Mecanica accidentului vascular în cultură

Canicula. Dacă ar fi mai des caniculă ar fi mai uşor justificabil instinctul pentru fetid al unor lucrători din presă, pentru că această meserie a suferit de mult mutaţia completă de la a se informa (nu mergem până la a investiga, aceasta fiind o legendă din filme americane) pentru a informa, la a se trezi dimineaţa atotştiutoare pentru a le spune celorlalţi cum stă treaba.

Şi uite că într-o dimineaţă în care Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava (TMMVS) era la Craiova, unde urma să joace „Sclavi”, spectacol regizat de Cosmin Panaite, actor al teatrului, un redactor al Radio Top s-a trezit cu un presentiment urât de alertă culturală: Îşi merită Teatrul din Suceava numele?

A investigat cu mare atenţie Facebook-ul şi după adânca verificare a arhivelor postărilor TMMVS din ultima săptămână a clătinat trist din cap şi a tras concluzii. Sursele nu mint. TMMVS nu a fost la FITS anul acesta (Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu). Se pare că a fost ceva lume de la Suceava pe acolo, dar nu Teatrul. Fin cunoscător al mişcării teatrale, redactorul ştia că TMMVS fusese în 2019 la FITS, în deschidere, cu „PiSiCi”. Debutul se făcuse. Şi după? Cât poţi suporta absenţa? Îl înţeleg perfect, fiind un la fel de înfocat suporter al teatrului sucevean. Ştia bineînteles că TMMVS fusese selectat în toamna 2021 în FNT (Festivalul Naţional de Teatru Bucureşti), cu „Cântăreaţa cheală” a lui Alex Bogdan. Dar îi durea dacă prindeam şi FITS? Ai Campionatul şi ai Cupa. Le iei pe amândouă, te lăudăm şi te asumăm, că doar noi … Nu le iei, te scuipăm în freză. Că aşa e în tenis. Scuze, în sport. Scuze, în teatru.

Deci Cupa nu. Biiine, mai vedem noi … Dar Liga? Cum ce ligă, Liga UNITER, la echipele mari. Îi trece pe nerăsuflate prin minte pe toţi nominalizaţii de anul acesta, din memorie. Îi trece şi pe foaie. Simte că se sufocă. Nu, nu sunt nici la UNITER! Păi nu câştigase Cătălin Mîndru premiul de interpretare la Baia Mare cu „Münchausen”-ul lui Ovidiu Caiţa? Păi tot nu sunt destul de buni? Că UNITER nu minte, e ştiut: dacă nu eşti la ei, atunci chiar nu exişti! Şi dacă nu exişti, de ce te laudă lumea? Simte că tot horoscopul e contra lui! Se precipită şi din greşeală varsă cafeaua pe nominalizaţii de la critica de teatru de anul acesta. Lista asta stă tot timpul pe masă, că doar e UNITER, nu căcat!

Măcar lista cu nominalizaţii pe actorie, regie, scenografie a supravieţuit. Cafea peste tot şi TMMVS nicăieri! Ridică foaia îmbibată din balta de cafea de lângă masă şi simţindu-se în pragul unui AVC, vede cum picură din numele de Ciobotari de pe foaie picuri de cafea care îl stropesc la fel de nemeritat precum cronicile pozitive pe care le scrie ăla pentru un teatru care nu e anul ăsta nici la FITS, nici la UNITER. Furia îl paralizează. Este imobil, se retrage în sine şi dintr-o dată parcă se vede din afara corpului, cu un calm ezoteric, undeva între înger şi demon. Între dragostea părintească pentru Teatrul nostru şi furia inspirată de descoperirea făcută. Părinte dezamagit de copilul chiulangiu, care nu înţelege de unde atâta lipsă de respect pentru efortul sau părintesc, (doar el e acolo întotdeauna în sală, la fiecare reprezentaţie, cu telefonul închis, evaluând şansele să mai câştigăm un concurs şi a ridica Bucovina din nou peste restul!) redactorul nostru are revelaţia: are şi Teatrul vina lui, dar nu asta e rădăcina răului. Influenţa negativă! Asta e! Cum de nu şi-a dat seama mai devreme?! Revenit violent în corp şi în simţiri, ştirea pe care urmează să o scrie îi aleargă deja prin faţa ochilor. Păi dacă nu ar fi Cătălin Ciobotari ăsta să îi tot laude, nu s-ar fi culcat pe-o ureche şi ar fi urcat pe scenă şi la Sibiu şi ar fi fost măcar nominalizaţi şi la UNITER. Le-ar fi fost mereu frică – e bine, nu e bine? – şi frica naşte performanţă! Pe când laudele te strică! Şi ăsta îi tot laudă că ce bine fac şi ce bine şi ce variat joacă şi cum cresc ei de frumos. Uite cum cresc – neascultători!

Convins că rolul criticii este să critice şi că fiecare ar trebui să îşi vadă de ograda sa, nu să se uite la teatrul altora, redactorul îşi ridică telefonul pentru a le aplica deja corecţia. Când tocmai scria lista nominalizaţilor UNITER, din minte, Facebook îi mai dă un clink cu vestea că ai noştri sunt la Craiova. Se opreşte puţin şi investighează. Hai, că nu e aşa rău. Craiova sunt tari. Zâmbeşte. Da, sunt tari şi la fotbal, da-s mai tari la teatru decât sunt la fotbal. Ăsta e festivalul ăla profesional la care se duc regizorii tineri cu spectacole şi vin toţi directorii de teatre să-i vadă, poate prind nişte regizori buni şi proaspeţi acum, cât sunt ieftini. Dacă i-au invitat şi pe ai noştri, o fi ceva de capul lui Panaite. Se mai linişteşte, că aşa faci cu cei pe care-i iubeşti, te enervezi repede şi te dezumfli şi mai repede. Dar lecţia tot trebuie dată. O s-o încaseze mai tare Ciobotari, asta e. Cătălin, parcă?

Îşi scrie comentariul rapid pe Facebook, locul unde se face jurnalism de calitate şi îşi toarnă un ceai.

Văzând cum încă o dată presa îşi demonstrează nu numai profesionalismul, cât mai ales aplecarea părintească asupra tuturor aspectelor societăţii, cu o fineţe nemarginită a analizei, informării şi o modelare exemplară a discursului, ne-am simţit recunoscători şi inspiraţi. Vom încerca şi noi, mai puţin intelectuali, mai mult entuziaşti, să împărtăşim sarcina grea de câine de pază al democraţiei în cultură şi să dăm o mână de ajutor. Stârniţi de acest frumos demers al colegilor din presă – deşi fiind un comentariu nesemnat, nu o putem face nominal – vom lansa începând din numărul viitor o serie de analize ale fiecărui spectacol de la Suceava. Să încercăm să discernem împreună, ieşind din haţişurile Facebook-ului şi intrând în sală, dacă fac ceva bine actorii ăştia la Suceava şi, nu nelipsit de importanţă, cine este acest Dl Ciobotari? (bine, asta puteţi face şi citind Interviul pe fugă şi caseta editorială, la Invitaţi. Îi vom demasca acolo de fiecare dată!).

Dinel Dumitru Teodorescu