E ușor să intri în contact cu noi! STR MIHAI VITEAZU NR 32 SUCEAVA, JUD SUCEAVA

Un concept Luna

Deci cum facem cu vacanța? Numai prin festivaluri, sau și cu odihna? Nu vreau sa influiențez pe nimeni, dar nu e plictisitoare odihna?

Bienala Art Encounters, Timișoara, 19 mai – 16 iulie 2023

„A V-a ediție a Bienalei Art Encounters, My Rhino is not a Myth, este dedicată intersecției dintre artă, știință și ficțiuni, explorând potențialul acestora de a recupera realitatea ca rețea de procese complexe. Situată între explorări științifice și speculație imaginativă, ea abordează povești ale necunoscutului și dorința de schimbare, adaptare sau subminare.” (https://2023.artencounters.ro/ro/concept/) My Rhino is not a Myth, conceptul festivalului, se revendică de la dorința de a rezista formelor de conformitate și se bazează pe capacitățile imaginative ale științei și artei de a crea breșe în adevărurile majoritar acceptate și de a aborda procese neinventariate. Cuvintele lor, nu ale mele. Frumos spus. Trebuie mers și verificat în teren, la Timișoara, dacă e la fel de frumos acționat. Oraș, precum Suceava, fost aparținător al Imperiului Habsurgic, cu orgolii, ca ale noastre, imperiale, dar, zilele acestea, cu mai multă artă contemporană decât noi. Între două terase și un vaporaș pe Bega, merită de verificat. City-break? Este timp de programat până la jumătatea lui iulie. Cine n-a fost niciodată la Timișoara, anul acesta e clar momentul.

FITS – Ediția a 30-a, Sibiu, 23 iunie – 2 iulie 2023

Vineri începe FITS. Festivalul internațional de teatru de la Sibiu. Cel mai mare festival de teatru din România, unul dintre cele trei mari din Europa. Când spun mari, spun ca importanță, nu numai ca mărime și număr de evenimente, că nu e festival contabil. Unul dintre festivalurile pe care toate teatrele își doresc să îl aibă la palmares și care stârnește în breasla teatrală pasiuni mai mari decât Festivalul Național de Teatru.

Dar noi nu facem parte din breaslă, slavă Domnului, astfel că ne permitem să savurăm cu inima și mintea deschisă bunătățile propuse. George Banu vorbea mult despre spectatorul de calitate. Eu, când am să cresc mare, vreau să fiu spectator profesionist. Dar nu vreau să cresc mare prea repede, că mă tem să nu devin unul dintre cei care nu merg să vadă, pentru că știu ei dinainte cum va fi. Ori să nu te plimbi pe străzile Sibiului în festival și să riști să nu te întâlnești cu șoareci spanioli gigantici care se așează pe pietonal la terasă să ceară whisky și care nu pot fi stăpâniți decât de un fluier fermecat al unui gigant pe catalige, să ratezi poate păsările fantastice ce îşi plimbă călăreţii pe pietonal şi se alintă cu trecătorii, sau spiridușii steampunk cu maşinăriile şi dansurile lor, poveștile insulă ale unui cabaret labirint oniric sau tango-ul pe flăcări! De neiertat. Oamenii mari îți pot explica mereu de ce nu reușesc să ajungă. Că, de exemplu, e departe. Dar tu știi că nu e mai departe decât oricare dintre celelalte destinații de vacanță. Că ar merge la spectacolele în sală, dar e scump. Le spui că cele stradale sunt gratuite. Sunt mai multe evenimente gratuite decât cu bilet. Dar e cald. Păi, numai bine, ai motiv să stai și la terasă. Alții fac city-break-uri la Sibiu numai ca să vadă centrul vechi! Iei eventual și un spectacol de sală, ca să nu te simți ipocrit când spui că teatrul nu e pentru tine sau, dacă îți place, să te lauzi prietenilor cu revelațiile intelectuale. Și să nu uităm că, dacă ratezi Art Encounters la Timișoara, îți poți oxigena creierul la Sibiu pe artă contemporană. Începi cu „Ziarul orizontal”, vandalizarea tradițională a zidului Teatrului Național Radu Stanca (TNRS). În fiecare an zidul teatrului este îmbibat cu idei desenate de Dan Perjovschi. Idei ale lui care îți par, prin sublimul firesc, ale tale. Aşa ajungem să ne simţim şi noi contaminaţi de inteligenţă. Şi odată stârniți, urmăriți expozițiile platformei PAV (Platforma de arte vizuale). E în cadrul festivalului, dar e pe arte vizuale contemporane. Cum vă spuneam, în caz că ajungeți la Timișoara mai în toamnă și ratați Art Encounters acum în vară.

