Dacă în Insert în festival (2) vă băteam la cap să mergeți la conferințe, că acelea sunt/pot fi the real deal când vorbim de munca cu neuronii și că acestea îi pot scutura în mod foarte plăcut sau gâdila agreabil, ei bine, nu pot să nu pun accent pe încă un tip de eveniment, altul decât teatrul, care este foarte important în plusvaloarea unui Festival de teatru.

Dacă noi cei îndrăgostiți de teatru ne tot justificăm această preferință spunând că teatrul este/ar trebui să fie/se dorește a fi o artă totală, care să nu se piardă în tradiții puriste și să înglobeze toate sau din toate celelalte arte, atunci, pe filonul acestei idei, putem gândi un Festival ca un spectacol total care trebuie sa înglobeze și reflexii ale altor arte, pentru o variație cât mai mare a formelor estetice și de exprimare. Astfel, în teatru avem text, avem poezie, avem manifestarea acestora prin actor, avem idee, mesaj, scop, slujite prin cuvânt. Apoi avem scena, avem scenografia, lume concretă reprezentată cât mai fidel sau doar sugerată. Înglobăm în teatru de la arhitectură până la artă plastică contemporană sau modernă și cu ajutorul lor îmbrăcăm estetic mesajul. Actorul prin corporalitate vie, scenografia prin corporalitate plastică. Apoi avem univers sonor care poate face să vibreze corzile sufletului mai profund decât imaginea. În acest sens, nu râdeți superior pe seama celor surprinși cu ochii închiși la teatru. Majoritatea într-adevar dorm, dar unii doar își augmentează emoția uneori, concentrând momente ale spectacolului exclusiv pe canalul sonor. Și apoi avem vizualul. Fotografie, pictură, grafică, instalații vizuale, texturi, proiecții suport, video cinematic, video live sau video virtual. Ca să nu mai vorbim de cei care desenează sau șoptesc numai din lumini, magicienii consolelor. Ce artă nu își găsește locul în teatru?

Ei bine, prin extrapolare, un festival teatral ar trebui, mai mult chiar decât un festival de artă plastică, să încerce să se adreseze sufletului comunității așa cum spectacolul se adresează sufletului spectatorului, prin înglobarea cât mai multor forme de agregare a comunității. Astfel, în afară de spectacolele de teatru pe care abia le așteptăm cu toții, spuneam că, pentru progres mental și calitativ conștient, țintit, înțeles ca demers aplicat profesionist, părerile și experiențele unor oameni inteligenți, povestite în formate de discuții și conferințe, sunt chiar mai importante pentru publicul larg decât pentru cei apropiați breslei. Adică cei de la TED cum pot? Sau cei de la FILIT?

Apoi, subiectul de astăzi, ar fi parteneriatul cu comunitatea. În sensul în care festivalul de teatru trebuie neapărat să mai și iasă din sălile de teatru și să agațe lumea care în mod normal nu vine la teatru. Să mai vină și muntele la Mahomed. Cu expoziții stradale, cu spectacole stradale, statui vivante, instalații și marionete uriașe, foc, pucioasă, circ contemporan și clovni dacă trebuie. Dar, deși multe nasuri se vor rida, eu cred cu tărie că, pentru a fi relevante, festivalurile și teatrul în general trebuie să aibă public. Ori acesta se atrage cu încetul, se seduce și abia apoi, când a intrat din proprie voință în relație, se negociază. Forma artelor spectacolului nu ar trebui să conteze, ci doar calitatea lor, singur reper de nenegociat.  

Pentru revărsarea artei peste comunitate cel mai facil este prin arta stradala. Dar, mai subtilă și mai de impact, este arta în spațiile neconvenționale. Te duci la Sinagogă în Suceava, îl găsești pe Matei Vișniec cu Alain Timar, Clara Popadiuc și Răzvan Bănuț posedați de mici texte dramaturgice, pe chitară. Profan, sacru, cine știe? Dar e emoție pură pe care nu o uiți. Intri astăzi în Sinagoga din Rădăuți și pe lângă Matei, Alain, Clara și Răzvan a venit și un pianist. Nu, că e ceva dincolo de înțelegere! Te duci de Înălțare la biserică, îl găsești pe Constantin Chiriac posedat de poezie. Te duci la Ordinul arhitecților să iei un aviz pe proiect și te trezești spectator la un spectacol jucat în rezervor. Dacă nu intri, să nu faci zgomot, auzi țipete din curte. Te apropii precaut de clădirea din curte, unde se va amenaja o sală studio pentru teatru și plonjezi într-o Revoluție. Nu cea din ‘89, una atemporală și eternă, instalația video a lui Mihai Nistor. La Suceava e jazz pe pian, la Rădăuți e teatru lectură pe pian. Treci prin giratoriul de la teatru și niște ciudățenii galbene îți spun că arta nu trebuie să deranjeze, dar e ok dacă o face. Încetinesc șoferii să citeasca despre artă. Păi nu e altceva?

Neașteptatul este rețeta sigură pentru memorabil. Ori arta desfășurată în spațiile neconvenționale este neașteptat programat. Rețetă sigură. Comunitatea trebuie învățată și odată ce va descoperi gustul emoțiilor puternice va veni singură în sălile convenționale. Așa cum, pe partea cealaltă, invitații festivalurilor trebuie seduși la rândul lor, pentru a-și dori să revină și, mai ales, pentru a duce vorba despre cât de tare le-a plăcut. Ori, pentru ca aceasta să se întâmple, ar fi util să le fi plăcut cu adevărat. Dacă strategia organizatorului, ineditul spațiului sau a formulei și, primordial, calitatea evenimentelor se îmbină fericit, atunci festivalul se va rotunji, ca și prestigiul său, pe toate planurile pe care e dator să le urmarească – prestigiul calității artistice și profesionale, prestigiul față de propriul public, pentru propagarea în comunitate și creșterea coeziunii acesteia în jurul artei și prestigiul față de invitați, motorul propagării externe a acestui prestigiu.

Dincolo de bife însă, cu entuziasm Inainteeee! Până duminică mai sunt spectacole, lansări, ateliere. Matei Vișniec va fi astăzi la Rădăuți, la Sinagogă, la orele 17.30, pentru că refuză să înțeleagă că Rădăuți nu este centrul lumii. Și nu uitați, duminică la ora 21.00, în giratoriul de la Teatru, e cu foc. Că tot vorbim de spații și forme neconvenționale.

Dinel Dumitru Teodorescu