierei coordonatorului Light Of Ink, profesorul Gheorghe Cîrstian, ci este un adevărat fenomen. Un fenomen de valoare naţională, nu îndeajuns cunoscut la el acasă, aici la Suceava.

Când ne apucă obişnuita lamentaţie că nu se mai face cultură ca pe vremuri, să ne gândim la tinerii de la Light Of Ink. Când ne îndoim de calitatea viitorului, să ne gândim la tinerii de la Light Of Ink. Când ni se pare că suntem prea deştepţi, prea cultivaţi, prea sus, să ne gândim la tinerii de la Light of Ink. Poezia lor ne va contrazice constant. Iar când ne apucă exasperarea că nu ne mai găsim locul în lumea asta care ne fuge de sub picioare, să citim tinerii de la Light of Ink. Par la fel de speriaţi şi anxioşi ca şi noi, dar din fiecare cuvânt al lor transpare curajul de a o lua în piept, a o tatona, chestiona, de a o cunoaste şi, mai ales, de a nu o domestici, ci de a o stoarce de sensuri şi senzaţii. Şi frica e o senzaţie, dar are sensul ei atâta timp cât nu te laşi covârşit de ea.   

Citiţi pagina 4 a Insertului Cultural. Toţi ne ferim de poezie, că doar am bifat deja ,,poetul nepereche”. Dar, citind poezia de pe ultima pagină a Insertului, veţi descoperi că nu tot ce era de scris s-a scris deja. Veţi fi uimiţi de prospeţimea privirii membrilor Light of Ink, de tensiunea textului, de zumzetul cailor putere din spatele cuvintelor, de senzaţiile trezite, de puterea vibraţiilor, de ritmul lor bulversant. Frustre, puternice, electrizante. Esenţiale în a ne scutura din letargia vieţii noastre ritmate de confort. Esenţiale în a mai curăţa pâcla cotidianului din privire şi a o întoarce spre lucruri, stări, sentimente mai demne de atenţia noastră.

Pentru început luaţi cu linguriţa, măcar o dată pe săptămână. Apoi măriţi doza până când lumina vă va deranja ochii. Doar aşa puteţi avea certitudinea ca i-aţi deschis. Ori Light of Ink este un extraordinar ghid.  

Dinel Dumitru Teodorescu