Mai pe scurt, e cam așa. Ajungi la Sibiu. Te cazezi, ca să scapi de mașină. Dacă ești departe, te duci în centru, găsești undeva un loc de parcare și plătești pe toată ziua. E mai ieftin decât la Suceava. Faci ușor rost de un program print al FITS. Sunt niște cărțulii gratuite şi sunt peste tot. Dacă trebuie să fugi repede să prinzi ceva, te oprești și îți iei de oriunde o gogoașă. Unde e coada mai mică, că n-ai timp. Dacă ai timp, te plimbi pe centrul vechi, pietonal, Piața mare, Piața mică. Nu trebuie să faci nimic. Te vei întâlni cu spectacolele. La fel dacă o iei în sens opus, pe lângă TNRS, spre Piața Habermann, o piață amenajată pentru spectacole în aer liber. Poți profita să intri și pe la Muzeul Brukenthal, că tot e în Piața Mare. Sau pe la Art Non Stop, alias Mă gândesc la ea, spațiu emblematic pentru Sibiu, mic buzunar de artă, fost spaţiu comercial și actual spațiu expozițional. Hai că știți, față în față cu Muzeul de Artă Contemporană. Doar ați mai fost! Hai gata că se face 16.00 şi încep spectacolele în sală. Și cele în biserici, concertele de orgă, fado, recitaluri, gospel etc. Te duci, că ți-ai luat bilet. Nu te duci, că nu ți-ai luat și nu mai au? Nu e panică. Ai ce face. Expoziții, teatru și circ stradal, spectacolele dans, sau spectacolele gratuite. Se lasă seara și nu ai de mers la spectacolele vedetă? Statui stradale, spectacolele ambulante în centru și pe seară garantat ceva concert în Piața Mare. Nu te interesează concertul, atunci cel mai probabil ești genul pe care l-ar interesa spectacolele de la CAVAS. În general spectacole studențești, cam toate gratuite în limita locurilor disponibile, încep târziu și se termină în noapte. CAVAS este peștera lui Ali Baba al Sibiului. Probabilitatea este foarte mare să mergi la ghici și să descoperi nestemate de spectacole. Da, când ieși la o bucată de noapte de la spectacol, fie că e de la CAVAS, Fabrica de Cultură sau altă astfel de locație, îți iei ce mai găsești fast-food în cale și te târâi la cazare. Dimineață te trezești, că vrei să prinzi conferințele cu invitați. Hai că nu ţi se întâmplă zilnic să vină oamenii ăia deștepți la ora programată ca să îți spună și ție ce le trece prin capul lor frumos, așa că nu e un sacrificiu prea mare. După conferințe e foarte mișto să prinzi modulul de spectacole lectură – teatru radiofonic. Și sunt stradalele și apoi, de la 16.00, iarăşi spectacolele. Ce mai, dacă ești în Sibiu pe perioada FITS nu ai unde te ascunde să nu dea ceva frumos peste tine. Ajungi să fii exigent și să decizi repede că nu îți place ceva numai pentru a putea fugi la altceva.      

Și vă imaginați cum e să povestești în toamnă, așa, relaxat, la un vin cu prietenii, că în concediu ai dat o fugă până la Sibiu să citești zidul lui Perjovschi? Că în Grecia prea îți freci coatele cu tot românul. Aroganță, artă, teatru, stradale, dans, circ, foc, proiecții, concerte, le-ai făcut pe toate. C-așa ești tu, un intelectual fin și modest.

Și bineînțeles că nu ai făcut doar asta toată vara. Festivalul de artă medievală Suceava, că erai în oraș, Zilele Nordului, că ai vrut să ieși puțin din oraș, CFF (Cîmpulung Film Festival), că ai vrut să vezi un film în aer curat, Smida Jazz Festival, că ai vrut un week-end fain la munte, dar pe jazz și nu ai apucat să ajungi la Gărâna. Nu știai că reușești să prinzi și Jazz in the Park la Cluj și, oricum, nu e același lucru, unul e camping la munte, altul e în parc în oraș. Bineînțeles că ai fost și la maratoanele noastre montane locale și ai prins și moutain-bike la Dragomirna. Că doar nu puteai să le ratezi pe ale noastre! E ca și cum ai fi ratat Moonspell la Bucovina Motorfest la noi la cetate la Suceava! Păi te-ar fi dat afară și de la serviciu pentru așa ceva. Și da, a ajutat să ți le anunțe Insert cultural pe tot parcursul verii, că le ratai ca în toți anii trecuți. Utilă fițuică.

Adevărul e că te-ai încărcat pentru o toamnă productivă cum nu te-ai încărcat în toți anii de all-inclusive. Mai că ai spune că vacanța fără niște festivaluri e degeaba.

Dinel Dumitru Teodorescu   

Leave A Reply: